Noua măsură prevede amenzi pentru cei care sunt prinși că se uită la telefoane, inclusiv la camerele de filmat, în timp ce traversează. Aceștia riscă amenzi cuprinse între 15 și 35 de dolari. Măsura a fost adoptată de primarul din Honolulu, după ce anterior a fost aprobată de consiliul orașului.
Regula va intra în vigoare din 25 octombrie, iar cei care sunt prinși că o încalcă de mai multe ori pot primi amenzi mai piperate, de până la 99 de dolari.
Potrivit unui raport, în Statele Unite, peste 11.100 de oameni au fost răniți deoarece traversau strada, fiind mai atenți la telefonul mobil, în perioada 2000-2011. Numărul privind aceste incidente în ultimii ani se așteaptă să fie mai mare.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Sărbătoare mare pe 4 decembrie. Ce nu trebuie să faci de Sfânta Varvara dacă vrei să-ți meargă bine un an întreg
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor