De Ana Hațeg,

În realizarea acestui clasament, jurnaliștii americani au luat în calcul oportunitățile pe care aceste orașe le oferă turiștilor care doresc să ajungă în locuri mai puțin frecventate.

Cluj-Napoca este al doilea oraș ca mărime din România și este adesea văzut ca o oprire pentru călătorii care caută aventuri în aer liber în Munții Apuseni sau pentru cei dornici să viziteze atracțiile istorice ale Transilvaniei, scrie CNN.

Dar Biserica Sf. Mihail și fascinanta Fabrica de Pensule, o galerie de lucru și un spațiu de artă într-o fostă fabrica de pensule, sunt doar două dintre atracțiile care îi fac pe turiști să își dorească să stea mai mult.

Cafenelele, barurile sau piețele frumoase sunt câteva dintre ”capcanele” pe care Cluj-Napoca le întinde turiștilor pentru a-i face să stea cât mai mult aici.

Vezi și care sunt cele mai frumoase obiective turistice din Cluj

Celelalte orașe incluse în topul CNN:

Orange, Franța

În timp ce Avignon atrage mii de turiști datorită festivalului său de vară și arestând Palatul Papal, în apropiere, Orange este, de obicei, trecut cu vederea.

Mai ușor de vizitat datorită numărului mai mic de turiști, atracția principală a orașului este teatrul roman construit în urmă cu 2.000 de ani.

Accident mortal! Victima și-ar fi mutilat soția cu acid, chiar înainte de impact. Detalii șocante
Recomandări

Accident mortal! Victima și-ar fi mutilat soția cu acid, chiar înainte de impact. Detalii șocante

Norwich, Anglia

Se spune că Norwich are un pub pentru fiecare zi a anului și o biserică pentru fiecare duminică.

De asemenea, catedrala din Norwich, care datează din 1096, și străzile din Colegate și Elm Hill sunt locuri care merită vizitate.

De asemenea, Pubul Adam și Eva, este cel mai vechi pub din țară, datând din 1249.

Aarhus, Danemarca

Al doilea cel mai mare oraș din Danemarca a fost pus în umbră de Copenhaga când vine vorba de turism. Dar Aarhus este o variantă perfectă pentru un weekend prelungit datorită plajelor sale frumoase

Anvers, Belgia

Catedrala din Anvers, monument inclus în patrimoniul UNESCO, domină orașul, dar există atât de multe alte obiective care pot fi vizitate aici.

Haga, Olanda

În timp ce Amsterdam atrage aproape toți turiștii din Olanda, Haga este o alternativă perfectă pentru cei care încearcă să scape de agitația Districtului Roșu și a tot ce înseamnă aglomerație turistică.

Ce a scris un jurnalist sportiv despre Barna, după ce acesta s-a comparat cu Hagi
Recomandări

Ce a scris un jurnalist sportiv despre Barna, după ce acesta s-a comparat cu Hagi

Orașul se mândrește cu cea mai frumoasă arhitectură din Olanda, cu o rețea frumoasă de canale și, în Mauritshuis, un muzeu care rivalizează muzeul Rijksmuseum din Amsterdam.

Sarajevo, Bosnia

Sarajevo este un oraș încărcat de cultură și istorie. În centrul orașului se află Baščaršija, vechia piață plină de tarabe cu condimente, cafenele și fascinanta Moschee Gazi Husrev-beg.

Pristina, Kosovo

Capitala statului Kosovo nu este, de obicei, în fruntea listei de destinații ale turiștilor, dar cu toate acestea este un oraș fascinant.

Cu un muzeu etnografic extraordinar și o bibliotecă universitară unică, Pristina este o destinație interesantă.

Malmo, Suedia

Malmo are una dintre cele mai bune galerii de artă contemporană din Europa, iar Castelul Malmöhus care găzduiește mai multe muzee care se concentrează pe cultura locală.

Copiii care evadează din întuneric cățărându-se pe pereți. “Pe lumină și la întuneric, văd zero”. Dar face escaladă!
Recomandări

Copiii care evadează din întuneric cățărându-se pe pereți. “Pe lumină și la întuneric, văd zero”. Dar face escaladă!

Aberdeen, Scoția

Turiștii dornici de liniște și care vor să se bucure de peisaje incredibile găsesc totul în nordul Scoției, în Aberdeen și orașele din vecinătate.

Berna, Elveția

În timp ce cei mai mulți turiști ajung în capitale Elveției în drum spre stațiunile de schi precum Zurich sau Geneva, Berna este cu siguranță un oraș care merită vizitat.

De exemplu, Muzeul de Arte Frumoase include lucrări de Picasso și Klee, în timp ce drumeții pot urca pe muntele Gurten, aflat în apropiere de oraș.

Wroclaw, Polonia

Puține orașe mici din Europa arată atât de bine precum Wroclaw. Acest oraș din vestul Poloniei, situat pe malul râului Oder, Capitala Europeană a Culturii în 2016, are o mulțime de atracții pentru pasionații de artă, arhitectură și istorie.

Principalul punct de atracție al orașului Wroclaw este Panorama Racławice.

Tbilisi, Georgia

Capitala Georgiei își trage numele de la izvoarele fierbinți aflate în zonă, iar băile sale de sulf sunt un magnet pentru vizitatori.

Tbilisi are o istorie incredibilă și o poți găsi la fiecare pas. Aici poate fi vizitată faimoasa Biserică Metekhi, care datează din secolul al XIII-lea, dar și Cetatea Narikala, construită de ocupanții persani în secolul al IV-lea.

Minsk, Belarus

După ce a fost aproape distrus în timpul celui de-al doilea război mondial, Minsk a devenit un teren fertil pentru arhitectura sovietică.

Viața de noapte a capitalei Belarusului este celebră în toată Europa. Iar cei care nu sunt fani ai tăriei locale se pot bucura de o mare varietate de beri.

Erevan, Armenia

Poziționarea capitalei armene în zonele îndepărtate din estul Europei o face ușor de trecut cu vederea de către turiști.

Dar istoria de peste 2.800 de ani a orașului se simte la fiecare pas și, cu toate acestea, turiștii nu sunt sufocați de înghesuiala obișnuită din alte locații mult mai cunoscute.

Debrecen, Ungaria

În timp ce Budapesta are reputația de a fi unul dintre cele mai atrăgătoare orașe din Europa, Debrecen este o opțiune excelentă pentru cei care caută o alternativă maghiară mai puțin aglomerată.

Kossuth tér, piața principală, găzduiește impresionanta Biserică Mare Calvinistă și Grand Hotel Aranybika.

Ankara, Turcia

În timp ce Istanbulul atrage milioane de turiști anual, Ankara este mai mult o oprire în drumul spre Cappadocia.

Însă aici turiștii pot vizita Anitkabir, mausoleul lui Ataturk, fondatorul Turciei moderne, precum și Muzeul Războiului de Independență.

De asemenea, în Ankara se află moscheile Kocatepe și Hacı Bayram în timp ce cafenelele din Kızılay sunt locuri ideale pentru a bea cafea și a mânca unele dintre cele mai bune kebab-uri din lume.

Plovdiv, Bulgaria

Actuala Capitală Culturală Europeană, Plovdiv, este cel mai vechi oraș locuit din Europa.

Cel mai important obiectiv de aici este amfiteatrul roman din secolul al doilea descoperit de arheologi abia în anii ‘70. Un alt punct de atracție sunt ruinele tracice din Eumolpias, situate chiar în afara orașului și care datează de 5000 de ani.

Trondheim, Norvegia

Situat pe fiordul cu același nume, Trondheim este al treilea cel mai mare oraș al Norvegiei. Cu o populație de sub 200.000 de locuitori, este puțin aglomerat și ușor de explorat.

Catedrala gotică de aici este probabil cel mai cunoscut obiectiv turistic, dar plimbările prin port sau cu barca pentru a vizita împrejurimile pot fi la fel de impresionante.

Torino, Italia

În timp ce Veneția este supraaglomerată de turiști și încearcă să găsească o metodă prin care să reducă numărul acestora, Torino este mult mai puțin aglomerat.

Capitala regiunii Piemont găzduiască câteva dintre atracțiile cele mai subevaluate ale Italiei, inclusiv Muzeul de Artă Contemporană Castello di Rivoli, Bazilica di Superga și Muzeul Egizio, cu o colecție fenomenală de artefacte vechi egiptene.

Citeşte şi:

Locuri de vizitat în Cluj-Napoca – Top 10 obiective turistice de vizitat în oraș

Gigi Becali: "Doamna Tatoiu râde ca proasta în p...!" :O Milionarul șochează cu declarația pe care a făcut-o acum
GSP.RO

Gigi Becali: "Doamna Tatoiu râde ca proasta în p...!" :O Milionarul șochează cu declarația pe care a făcut-o acum

Horoscop 18 octombrie 2019. O zodie va avea parte de surprize
HOROSCOP

Horoscop 18 octombrie 2019. O zodie va avea parte de surprize