Acesta a spus într-un mesaj postat pe Facebook că a schimbat mai multe firme de pază, până să găsească una competentă, dar chiar și așa au apărut probleme.

El a cerut protecția poliției, „având în vedere nivelul ridicat al infracționalității din Brăila și al violențelor zilnice în care sunt folosite arme albe”.

„Fapta a afectat toată Brăila”

Curcă se laudă că: „Probabil singurul pub/club din Brăila care are încheiat un contract cu o firmă de pază care asigura pază fizică la toate evenimentele”.

„Evenimentul nefericit în care au fost implicați cei doi sportivi americani de la Cuza Sport este unul mai mult decât regretabil. În acest moment, cel mai important lucru este faptul că victimele altercației sunt în afara oricărui pericol.

Sperăm că starea lor de sănătate să se îmbunătățească cât mai repede pentru a-și putea relua activitatea sportivă și că organele de cercetare penală vor identifica foarte repede făptașii, iar justiția va pedepsi conform legii pe cei care se fac vinovați de aceste fapte.

O astfel de faptă abominabilă a afectat toată Brăila și ridică foarte multe semne de întrebare asupra siguranței tuturor locuitorilor orașului nostru, iar nu doar a siguranței clienților barurilor, restaurantelor și a locațiilor de entertainment. (…) 

Până la această dată am schimbat trei firme de pază/security și am menținut în mod constant, cu costuri foarte mari, personal calificat care asigură securitatea clienților”, a precizat patronul „The Music Pub”.


CITEȘTE ȘI:

DOCUMENT OFICIAL: Președintele ANSVSA Geronimo Brănescu a combătut pesta porcină din străinătate: are 25 de deplasări externe și 15 interne!

La ce clinică s-a tratat de COVID Anamaria Prodan și ce tratament a luat: „Am urmat schema asta pe care medicii lui...
PARTENERI - GSP.RO
La ce clinică s-a tratat de COVID Anamaria Prodan și ce tratament a luat: „Am urmat schema asta pe care medicii lui...
GEST FABULOS făcut de Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu după ce acesta a ajuns sărac lipit
PARTENERI - PLAYTECH
GEST FABULOS făcut de Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu după ce acesta a ajuns sărac lipit
Horoscop 5 decembrie 2020. Taurii își pot provoca singuri o pagubă sau mai multe mari sau mărunte
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2020. Taurii își pot provoca singuri o pagubă sau mai multe mari sau mărunte
O bătrână de 99 de ani din Croația a supraviețuit, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Ce spun medicii
Știrileprotv.ro
O bătrână de 99 de ani din Croația a supraviețuit, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Ce spun medicii
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV
Telekomsport
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV