Orange România a anunțat schimbări importante în politica de roaming, simplificând tarifele și introducând oferte mai avantajoase pentru utilizatori, informează un comunicat de presă transmis de compania de telefonie.
Cuprins:
Astfel, „noua ofertă de roaming pentru țările din afara Uniunii Europene aduce schimbări în materie de tarife și opțiuni. Una dintre cele mai importante noutăți este reducerea numărului de zone tarifare de la 5 la 3, ceea ce simplifică experiența de utilizare. Totodată, peste 100 de țări vor beneficia de prețuri mai bune, fie prin includerea lor în zone tarifare mai avantajoase, ori prin reducerea directă a tarifelor”, se arată în comunicat.
Utilizatorii abonamentelor Smart Plus, Smart Elite și Smart Exclusive vor beneficia acum de 2 GB/lună pentru roaming în „Rest of the World – Zona 1”, care acoperă 65 de țări.
Printre acestea, se numără destinații populare pentru români, precum Turcia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Thailanda, SUA, Marea Britanie, Elveția și China.
Lista include și state din Balcanii de Vest: Macedonia de Nord, Albania, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Kosovo.
Pentru utilizatorii de eSIM și ai celor cu nevoi de consum pe termen scurt, Orange introduce o nouă opțiune valabilă șapte zile, disponibilă pentru Zona 1: „3 GB + 10 minute la 5 euro”.
În plus, valabilitatea opțiunilor existente se dublează, de la 15 la 30 de zile.
Începând cu 1 iulie 2026, noua structură de roaming se va aplica și pentru clienții PrePay, care vor beneficia de aceleași zone tarifare ca și utilizatorii de abonamente.
Tarifele încep de la 2 euro credit/GB. Opțiunile includ:
În februarie, Orange România și Vodafone au anunțat ambele, că vor mări prețurile abonamentelor din luna aprilie, invocând impactul inflației, se arată într-un comunicat oficial al companiei.
Orange modifică oferta de roaming în afara UE și anunță tarife mai avantajoase pentru peste 100 de destinații, fără a comunica majorări de preț pentru alte țări. Iată ce se întâmplă, pe scurt:
În 2025, Orange, liderul pieței de telecomunicații din România, care numără peste 11 milioane de clienți, a înregistrat o pierdere de 841,6 milioane de lei, cu 2,6% mai mică decât în 2024.
Cifra de afaceri a crescut cu 15,2%, de la 6,55 miliarde de lei în 2024, la 7,55 miliarde de lei în 2025.
Cu toate acestea, datoriile companiei s-au majorat ușor, ajungând la 10,88 miliarde de lei, în timp ce creanțele au urcat la 2,25 miliarde de lei.