Orasul-fantoma

„Orasul fantoma”, „locul unde pamantul nu ingheata niciodata”, „orasul parasit” – tot atatea nume pentru un singur oras, Ocnele Mari, din judetul Valcea. Aici oamenii incearca sa prinda in cuvinte nenorocirea care s-a abatut asupra lor, in speranta ca daca vor gasi expresia corecta se vor putea salva in vreun fel. In 2001, dealul pe care erau ridicate gospodariile lor a inceput sa se surpe, inghitind case, animale, culturi si sondele la care lucrasera aproape toti barbatii din localitate. Un val urias de saramura a inecat atunci intreaga zona, lasand in urma case mancate de sare, pamanturi sterpe si un peisaj selenar.

„Ne-au spus ca dupa ce se prabuseste totul, aici o sa fie cel mai mare lac din Europa”, incepe sa-si verse naduful batranica din fata mea. Efdochia Cismaru sau Dochita, cum o stie toata lumea, are 75 de ani, iar gospadaria ridicata de ea si de mosul ei, Constantin, este una dintre ultimele redute in calea dezastrului. O casa, un fanar, grajduri si cotete pentru pasari, noua vite, un purcel si o armata de curci si curcani sfideaza moartea la numai cateva sute de metri de locul unde pamantul se surpa fara incetare.”Sondele astea, ultimele doua care trebuie sa se prabuseasca, sunt aici, la 200 de metri de gradina mea”.

Anul trecut, in prag de Craciun, cand s-a mai prabusit un perete din vechea exploatare de sare, iar saramura a umplut si lacul din spatele barajului de retentie, amenintand sa se reverse si sa inunde orasul, Dochita a presimtit nenorocirea. „I-am zis mosului: vezi ca o sa se intample ceva, ca iar miroase a saramura”. A doua zi, cu noaptea-n cap, oamenii erau anuntati de jandarmi ca trebuie sa-si paraseasca locuintele. Saramura rabufnise din nou, din inima pamantului.

„Ne pregateam de Craciun. Am lasat totul balta si am fugit in vale. Faceam naveta ca sa vedem de animalele noastre. Pe noi, doi batrani, se gaseste cine sa ne primeasca in casa, dar cu vite si cu pasari nu te primeste nimeni”.

„Ne-au oferit 18.000 de lei pe metru patrat”

Dochita si Constantin Cismaru se afla, alaturi dee  alte 11 familii, in zona de risc maxim, Teica, evacuata aproape in totalitate inca din 2001. Din 120 de gospodarii, au mai ramas 12 si casa parohiala Teica. Restul au fost stramutati intr-un cartier speial construit pentru acesti oameni, Copacelu, aflat la cativa km de Ocnele Mari, si apartinand de Ramnicu Valcea. Dintre cei ramasi, cei mai multi nu au fost multumiti de sumele de bani oferite drept compensatie, cuprinse intre 1 si 2 miliarde de lei vechi. Sume incredibile la prima vedere, insuficiente insa pentru ceea ce au reusit sa agoniseasca oamenii de-a lungul unei vieti.

In aceeasi situatie se afla familiile Schiopu, 5 la numar, care au ramas sa tina piept pamantului care o ia la vale putin cate putin in fiecare zi pe cealalta parte a prapastiei formate in urma prabusirii sondelor din 2001. „Ai mei aveau casa aici, si in ’65 cand au aparut primele sonde”, ne spune Gheorghe Schiopu, de 42 de ani. Casele celor patru frati sunt adunate chiorchine in deal, in jurul casei batranesti, iar in vale se intind sapte pogoane de pamant cultivat, sursa de hrana pentru cele cinci familii. „Ne-au oferit 18.000 de lei pe metru patrat. Pai e drept asa? Am vorbit si cu dl Basescu si cu dl Tariceanu si cu prefectul si primarul. Toti au zis ca o sa se rezolve. Da’ cum au venit, asa au plecat toti, iar noi am ramas tot cum eram”.

La Copacelu, casele nou construite pentru populatia sinistrata din Ocnele Mari se insiruie albe, lipite una de alta. Doua camere, cu baie si bucatarie, apa curenta si gaze pe care fiecare familie trebuie sa le plateasca din buzunarul propriu. Din curtea minuscula ne zambeste bland Maria Dumitrescu, de 77 de ani. „Nu e rau in casa asta, am baie, nu mai trebuie sa ma spal in casa, in fundul curtii, cum faceam la Ocnele Mari. Dar trebuie sa platesc totul, iar din pensia mea de 1,6 milioane nu prea ma descurc. Iar aici nu am nici gradina, nici loc sa cresc animale. Dincolo, aveam porci, vite si 30 de pasari”.

Dar dorul cel mai mare al oamenilor de la Ocnele Mari stramutati sau ramasi sa infrunte pericolul mortii este dupa frumusetea de odinioara a locurilor, dupa dealurile pe care au copilarit si din care a mai ramas acum un hau intins pe 10 hectare, care in fiecare an se umple cu saramura.

„Mai sunt doua sonde care se pot prabusi in orice moment”

In orasul Ocnele Mari exista patru campuri de sonde pentru exploatarea sarii in saramura. “Acum se mai lucreaza doar la campurile 3 si 4”, ne-a spus primarul localitatii, Radu Gheorghe.

“Specialistii se asteptau la asa ceva, sondele au fost puse prea aproape una de alta si au fost exploatate excesiv. In plus, nu s-a mai tinut seama de faptul ca zacamantul de sare nu era uniform, asa ca la un moment dat sondele au inceput sa comunice intre ele. Prin urmare, cand a rasuflat una, s-a produs o reactie in lant. In 2001 s-au prabusit trei sonde intr-un interval de 48 de ore. Sub pamant erau cinci milioane de metri cubi de saramura, din care aproape jumatate au iesit deja la suprafata. In prezent, mai sunt doua sonde care se pot prabusi in orice moment. Exista un proiect de prabusire controlata, pentru ca saramura care urmeaza sa iasa la suprafata sa nu ajunga intr-o cantitate prea mare in Olt si sa provoace o catastrofa ecologica”, a adaugat primarul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE