După Facultatea de Istorie, Vlad s-a implicat în administrarea unei firme de IT și a unei cafenele, ambele deținute de verișorii lui, însă, după un timp, business-urile n-au mai mers.

„După experiența asta mi-am dat seama că societatea îi arată cu degetul pe cei care eșuează. Toată lumea fuge doar după succes, dar nimeni nu vorbește despre eșec, deși, sub diferite forme, cu toții îl trăim”, spune el, pentru ebihoreanul.ro.

Așa i-a venit ideea să adune povești despre nereușitele oamenilor de afaceri din România și să le prezinte într-o carte, pentru a le spune și altora că nu e o tragedie dacă nu le iese din prima.

„Într-o lume în care toți vânează succesul, am zis că voi fi eu cel care fuge după eșec”, povestește Vlad, care a lucrat timp de un an la documentarea cărții „Eșecuri de succes„, în timp ce avea și un job part-time pe marketing într-o firmă.

Cine apare în cartea eșecurilor

Volumul a fost lansat la finalul anului trecut și cuprinde 70 de povești ale tot atâtor antreprenori români, din mai multe domenii, de la medicină la fast-food, care își spun pe rând pățaniile, provocați fiind de întrebările autorului.

Între aceștia se numără Radu Lupaș, co-fondator Salad Box, Mihai Cosmin Rotaru, fondatorul platformei Clever Taxi, Alex Dona, managing partner al celebrului site de umor Times New Roman, Dan Paștiu, omul de afaceri din Sibiu care a lansat franciza Dabo Doner (12 milioane euro cifră de afaceri în 2017) sau Florentin Banu, omul care la începutul anilor 90 a creat napolitanele Joe, pe care le-a cedat apoi companiei Nestle, iar la începutul anilor 2000 a fondat rețeaua de supermarketuri Artima. Lor li se mai alătură Daniel Crăciun, fondatorul magazinului online Lensa.ro, Antonio Eram, co-fondator Netopia mobilPay, un sistem de plată online cu telefonul sau cu cardul.

Sursa foto: ebihoreanul.ro


Citește și: Leo Iorga n-a putut fi operat din cauza unei răceli! Medicii din Hamburg speră să-i poată înlătura tumorile săptămâna viitoare


 

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
PARTENERI - GSP.RO
„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
ȘOC! Magazinul care îi dă lovitura lui Lidl. Prețuri cu 30% mai mici
Playtech.ro
ȘOC! Magazinul care îi dă lovitura lui Lidl. Prețuri cu 30% mai mici
Mama găsită în moartă în casă, la Constanța, lângă fiul ei spânzurat, ar fi făcut infarct. Băiatul a lăsat un ultim mesaj pe Facebook: ”Jocul s-a sfârșit!”
Observatornews.ro
Mama găsită în moartă în casă, la Constanța, lângă fiul ei spânzurat, ar fi făcut infarct. Băiatul a lăsat un ultim mesaj pe Facebook: ”Jocul s-a sfârșit!”
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
Jandarmerița din Vatra Dornei care a omorât un bărbat nevinovat cu sprayul lacrimogen, condamnată cu suspendare
Știrileprotv.ro
Jandarmerița din Vatra Dornei care a omorât un bărbat nevinovat cu sprayul lacrimogen, condamnată cu suspendare
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)