Pacienţii cu tulburări psihice ar putea fi imobilizaţi sau izolaţi

 
Potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, serviciile medicale minime pe care o structură psihiatrică trebuie să le asigure sunt: diagnosticul şi tratamentul tulburarilor psihice acute şi cronice; evaluări psihologice; psihoterapie; consiliere şi psihoeducaţie pentru pacienţi şi familiile lor; programe de terapie ocupaţională, educativă şi recreativă; servicii de asistenţă socială. În situaţia în care intervenţiile terapeutice uzuale efectuate în vederea aplicării tratamentului eşuează, se poate recurge la imobilizarea sau contenţionarea pacientului cu mijloace specifice, dar care să nu producă vătămări corporale.
Imobilizarea poate fi folosită doar atunci când este necesară apărarea pacientului de acţiunile sale, care l-ar putea răni pe el sau pe ceilalţi şi doar în situaţia în care aplicarea celor mai puţin restrictive tehnici a fost neadecvată sau insuficientă pentru a preveni orice lovire ori vătămare.
Mai mult decât atât, imobilizarea poate fi folosită numai în baza dispoziţiei medicului, menţionată în foaia de observaţie. Dispoziţia medicului trebuie să detalieze factorii care au condus la această măsură şi să specifice natura acesteia. În dispoziţie trebuie precizată ora la care măsura de contenţionare a fost luată, imobilizarea neputând depăşi patru ore, se mai arată în proiect. În situaţia în care imobilizarea de necesitate nu a fost făcută din dispoziţia medicului, acesta va fi solicitat în maximum 30 de minute.
Proiectul mai prevede că pacientul trebuie să fie monitorizat tot timpul imobilizării, pentru a observa dacă nevoile sale fizice, de confort şi siguranţă sunt îndeplinite. O evaluare a condiţiilor pacientului trebuie realizată la cel puţin fiecare 30 de minute sau la intervale de timp mai scurte, dacă medicul o cere. Evaluarea trebuie înregistrată în foaia de observaţie a pacientului. De asemenea, în proiect mai este prevăzută şi modalitatea de protejare prin izolare a pacienţilor care reprezintă un pericol pentru ei înşişi sau pentru alte persoane. Această măsură trebuie aplicată cu maximă precauţie şi numai în cazul în care orice altă modalitate s-a dovedit ineficientă.

Izolarea pacientului se va face într-o încăpere special prevăzută şi dotată în acest scop. Încăperea trebuie să ofere posibilitatea ca pacientul să poată fi observat continuu, să fie iluminată şi aerisită în mod corespunzător, să aibă acces la grup sanitar şi să fie protejată în aşa fel încât să prevină rănirea celui izolat. Nu pot fi izolate concomitent în aceeaşi încăpere mai multe persoane. Izolarea trebuie să fie aplicată pentru un timp cât mai scurt posibil şi revizuită periodic, la un interval de cel mult două ore, iar pacientul sau reprezentantul său trebuie informat despre această măsură.
Izolarea nu trebuie folosită ca pedeapsă sau ca o formă de ameninţare şi nici nu poate fi parte a programului de tratament. Această măsură poate fi dispusă doar de medic, în aceleaşi condiţii ca şi contenţionarea, şi trebuie menţionată în Registrul măsurilor de contenţionare şi izolare şi în foaia de observaţie a pacientului.
În cazul pacienţilor sub 18 ani, imobilizarea are drept scop susţinerea tratamentului medicamentos în cazul agitaţiei psiho-motorii. Contenţionarea în aceste cazuri se va face numai cu avizul medicului curant sau al medicului de gardă, medic specialist psihiatru sau neuropsihiatru pediatric, acolo unde există, şi cu acordul scris al părintelui sau aparţinătorului legal, prevăzut în consimţământul semnat de tutore la internare, doar după ce au fost epuizate toate mijloacele de convingere şi liniştire a pacientului. Durata contenţiei nu poate depăşi 30 minute, dar proiectul prevede că măsura poate fi repetată în cursul aceleiaşi zile. După aceasta, pacientul sub 18 ani trebuie să fie supravegheat permanent de personalul medical şi nu trebuie să rămână singur în încăpere.
Printre dispozitivele speciale de imobilizare sunt: pat cu dispozitive de legare – cadru metalic cu laterale; cearceaf; manşete din piele, late, ajustabile, dublate cu pâslă pentru articulaţiile mâinilor şi picioarelor; curele late pentru torace şi genunchi; mănuşi; cască specială de protecţie. Tehnica imobilizării constă în imobilizarea atât a membrelor superioare, cât şi a celor inferioare, evitând leziunile în timpul procedurii. Potrivit proiectului, este interzisă folosirea de materiale precum sfoară, tifon, feşe sau alte materiale care pot vătăma pacientul.
Spitalele de psihiatrie care nu au amenajate astfel de spaţii sunt obligate să le amenajeze cu respectarea normelor din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro