Mărturiile angajatelor lui Viorel Paşca: „A ajutat pe toată lumea! Şi pe noi, că am mai avut unde lucra!”

Tăcere şi teamă: „Pe aici, mucles mai mult, că nu vreau să ajung p-acolo”

Pe strada de la marginea satului Dumbrava locuiesc numai romi. Toţi au trecut la religia penticostală şi aproape că nu-i casă unde cel puţin o femeie să nu fi lucrat în azilele lui Viorel Paşca. După descinderea mascaţilor, unora le e teamă să mai vorbească despre asta, ca să nu fie purtaţi pe drumuri.

„Pe aici, mucles mai mult”, ne mărturiseşte o fostă angajată. „Pentru că nu vreau să ajung p-acolo”. Adică, pe la poliţie, ca să dea cu subsemnatul. Unele dintre femeile care ajuns totuşi „p-acolo” povestesc că n-au vrut să facă nicio declaraţie.

Mărturiile angajatelor plătite cu 2.700 de lei pe lună de Viorel Pașca: „A ajutat pe toată lumea! Şi pe noi, că am mai avut unde lucra!” — Strada de la marginea satului Dumbrava. Foto: Eli Driu

Altele spun că nu vor să vorbească din lehamite. Pentru că „nu zice nimeni adevărul; orice le declară oamenii, spun numai ce vor ei! Aşa că, decât să vorbim şi să nu fie bine, mai bine tăcem”.

Am întâlnit însă şi foste angajate care au povestit ce au văzut în azile. Când le-am cerut numele, multe s-au speriat („dar ne duceţi oare pe la tribunaluri?”), aşa că nu le vom dezvălui decât prenumele. Și vom reda mărturisirile lor, exact aşa cum au fost ele făcute.

„Îi schimbam, le dădeam să mănânce, îi bărbiream, îi tunjeam”

Iuliana L. are 50 de ani şi lucra în azilul din Dumbrava „în marţea (de 30 iunie – n.r.) când or venit mascaţii. Am avut o bolnavă care se lovea la cap şi urla, iar atunci când or intrat şi or deschis porţile, ea o fugit. M-am dus şi am strigat după ea: «Corina, hai la mama, fata mea! Hai la mama!». Şi atunci o vinit”, povesteşte femeia.

A lucrat ca îngrijitoare în centru, „pe 27 milioane de lei (vechi – n.r.) pe lună. Îi schimbam (pe cei internaţi – n.r.) de pamperşi sau de haine, le dădeam să mănânce, îi bărbiream, îi tunjeam (tundeam – n.r.)”. „Dar ştiţi să tundeţi?”, o întrebăm. „Da îi tundeam acolo, să n-aibă păr mare! Acum, lumea zice că acolo au lucrat cei «fără şcoală». Da la schimbat nu ţi-o trebuit şcoală. La mâncare, nu ţi-o trebuit. La curăţenie, nu ţi-o trebuit şcoală. Iar tratamentul l-o dat numai asistentele”, susţine femeia.

DIICOT acuză că „unele dintre persoanele care se ocupau de îngrijirea bolnavilor și de administrarea medicamentelor prezentau un nivel educațional extrem de redus, fără capacitatea de a citi și de a scrie”, iar „medicamentele erau repartizate în cutii de diferite culori”, astfel încât „îngrijitoarele să poată identifica, în funcție de culoare, tipul medicamentului pe care urmau să îl administreze fiecărui pacient în parte”.

„Mascaţii nu m-or lăsat să-l schimb pe bolnav. O rămas atâtea ore în pişat, ca să poată face poze”

În marţea cu descinderile „au venit atâţia poliţai, atâţia mascaţi! Nu mi-a venit să cred!”, îşi aminteşte Iuliana L. „Primii au venit ceva mascaţi. Şi-apoi, până au sunat să vină și ceva doctori… Pe noi nu ne lăsau nici să ne apropiem de bolnavi. Era unul, trebuia să-l schimb, şi or stat lângă mine şi nu m-or lăsat să-l schimb. O rămas atâtea ore în pişat, ca să poată face pozele”.

Femeia spune că au dus-o și pe ea să dea declaraţie, dar „n-am avut ce da. La ce să dau? La schimbat şi la mâncare? Le-am zis (anchetatorilor – n.r.): «duceţi-mă şi pe mine la muncă la voi, că şi la voi merg, pentru bani. Că nouă ne-o trebuit bani. Iar Paşca o făcut bine, n-o făcut rău. Cum îl arată la televizor, că o ţinut oamenii sechestraţi, nu-i drept. De ce or făcut asta, că n-o mers cu statul?! O ştiut toată regiunea de el!”.

O întrebăm dacă oamenii din azile aveau voie să-şi păstreze telefoanele. „Ce să facă cu telefonul? Pe cine să sune? Pe cei care i-or băgat acolo?”, se întreabă femeia, retoric.

Pe lângă ce i se întâmplă lui Viorel Paşca, ea mai are o altă mare nemulțumire: „i-or luat banii şi au rămas femeile neplătite pe luna iunie. Am muncit pentru acei bani. E bine aşa ceva?”. Dacă ar fi existat contracte de muncă, s-ar fi putut cere deblocarea sumelor pentru plata salariilor.

Tot ca îngrijitoare a lucrat în azil și Claudia J., de 42 de ani. „3 ani, cu pauză”, spune ea. „Îi spălam, îi bărbiream, îi tunjeam (tundeam – n.r.), schimbam pampersul. Erau numa oameni bolnavi, vai de capul lor, săracii! Dar erau foarte bine îngrijiţi. Curăţenie, nici în spital nu e aşa”, consideră ea. Lucra „o zi da, una nu” şi primea tot 27 de milioane.

Meniul din azile: „Seara, primeau un singur fel de mâncare: ciorbă sau altceva”

Voichiţa L. are 49 de ani şi a muncit la centrul din Dumbrava, unde era bucătăria. Aici se gătea pentru toți cei internaţi în azilele lui Viorel Paşca.

„Cât m-am dus eu, o fost foarte bine. Dar eu n-am mai fost de câteva luni şi ce s-a întâmplat, nu ştiu”, adaugă femeia, prevăzătoare. Spune că numai la bucătărie muncea, „eu la oameni n-am fost nicicum. N-am făcut curat, nu m-am dus în camere, la nimic n-am fost. Şi făceam mâncare ca lumea, nu orice. De trei ori pe zi: dimineaţa, la amiază şi seara. În fiecare zi, primeau alt fel de mâncare. Şi deserturi. Seara, primeau un singur fel: ciorbă sau altceva. Ciorbă numai seara aveau. Iar carne primeau zilnic”, susţine Voichiţa.

La bucătăria din Dumbrava se făcea mâncare „câtă ştiam că mâncau oamenii. Cam 280 de porţii. Aveam oale şi de 70 de litri, câte trei pe aragaz”, povesteşte femeia.

Care era meniul în azilele lui Viorel Paşca? „Dimineaţa mâncau ceai, lapte, pită cu pateu sau salamuri, ouă fierte. La prânz – cărnuri: piure cu carne sau cu orez, varză, tot felul de mâncăruri… Şi desert: dulciuri, prăjituri, ce era. Mâncare o fost, nu poţi să zici că n-o fost”.

Avea același salariu, de 27 de milioane de lei, şi era plătită pe asociaţie, ca voluntară. Adică, fără carte de muncă. Pe Voichiţa L. n-o deranja asta. „Nu pot să vă zic nicio părere de rău despre oamenii aceştia. Totdeauna s-au purtat ca lumea şi cu oamenii, şi cu cei care au muncit acolo. Bine a făcut, dar rău n-a făcut omul (Viorel Paşca – n.r.)!”.

O altă femeie de pe stradă care a lucrat și ea ani buni la bucătărie spune că „la micul-dejun, oamenii aveau ceai, sendvişuri. La prânz: felul 2, felul 1, plus desert – fructe sau prăjitură. Sau cozonac! Nicăieri n-are să fie mai bine de aşa! Seara mâncau ori ciorbă, ori felul 2, dar tot mâncare caldă”.

Femeia nu vrea să-şi dea niciun nume, ca să n-o cheme la declaraţii, la poliţia din Oradea, însă părerea ei e că „nu-i corect ce i-au făcut la omul ăsta (Viorel Paşca – n.r.)! Că or venit oameni, vai şi amar de ei, şi el i-o ajutat! Le-o dat o mâncare caldă, le-o dat un pat, le-o dat îngrijire şi şi-or bătut joc de el, i-o dus ca pe nişte criminali. Asta-i corect? Nu-i corect!”.

De ce nu se putea ieşi din azil: „Să vie băuţi sau vai de ei? Şi ei erau în căruţ, nu puteau să plece”

Nici vecina ei, care are 50 de ani şi a lucrat în azil ca îngrijitoare, nu vrea să-şi dezvăluie numele. E de acord să-i spunem Narcisa. „Munceam acolo câte o lună, două, mai mă lăsam”, povesteşte ea. „Făceam curat, spălam oamenii. Îi schimbam, îi spălam de rahat, puneam pampersuri, le dădeam să mănânce, dacă nu puteau singuri. Îi ridicam în cur și le băgam lingura în gură, să mănânce. Cei mai mulţi erau aşa”.

Narcisa lucra o zi – da, o zi – ba şi primea 27 de milioane de lei/lună, ca voluntară. Îi este recunoscătoare lui Viorel Paşca: „O luat lumea de pe drum, o fost om bun. O ajutat pe toată lumea, dac-o putut. Dac-o venit un bolnav cu salvarea, l-o luat, l-o spălat, l-o îmbrăcat, i-o dat să mănânce, l-o pus în pat curat. Majoritatea erau aduşi aşa. Fără picioare sau, scuză-mă, cu viermi în picioare… Cu păduchi. Noi i-am spălat, i-am îmbrăcat.” „Nu vă era scârbă?”, o întrebăm. „Da ce vrei să făcem? Asistentele curăţau. Venea doctorul din comună la ei”.

Dar puteau să plece din azil cei internaţi, măcar ca să se plimbe prin sat? „Cum să plece?”, ne întreabă Narcisa. „Să vie băuţi sau vai de ei? Şi ei erau fără picioare, în căruţ. Şi dacă voiau să plece, nu puteau să plece. Prin curte, îi mai plimbam, îi mai scoteam noi, femeile, afară. Altceva, unde să plece? Credeţi că au fost închişi? Nu erau. Când ei voiau să plece, poate că în timpul ăla nu erau şefii acolo, noi îi sunam şi le spuneam: «cutare – cum îl chema – vrea să plece acasă». Nicio problemă: îmbrăcat, mâncat, spălat şi pleca! Şi atunci i se dădea şi buletinul sau acte, ce avea el, banii, dacă avea. Merea la şefi, iar ei erau de acord”, spune Narcisa.

Dar cu telefonul aveau voie în azil cei internaţi? „Nu. Da cum să aibă voie? Dacă ei voiau să vorbească, erau şefii acolo, vorbeau cu rudele. Alţii nu aveau (telefon – n.r.), veneau de pe stradă. Ce să aibă telefoane, când ei nu aveau pe nimeni. Şi ce să facă un om, cum să spun, nebun, cu un telefon? Aşa, mai pe româneşte. Să joace tetris sau biluţe, ce putea şi el, cu mintea lui? Nu ştim, n-am fost noi cu astea, şefii le luau. Da nu veneau ei cu telefoane la noi”, e convinsă femeia.

În tot ce spune, o completează fiica ei, care a muncit şi ea acolo, câteva luni. Ambele îi sunt recunoscătoarele lui Viorel Paşca, „să-i deie Dumnezeu sănătate! Şi putere, că a ajutat pe toată lumea! Şi pe noi, că am mai avut şi noi unde lucra!”, recunoaşte Narcisa.

Femeia plătită cu ziua: „Erau fără minte, săracii, şi eu stăteam între ei, să nu se bată”

Şi unde ar fi putut să se angajeze femeile fără carte din Dumbrava? Conform ultimului recensământ, jumătate din populaţia activă (406 persoane) a satului e şomeră. Iar în rândul populaţiei inactive (785 de persoane), doar jumătate au pensie, iar 119 persoane sunt trecute pe coloana „casnice”.

Rozica G. este una dintre ele. Are 66 de ani, 10 copii şi n-a avut niciodată carte de muncă. Nici cât a muncit un an, la centrul din Dumbrava, nu i s-a făcut. Era plătită cu ziua şi mulţumită cu cât primea: „60 -70 de lei. Cei de acolo erau fără minte, săracii. Ca de copiii mici trebuia să ai grijă, nu ştiau nici să răspundă, nici să vorbească cu tine. Şi eu stăteam între ei, să nu se bată, să nu se certe. Altceva, nimic! Domnul Paşca venea în control, vizita oamenii. A fost ca un tată pentru ei, doamnă!”

Rozica a fost un fel de supraveghetoare şi spune că ea nu s-a atins de medicamente, ca să le dea pacienţilor. „Acolo o fost asistentele, cu medicamentele, eu n-am avut treabă. Nu ştim noi ce s-a petrecut acolo. Ce s-a întâmplat… Noi ştim că (Viorel Paşca – n.r.) o fost om bun, că o ţinut cu oamenii, că nu şi-o bătut joc. Erau oameni acolo, vai şi amar. Şi care n-o avut nimic-nimic, de pe stradă, l-o luat şi i-o dat să mănânce, l-o îmbrăcat, l-o îngrijit”.

Puteau să plece din azil? „Care erau pe picioarele lor, erau liberi”, consideră ea. „Aici, în sat, n-aveau voie să meargă, dar dacă aparţinea de cineva şi (ruda – n.r.) venea după el, putea să plece. N-o ţinut pe nimeni forţat. Care o vrut să se ducă, s-o dus”.

Ea mai spune că în centrul din Dumbrava „era baie de două ori pe săptămână, iar mâncarea era bună. Carnea – odată era, altădată nu era. Dar nimeni nu mănâncă carne toată ziua…”

Investigatoarea DIICOT a intrat în bucătărie, dar n-a găsit „produse expirate”

Cati, o altă angajată care a lucrat pentru Viorel Paşca timp de patru luni, în 2022, în centrul de la Incești, dezvăluia pentru ziarul Libertatea că „tot ce găteam pentru bolnavi era din produse expirate”.

La prânz, spune ea, mâncarea venea de la bucătăria aflată în centrul din Dumbrava: „două feluri de mâncare, supe, ciorbe și ba piure, ba pilaf, cu carne lângă. Le aducea, numai că toate produsele, ce aveam noi în ladă, erau expirate. (…) O colegă mi-a spus, ea era din sat, «uite care-i treaba, o să te rog frumos să nu le mai dai la copii să mănânce, că astea-s produse expirate»”.

După descinderile din 30 iunie, DIICOT a audiat mai multe persoane (fără dizabilități psihice) ce fuseseră internate în aceste centre. Și un singur om, care era de 11 luni în azilul din satul Bicăcel, a declarat că „li s-ar fi administrat medicamente expirate și că hrana ar fi fost preparată din produse expirate”, notează anchetatorii.

Dar investigatoarea sub acoperire a DIICOT, angajată din februarie anul acesta la centrul din Dumbrava, nu menţionează nimic, în procesele sale verbale, despre „produsele expirate”. Asta deşi în centrul unde lucra era şi bucătăria, la care ea avea acces nelimitat.

Atunci când a angajat-o şi i-a făcut instructajul, Viorel Paşca i-a arătat investigatoarei un afiş aflat la ieșirea din bucătărie, pe care scria „veniți la muncă fără geantă”. El i-a explicat că îndemnul era adresat femeilor de serviciu, „pentru a evita să fie controlate în geantă, la momentul plecării”. Apoi a pus-o să facă poze afişelor cu regulile stabilite la nivelul imobilului, asigurând-o: „fată dragă, nu-i pentru tini, să știi cum să le comanzi pi iele, să știi regulile”.

Asociaţia lui Viorel Paşca, amendată cu 1.000.000 de lei pentru „munca la negru”

Pe 30 iunie, în ziua descinderilor la azilele lui Viorel Paşca, DIICOT le-a cerut celor de la ITM Bihor să verifice dacă au existat contracte individuale de muncă pentru persoanele identificate acolo şi dacă a fost respectată legislația în domeniu.

ITM Bihor a efectuat controale și verificări în cele 18 puncte ce aparțin Asociației Dumbrava DPG, condusă de Viorel Paşca. Au fost descoperite 36 de persoane care lucrau fără contracte individuale de muncă, iar asociaţia a primit o amendă de un milion de lei.

În registrul de autorizări de la ITM Bihor, Asociația Dumbrava DPG nu figurează cu nicio activitate și cu niciun punct de lucru autorizat.

După aplicarea acestei sancţiuni, ministrul Dragoș Pîslaru i-a cerut șefului Inspecției Muncii „să clarifice, de îndată, motivele pentru care ministerul nu a fost informat cu privire la solicitarea venită de la DIICOT, derularea controlului și rezultatele acestuia și să îi transmită o copie a procesului-verbal și o motivare privind rezultatele care au condus la această amendă”, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Muncii.

Dragoș Pîslaru a solicitat și un raport privind acţiunile de control derulate pe aceeaşi temă de Inspecția Muncii și ITM-uri, începând din anul 2014 și până în prezent, respectiv „modul de desfășurare a acestora, rezultatele și soluțiile stabilite de echipele de control”.