„Dat fiind faptul că persoana în cauză urmează să se întoarcă acasă peste câteva zile, îngrijorați de sănătatea copiilor noștri, rugăm conducerea școlii să ia toate măsurile pentru a evita o eventuală contagiere a clasei“, au transmis, ieri, părinții clasei I C către conducerea Școlii Gimnaziale „George Coșbuc“ din Târgu Mureș.

Aceștia și-au exprimat dorința ca elevul să nu participe la cursuri timp de două săptămâni, adică perioada în care mama sa este în carantină. În plus, aceștia solicită ca, după terminarea perioadei de carantină, atât copilul, cât și părintele, să-și facă analizele și să prezinte rezultatele

Totodată, „având în vedere că elevul are rude apropiate care, de asemenea, frecventează gimnaziul George Coșbuc“, părinții cer ca școala să ia măsurile necesare în fiecare clasă, astfel încât să fie evitată contagierea.

Părinții elevilor de la o școală din Târgu Mureș cer ca un copil să nu mai meargă la ore, de teamă că mama sa, care se întoarce din China, are coronavirus

Ministerul Educației: „Se inventariază spațiile potrivite pentru carantină, dacă va fi cazul“

„Ministerul Educației și Cercetării, prin instituția deconcentrată, Inspectoratul Școlar Județean, a fost informat despre situația din județul Mureș.

În cursul zilei de astăzi, Instituția Prefectului a comunicat cu Direcția de Sănătate Publică pentru a stabili ce acțiuni se impun. În acest moment, autoritățile locale inventariază, cu sprijinul inspectoratului școlar, spațiile potrivite pentru a asigura carantina, dacă va fi cazul“, a transmis instituția la solicitarea Libertatea.

Potrivit datelor MAE, în Macao se află aproximativ 70 de români, iar în Hong Kong 120 cetățeni români. De altfel, unul dintre ei care a revenit recent din Hong Kong s-a băgat singur în carantină.

Epidemia de coronavirus a provocat peste 600 de decese. Totodată, peste 31.000 de persoane sunt infectate.

Vezi aici harta care arată în timp real cum se răspândește coronavirus:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.