Adăpostul antiradiaţie de la centrala nucleară din Cernobîl, în prezent oprită, este fragil și se poate prăbuși în cazul unui atac aerian, chiar și în apropiere, a avertizat într-un interviu acordat pentru AFP directorul instalației din nordul Ucrainei, Serhii Tarakanov.
„Dacă o rachetă sau o dronă îl atinge în mod direct sau cade undeva în apropiere, de exemplu o (rachetă rusească - n.r.) Iskander, să ne ferească Dumnezeu, ar provoca un minicutremur în zonă”, a declarat oficialul ucrainean.
„Nimeni nu poate garanta că adăpostul va rămâne în picioare după aia. Asta e principala ameninţare”, a avertizat el.
Reactorul avariat de la centrala nucleară din Cernobîl este acoperit atât cu o cocă internă din oţel şi beton, denumită sarcofag și construită în grabă după catastrofa nucleară din 1986, cât şi cu o cocă externă modernă şi high-tech, denumită „New Safe Confinement” (NSC, noua izolare sigură).
Adăpostul NSC a fost grav avariat în urma unui atac cu drone efectuat de ruși în luna februarie. Acest atac a provocat un incendiu major la învelişul exterior al structurii de oţel.
„NSC-ul nostru şi-a pierdut mai multe dintre funcţiile principale. Şi înţelegem că vom avea nevoie de cel puţin trei sau patru ani pentru a reface aceste funcţii”, a precizat Tarakanov.
Potrivit oficialului ucrainean, nivelul radiaţiilor la faţa locului rămâne „stabil şi în limite normale”.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat la începtul acestei luni că o misiune de inspecţie a constatat că adăpostul „şi-a pierdut funcţiile de securitate esenţiale, şi anume capacitatea de izolare, dar nu există pagube permanente la structurile de susţinere şi la sistemele de spraveghere”.
Gaura cauzată de impactul dronei a fost acoperită cu un ecran protector, a precizat Tarakanov.
Însă 300 de găuri mici făcute de către pompieri în cursul stingerii incendiului încă necesită să fie astupate.
Armata rusă a cucerit centrala la începutul invaziei sale la scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, dar s-a retras de acolo câteva săptămâni mai târziu.