Sapte cetateni moldoveni au fost retinuti, astazi, de politistii de frontiera din Galati pentru ca au trecut ilegal frontiera, traversand Prutul cu o barca pneumatica, transmite Rompres. Echipajul Politiei de Frontiera Oancea, aflat in misiune pe DN 26, pe raza localitatii Slobozia-Oancea, a oprit pentru control doua taxiuri, conduse de soferi romani, care transportau patru femei si trei barbati fara documente de identitate. Cercetarile demarate au relevat faptul ca grupul trecuse fraudulos raul Prut din Republica Moldova in Romania, sub conducerea unei calauze moldovene si cu intentia de a ajunge in Italia. De asemenea, in bagajul uneia dintre femei a fost gasita o carte de identitate romaneasca falsa. Toti cei sapte s-au ales cu dosare penale pentru infractiunea de intrare in tara prin trecere ilegala a frontierei de stat, iar una dintre femei a fost, de asemenea, acuzata de complicitate la fals material in inscrisuri oficiale.
Comentează