O mașină încărcată excesiv a străbătut Italia și a devenit virală pe rețelele sociale, apărând în numeroase clipuri pe TikTok și Instagram, relatează Motor Online.
Vehiculul, observat pe autostrada A1 într-o călătorie „aventuroasă” ce pare să fi început în Calabria, a fost surprins ulterior la terminalul de feribot din portul Genova.
În imagini, mașina apare supraîncărcată atât în interior, cât și pe exterior, având pe plafon o încărcătură masivă și voluminoasă alcătuită din bagaje, mobilier, biciclete și diverse obiecte, toate fixate cu o plasă.
Clipul a stârnit amuzament, uimire și totodată îngrijorare privind siguranța rutieră. Mulți internauți s-au întrebat cum a reușit vehiculul să traverseze țara în asemenea condiții fără să fie oprit de poliție.
„Această mașină pare să fi parcurs 1.300 de kilometri fără să fie oprită. E fotografiată peste tot pe internet, dar nimeni n-a oprit-o. Cum este posibil?”, a scris un utilizator.
AlexHo 02.09.2025, 17:25
LIPSA POLITIEI pe autostrazi in Italia, la fel ca in RO 😡 simplu