O cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat, marţi, pe DN 1, în judeţul Braşov, în urma exploziei unei roţi. Circulația a fost deviată pe rute alternative.
Incidentul rutier s-a produs în jurul orei 18.00, pe DN1, între localităţile Voila şi Făgăraş.
„În urma exploziei unei roţi, cisterna s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar în eveniment nu au rezultat victime. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD – precum şi un echipaj CBRN”, a transmis ISU Braşov.
A fost anunțată și Garda de Mediu pentru că cisterna transporta acid sulfuric.
„Echipajele asigură măsuri de prevenire a producerii unor scurgeri sau poluări, precum şi măsurile specifice de siguranţa a zonei”, au mai precizat pompierii.
La faţa locului au intervenit şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Făgăraş.
„În accident a fost implicată o autocisternă a cărui conducător, în împrejurări ce urmează a fi lămurite, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile”, a transmis IPJ Braşov.
Circulaţia auto este deviată temporar pe rute alternative. „Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la locul accidentului”, au mai precizat reprezentanții IPJ Brașov.