Orange și Vodafone au anunțat în același timp scumpirea abonamentelor. Cu cât se măresc facturile

 3 comentarii

Orange România și Vodafone au anunțat ambele, luni seară, că vor mări prețurile abonamentelor. Orange România va crește prețul abonamentelor pentru persoanele fizice cu 6,8% începând din luna aprilie 2026, invocând impactul inflației, se arată într-un comunicat oficial al companiei citat publicația Profit.ro.

„Pentru a putea continua să oferim servicii de calitate în acest context economic, în care inflaţia raportată pentru luna decembrie 2025 de către Eurostat a fost de 8,6%, vom fi nevoiţi să aplicăm o indexare a preţurilor de 6,8% în acest an. Această indexare respectă prevederile contractuale, fiind mai mică decât procentul maxim de 8% prevăzut în contract. Indexarea va fi aplicată lunar, la tariful abonamentului pentru serviciile contractate (fără reduceri), începând cu luna aprilie”, a anunțat Orange.

Orange scumpește abonamentele cu 6,8%, din aprilie, din cauza inflației

Compania a precizat că indexarea nu va afecta ratele în derulare, taxele administrative, chiriile pentru echipamente, serviciile de conţinut, suprataxele sau traficul suplimentar consumat peste resursele incluse în abonament.

Orange subliniază că, deși inflația a generat creșteri ale costurilor operaționale, nu s-au făcut modificări de prețuri până în prezent.

În anunțul său, Orange a detaliat că inflația medie anuală a fost de 9,7% în 2023, 5,8% în 2024 și 6,8% în 2025, conform datelor Eurostat. Această creștere a influențat semnificativ costurile de furnizare a serviciilor.

„Până acum, am făcut eforturi să protejăm preţul plătit de tine pentru abonamentul Orange şi nu am aplicat, pentru niciun client persoană fizică, indexarea anuală a preţurilor conform contractului (…) Indexarea va fi aplicată lunar, la tariful abonamentului pentru serviciile contractate, începând cu luna aprilie și va fi inclusă în facturile emise după data de 6 aprilie 2026”, a adăugat compania.

Orange România, parte a grupului francez Orange - unul dintre cei mai mari operatori globali de telecomunicații - are peste 11 milioane de clienți la nivel național și o cifră de afaceri anuală de peste 1,5 miliarde de euro.

Prezentă pe piața locală din 1997, compania a investit până în prezent 4,7 miliarde de euro pentru a dezvolta servicii de conectivitate de bază, internet mobil, internet fix, TV și soluții IT&C complexe prin Orange Business.

Și Vodafone crește prețul abonamentelor, de la următoarea factură

De asemenea, și Vodafone România anunță o creștere a tarifelor abonamentelor cu 6,8%, aplicată începând cu factura următoare.

Majorarea, spune compania, corespunde indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) comunicat de Eurostat pentru 2025.

„Având în vedere creșterea constantă a costurilor pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice de voce mobilă și date mobile, de telefonie fixă și internet fix, a serviciilor TV (transmisia serviciilor de programe audiovizuale), precum și a serviciilor machine-to-machine (M2M), vă informăm că, începând cu următoarea factură, tarifele acestor servicii vor fi indexate cu un procent de 6,8%”, a transmis operatorul.

Vodafone România a anunțat că mărirea va fi vizibilă pe factura viitoare, fără să precizeze clar dacă este vorba despre nota de plată pe luna februarie sau martie 2026.

Ultima scumpire a avut loc în vara lui 2025, când prețurile pentru telefonie mobilă au crescut cu 1,3 euro, TVA inclusă. Vodafone susține că ajustările sunt necesare pentru a menține calitatea serviciilor oferite.

România, liderul inflaţiei în UE

România rămâne pe primul loc în clasamentul ţărilor cu cele mai mari rate ale inflaţiei în UE, urmată de Slovacia (4,1%) şi Estonia (4%).

La polul opus, Cipru (0,1%), Franţa (0,7%) şi Italia (1,2%) au înregistrat cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei, potrivit datelor publicate de Eurostat pe 19 ianuarie 2026.

În comparaţie cu luna noiembrie 2025, inflaţia a scăzut în 18 state membre, a rămas constantă în trei ţări, inclusiv România, şi a crescut în alte şase.

La nivelul zonei euro, rata anuală a inflaţiei a coborât la 1,9%, sub ţinta de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE).

Serviciile au avut cea mai mare contribuţie la inflaţia zonei euro (1,54%), urmate de alimente, alcool şi tutun (0,49%), în timp ce preţurile la energie au scăzut (-0,18%).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Nerasist 10.02.2026, 09:07

    În teorie ai inflație azi, crești prețul mâine. Diferența o pierde compania. Până la creșterea salariilor, diferența o pierd angajații. În practică vine inflația, vine creșterea prețurilor și când urmează creșterea salariilor, vin concedierile, abia după vine creșterea salariilor pentru cine rămâne.

  • Avatar comentarii

    dabaca2020 10.02.2026, 17:51

    Orange si Vodafone ,au un raport pret-calitate a serviciilor ,prost -slab Adica preturi mari si servicii proaste , Am avut la Vodafone ,o cartela ptr net,la tara ,iar cand era momentul mai important ,atunci disparea semanlul etc.

  • Avatar comentarii

    True_Blue 10.02.2026, 21:24

    Orange are preturi în euro... de ce? Inflația în zona euro este 1.9%. Conversia în RON se face la cel mai prost curs al ING Bank, curs de cumpărare, de parca ORANGE schimba toți leii în euro.

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
11:13
Cum poți afla rapid dacă o poză, un video sau o piesă audio e făcută de AI: instrumentul gratuit lansat de Google
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește