Întâlnirea a urmat unei audiențe private între Papă și președintele vietnamez Vo Van Thuong, din luna iulie, când ambele părți au anunțat că Vietnamul a convenit asupra prezenței la Hanoi a unui reprezentant papal, care să fie rezident în această țară comunistă, pentru prima dată după sfârșitul războiului din 1975.

Ministrul de externe al Vaticanului, arhiepiscopul Paul Gallagher, le-a spus reporterilor că întâlnirea de joi cu delegația formată din 16 membri ai Partidului Comunist a fost „foarte pozitivă” și că el va merge într-o vizită în Vietnam, în luna aprilie.

Întrebat despre o posibilă vizită a Papei în Vietnam, Gallagher a spus: „Cred că va avea loc, dar mai sunt câțiva pași care trebuie făcuți înainte ca acest lucru să fie adecvat”.

„Dar cred că Sfântul Părinte este dornic să meargă și, cu siguranță, comunitatea catolică din Vietnam dorește cu siguranță ca Sfântul Părinte să meargă. Cred că o vizită papală ar trimite un mesaj foarte bun în regiune”, a mai spus el.

Vietnamul a rupt relațiile cu Vaticanul după ce comuniștii au preluat controlul asupra țării reunificate, la sfârșitul Războiului din Vietnam, în 1975. Autoritățile de la acea vreme considerau că Biserica Catolică din Vietnam a fost prea apropiată din punct de vedere istoric de fosta putere colonială, Franța.

UE declară război Beijingului în cazul subvențiilor pentru firmele chineze. „Am devenit dependenți de gazele rusești. Să nu repetăm greșeala cu China”
Recomandări
UE declară război Beijingului în cazul subvențiilor pentru firmele chineze. „Am devenit dependenți de gazele rusești. Să nu repetăm greșeala cu China”

În Vietnam trăiesc aproape 7 milioane de catolici, aproximativ 6,6% din populația de 95 de milioane de locuitori a țării.

În afară de Vatican, în ultimii doi ani, Vietnamul, condus de Partidul Comunist, și-a îmbunătățit relațiile cu principalele puteri ale lumii, inclusiv cu foștii dușmani, China și Statele Unite, ca parte a „diplomației de bambus”, pe care a urmărit-o în mod proactiv pentru a face față tensiunilor globale în creștere.

„Vietnamul este o țară din ce în ce mai importantă în regiune. Este un mic miracol economic în multe privințe”, a declarat Gallagher, vorbind în marja unui alt eveniment, la Vatican.

El a mai spus că Vaticanul este „încrezător” că relațiile cu Vietnamul se vor îmbunătăți în continuare, adăugând că secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, va merge și el probabil, într-o vizită separată, în Vietnam în cursul acestui an.

„Aceasta (întâlnirea de joi, n.r.) reprezintă o reînnoire destul de mare a atitudinii lor față de comunitatea internațională, față de Biserică”, a spus Gallagher.

„Sperăm, bineînțeles, să-i încurajăm pe linia unei mai mari libertăți religioase, pe care o au în constituția lor și pe care o practică, dar este evident că acesta este un efort în derulare”, a adăugat el.

Xi Jinping a făcut cea mai mare restructurare a armatei chineze din ultimul deceniu. Strategia din spatele deciziei sale
Recomandări
Xi Jinping a făcut cea mai mare restructurare a armatei chineze din ultimul deceniu. Strategia din spatele deciziei sale

Presa vietnameză de stat a respins criticile unor grupuri precum Comisia americană pentru libertatea religioasă internațională, un organism de supraveghere din Congresul SUA, care a plasat Vietnamul pe lista sa de „țări care suscită o îngrijorare deosebită”.

Foto: Profimedia Images

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (12)

chiruleonard   •   19.01.2024, 10:40

Felicitari! Mult succes in continuare...

mica   •   19.01.2024, 09:09

Cei din Vietnam vor sa se spovedeasca ?

laurlaur2180   •   19.01.2024, 08:34

Vom vedea ce va fi in viitor.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să faci ca să nu rămâi fără bani
FANATIK.RO
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să faci ca să nu rămâi fără bani
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se pot face inclusiv nuggets din el
FANATIK.RO
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se pot face inclusiv nuggets din el
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
Știrileprotv.ro
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Observatornews.ro
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Horoscop 28 aprilie 2024. Capricornilor le-a venit rândul să fie sursă de stres sau de bucurie pentru cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 28 aprilie 2024. Capricornilor le-a venit rândul să fie sursă de stres sau de bucurie pentru cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI