Potrivit reprezentanţilor clinicii private, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, aflat în relaţie contractuală cu Casele de Asigurari, pacienţii asiguraţi vor putea veni să acceseze în mod gratuit: analize de laborator, toate cele 72 analize uzuale prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; consultaţii la medici de specialitate; servicii diagnostice simple şi complexe, precum şi servicii terapeutice / tratamente chirurgicale şi medicale şi ecografii. „Asiguraţii care nu sunt încă arondaţi unui medic de familie se pot înscrie pe lista de pacienţi a oricăruia dintre medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu CASMB, care vor activa în clinica noastră de pe Calea Plevnei”, a declarat doctor George Manoiu, director de dezvoltare al firmei. În aceeaşi clădire unde este acum policlinica, de anul viitor va funcţiona un spital privat, care, printre altele, va oferi şi câteva servicii gratuite persoanelor asigurate.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.