Dumitru Borțun, profesor de comunicare la SNSPA, a evocat experiența sa ca trainer inclusiv pentru angajați ai instituțiilor de stat. ”Eu credeam că la nivelul ISU și la 112 există o cultură organizațională, o anumită pregătire. Aiurea, sunt niște proști care au în subordine alți proști pentru că fiecare impostor este interesat să aibă sub el oameni și mai proști ca să nu-i fie amenințată poziția”, a spus Borțun.

Comentând dialogul pe care Alexandra Măceșan l-a avut cu operatoarea de la 112 și cu polițistul, Borțun a apreciat că cei doi nu au avut, în primul rând, resursele intelectuale necesare pentru a face față obligațiilor pe care le aveau

”Acolo erau niște tanti. Niște femei puse acolo într-un loc de muncă călduț, fără probleme prea frecvente care nu au fost instruite de nimeni și nu au fost verificate de nimeni. Inteligența lor e atât de redusă încât nu pot sesiza că fata e sub șoc, nu au imaginația să realizeze ce înseamnă să fii violată”, a spus Borțun.

La fel de dură este evaluarea polițistului. ”Fata îi spune că e legată de picioare cu sârmă și ăla îi spune ”rămâneți acolo, nu plecați”… Parcă era înapoiat mintal!”, a comentat Borțun.

Potrivit acestuia, tragedia de la Caracal a arătat problemele profunde ale statului român, slăbit și pus sub controlul unor ”grupuri mafiote”.

”Partidele folosesc instituțiile de stat pentru a-și rezolva problemele lor de gașcă. Nu e vorba că le îmbibi cu social-democrați sau liberali, le îmbibi cu mafioți. Folosim cuvântul politizare, un eufemism elegant. Nu e nicio politizare, este capturarea statului de grupuri mafiote”, a afirmat Dumitru Borțun.

”Poporul român are ocazia să realizeze în ce țară înapoiată trăim, că suntem ținuți de toate partidele în aceeași stare pentru că nimeni nu are interesul să schimbe ceva. Avem o administrație publică demult confiscată de găști locale”, a mai spus profesorul Borțun.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații