Tanti Lida stă de zece ani gard în gard cu locuința suspectului, casa bătrânească.
“Era un om dificil, ursuz, nu aveam mare treabă cu el. Nu prea saluta și uneori din curtea lui ieșea un miros urât, de ars. Poate arde gunoaie. Că era ca mirosul de la Zăcătoare, unde se duce gunoiul aici”, adaugă femeia, care în noaptea de joi spre vineri nu a auzit zgomote ieșite din comun.
“Avea forță mare în mâini”
Despre suspect, un angajat de la Salubrizare își amintește că n-a scos gunoiul joi. Dar nu-l scotea întotdeauna.
”În curtea lui Popicu nu intra nimeni, dacă te duceai la el cu vreo treabă, te ținea în poartă. O poartă mare, de tablă, închisă pe dinăuntru cu drugi metalici. Strângea fier vechi și îl vindea, repara pe ici, pe colo. Mai aducea fete, dar pe bani. Aș fi băgat mâna în foc că nu le și omora”, spune un domn în șort, de vreo 50 de ani, care scoate din buzunar un telefon mobil cu butoane.
”Uitați, Popicu m-a sunat joi, ziua. Nu i-am răspuns. De câte ori aveam nevoie, mă ajuta, cu aparatul de sudură, cu bormașina. Avea scule. Și putea ridica orice greutate. Avea forță mare în mâini. Și taică-su era la fel. Se dădea că nu e bătrân”.
Din ce trăia? O pensie pe caz de boală.
„Se știe că avea bani, că lucrase în Italia, dar nu prea mă plătea”, afirmă un bărbat slab și ars de soare, care mergea cu suspectul la adunat fiare și alte deșeuri pe care le puteau vinde.
Suspectul are două surori în oraș, Jana și Mândra, care nu țin legătura cu el.
Soția, spune o vecină, ar fi venit acum două săptămâni în Caracal, din Italia, unde trăiește. Dar a plecat după două zile.
“Avea viață grea cu el”, spune femeia, care susține că unul dintre fiii suspectului s-ar fi întors vineri de urgență în țară.
Popicu are trei fii și o fiică, dar relația cu familia era foarte proastă.
Bărbați la bustul gol deliberează lângă service-ul din fața casei. Unii susțin cu tărie că Popicu s-a întors din Italia pentru că ar fi omorât un om, pe acolo. Alții se îndoiesc, “nu putea scăpa de carabinieri, ăia nu-s ca ai noștri”.
Câțiva vecini s-au apucat să-și vopsească gardurile, stând cu urechea la stradă, să prindă noutățile.
Lângă peretele năpădit de iederă, oamenii vin să pună lumănări și flori. O doamnă a adus și doi hipopotami de pluș.
“Vecinii ăștia n-au văzut nimic dubios pe aici?”, se întreabă cu glas tare un tătic, venit cu fetița lui, să vadă casa. Ba da, dar ar fi băgat mâna în foc… Cine și-ar fi închipuit?
Cu cât te uiți mai mult la geamurlle astupate, la scândurile afumate, la zidul de ciment, întărit cu plasă de fier, cu atât casa pare locuită doar de spirite rele. Și totuși, ani de zile, pentru oamenii din Caracal, George al lui Popicu n-a fost decât “un om voinic, cu capul cam mare”, care nu dădea întotdeauna bună-ziua.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro