Oana Lasconi, după ce mama ei a anunțat că nu mai candidează la alegerile europarlamentare: „Un homofob în minus în Parlamentul European este un câștig”

 26 comentarii
Arhiva foto

Fiica Elenei Lasconi și-a atacat violent mama, duminică, după ce a aflat că aceasta votase în favoarea familiei tradiționale, la referendumul din 2018. Oana Lasconi a spus: „sunt absolut dezgustată că mama mea a votat DA, la referendumul Coaliției pentru familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie. Sunt dezgustată și dezamăgită”. După ce Elena Lasconi a anunțat că renunță să mai candideze la europarlamentare, fiica ei a postat pe Instagram alte două mesaje în care își critică mama.

Elena Lasconi s-a retras de pe lista de candidați ai USR pentru alegerile europarlamentare și își va continua activitatea de primar al orașului Câmpulung Muscel, unde se bucură de sprijinul USR, a anunțat formațiunea, într-un comunicat de presă în care precizează că Biroul Național, reunit duminică seară, a luat act de decizie.

„Colega noastră s-a retras din dorința de a nu afecta campania pentru alegerile europarlamentare, pentru a nu permite ca o serie de discuții apărute în spațiul public să mute atenția de la problemele cu care România se confruntă. USR își reafirmă susținerea pentru principiile și valorile liberale pentru care luptă atât în România, cât și în Europa”, a transmis USR.

Oana Lasconi a comentat aproape imediat retragerea mamei ei de pe lista candidaților: „Sunt mulțumită să aflu că mama mea nu mai candidează la alegerile europarlamentare. Un homofob în minus la Parlamentul European este un câștig, indiferent de cost. Grișa mea este în principal față de persoanele LGBTW+ din România, care suferă în fața ignoranței și a urii”.

        Vezi această postare pe Instagram            O postare distribuită de Oana (Kandly) (@theonlyoana) 

Ulterior, tânăra în vârstă de 31 de ani a scris un nou mesaj în care a continuat să critice poziția mamei ei legată de familia tradițională: „1.Familia tradițională poate fi susținută fără îngrădirea drepturilor altora.

2.Să schimbi Constituția de la „între soți” la „între un bărbat și o femeie” este cea mai clară dovadă de homofobie.

3.Să „nu ai o problemă cu oamenii LGBTQ+” nu este compatibil cu a nu le oferi aceleași drepturi ca altor persoane.

4.Drepturile omului nu sunt păreri de dezbătut.

5.M-am mutat la Paris pe propriile puteri și am muncit peste 10 ani pentru fiecare bani din cont.

6.Poziția mea politică este de stânga, însă nu stânga românească actuală sau istorică. Sunt socialistă pentru că susțin cu tărie că avem de unde să îi ajutăm pe toți. În loc să dăm bani pe războaie, trebuie să îi hrănim pe cei înfometați. Sunt anticapitalistă pentru că lumea actuală prioritizează profitul chiar și peste supraviețuirea omenirii. Putem să avem o piață liberă și de succes și fără să facem sacrificii abjecte sau să concentrăm averea planetei într-o mână de oameni”, a scris Oana Lasconi.

        Vezi această postare pe Instagram            O postare distribuită de Oana (Kandly) (@theonlyoana) 

Elena Lasconi, primar USR al orașului Câmpulung Muscel, a declarat sâmbătă că a votat „DA” la referendumul pentru familie din 2018: „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”.

Duminică, Elena Lasconi a revenit cu explicaţii pe pagina sa de Facebook: „După declarația mea de ieri în care am fost sinceră și am spus că din punctul meu de vedere căsătoria este între un bărbat și o femeie, s-au inflamat toate rețelele sociale. Îmi pare rău. Niciodată nu am avut nimic împotriva relațiilor dintre persoanele de același sex. Nu am nimic împotriva unui parteneriat făcut legal pentru a avea aceleași drepturi. Singura sensibilitate pentru mine ca persoană este asta: cuvântul căsătorie”, a scris politiciana.

„Sunt pentru căsătoria dintre o femeie și un bărbat și pentru un parteneriat legal între persoane de același sex. Cred în drepturile omului și în valorile europene la fel ca echipa din care fac parte. Ne diferențiază însă nuanțele”, a continuat aceasta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (26)
  • Avatar comentarii

    mica 06.11.2023, 11:51

    Ce a realizat această tânără în viața ei de își critică mama.

  • Avatar comentarii

    ionels 06.11.2023, 12:08

    Cam slaba educatie in familia Lasconi.

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 06.11.2023, 13:27

    Acum daca a ajuns libertina pe banii lor, isi permite sa fie lesbi si sa isi jigneasca familia.

  • Avatar comentarii

    ssLazio 06.11.2023, 14:42

    E usor sa te dai socialist folosindu-te de toate beneficiile capitalismului.

  • Avatar comentarii

    Aura1 06.11.2023, 14:57

    Dezgustător mesaj, după ce am citit acest articol, mi-a părut rău de timpul alocat, păcat că un copil își confruntă mama în on-line, mare păcat, nu are educație.

ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!