De altfel, prezentatoarea a evitat să comenteze prea mult pe marginea despărţirii de omul cu care forma un cuplu de anul trecut.

„Mă aşteptam să-şi dea cu părerea toţi experţii care n-au stat niciodată de vorbă cu mine. Sunt un om corect, în primul rând faţă de mine şi-apoi faţă de cel de lângă mine. Am principii pe care nu le încalc, niciodată, nici măcar o dată. Şi cred că roata se întoarce la fel cum cred şi în expresia: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.

Artene nu vrea să-şi mai aducă aminte de poverste

„În această seară închei o poveste despre care nu voi mărturisi NICIODATĂ mai mult decât în rândurile de față.

A fost o poveste decupată dintre filele unui basm, însă o poveste cu un sfârșit dezamăgitor. Octavian Paler spunea că “Pe măsură ce creștem, descoperim că și persoana care nu trebuia să te dezamăgească vreodată probabil o va face”. Din păcate, persoana la care s-a raportat ultima parte a existenței mele a făcut-o!”, a scris Adrian Artene pe pagina sa de Facebook imediat după despărţire.

Adrian Artene a divorțat în vara lui 2012 de fosta soție, cu care are o fiică în vârstă de patru ani. „A fost vorba despre o despărțire extrem de civilizată, un divorț stabilit de comun acord, în care ne-am înțeles amiabil asupra tuturor aspectelor. Motivul este lipsa de comunicare”, declara Adrian Artenela vremea respectivă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.