“Păzitorii” Coloanei lui Brâncuși. Cum se luptă fiica inginerului care a ridicat monumentul să spună povestea anilor în care tatăl ei a lucrat cu genialul Constantin Brâncuși
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Roxana Dascălu a fost jurnalist Reuters timp de un deceniu, în România și Europa de Est, când a scris despre dificila tranziție de la comunism spre democrație și economie de piață a țărilor din regiune. A lucrat apoi în PR, – comunicare și relații cu presa. În prezent, este colaborator la revista Reporter Global și traducător și este printre fondatorii mișcării civice Inițiativa România, unde se ocupă de comunicare. Locuiește în satul Rivel, din sud-vestul Franței.
Cuprins:
Sorana Georgescu-Gorjan, filolog, este o distinsă doamnă care deține o comoară, pe care ar dori să o lase în bună pază celor care îl iubesc și apreciază pe Constantin Brâncuși.
De la bunic la tată și apoi la fiică, familia Georgescu-Gorjan a păstrat vie memoria sculptorului de geniu pornit de la Hobița, al cărui atelier din centrul Parisului este o atracție pentru turiști și ale cărui sculpturi au influențat arta secolului XX.
Povestea care urmează este rememorarea a cum s-a construit Coloana Fără Sfârșit din ansamblul de la Târgu Jiu – în cuvintele doamnei Gorjan, “tot ce are mai de preț orașul” acela.
Istoria acestei familii de “păzitori” ai memoriei lui Brâncuși în România începe demult, cu bunicul, Ion, care “lucra la două, trei case de magazinul de pe Madona Dudu, din Craiova, unde era ucenic Brâncuși,” povestește doamna Gorjan.
Familia păstrează, printre alte comori legate de Brâncuși, o fotografie de epocă a casei unde au locuit bunicul Ion și tânărul Brancuși.
“Bunicul l-a găzduit pe Brâncuși... apoi i-a fost “procurator”, avea procură de la el și îi trimitea bursa de la Madona Dudu la Belle Arte la București”, relatează distinsa doamnă, de formație filolog, fost redactor la Editura Academiei din București, acum în vârstă de 80 de ani.
După revenirea lui Brâncuși la Craiova, bunicul Ion l-a găzduit din nou, iar sculptorul i-a făcut în dar bustul, care se află acum la Muzeul Național de Artă din București.
“Năzdrăvanul Costache”
“Bunicul Ion n-a fost inginer (cum scria cândva pe plăcuța bustului, la muzeu), a fost om,” adaugă cu o doză de amărăciune în glas doamna Gorjan. “Pe Brâncuși l-a sfătuit, alături de câțiva negustori, să intre la școala de meserii și apoi să meargă la facultate.”
“A existat o legătură foarte puternică între Brâncuși și bunicul,” adaugă doamna Gorjan, povestind câte legende și amintiri despre “năzdrăvanul Costache” (cum îi spunea bunicul Ion lui Brâncuși) s-au păstrat în memoria familiei Georgescu-Gorjan.
Tatăl său, Ștefan, care avea să devină inginerul cu care a lucrat Brâncuși la Coloana de la Târgu Jiu, a fost un politehnist cu formație completă, care a studiat și istoria artei, filosofia și limba italiană, pe lângă franceza, germana și engleza învățate în liceu.
A lucrat la Societatea Petroșani și a devenit, la scurt timp, inginer-șef la atelierele centrale de acolo. În această calitate, a făcut numeroase deplasări în străinătate, iar în decembrie 1934, l-a vizitat pe Brâncuși la Paris, în atelier. “Brâncuși era foarte primitor cu oltenii,” iar pe Ștefan îl cunoscuse copil și adolescent, povestește ea.
Tânărul inginer a revenit la 7 ianuarie 1935, când au stat mult de vorbă, despre coloanele de lemn din atelier. Pe Brâncuși îl interesa cum s-ar putea face o coloană “mult mai înaltă și din metal”, precizează doamna Gorjan.
Inginerul i-ar fi sugerat să se încastreze în beton un stâlp solid de oțel, pe care să se tragă ca niște mărgele uriașe modulele identice. Se pare că lui Brâncuși i-a plăcut ideea.
“Eu sunt ca un ucenic în ajunul de a deveni calfă”
În cursul anului 1934, pe Brâncuși îl contactase doamna Aretia Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, în vederea ridicării unui monument pentru eroii din Gorj. O făcea la sugestia sculptoriței Milița Petrașcu, căreia îi adresase inițial invitația și care sugerase că mai potrivit era Brâncuși, mentorul său, având și prestanță internațională. Cum Brâncuși avusese experiențe neplăcute cu comenzile din țară, discuțiile au durat.
După vizita tânărului inginer, care i-a oferit soluția coloanei de mari dimensiuni și a acceptat să colaboreze la proiect, Brâncuși și-a dat acordul prin scrisoarea din 11 februarie 1935 adresată Miliței, precizând cu modestie “Eu sunt ca un ucenic în ajunul de a deveni calfă”. Scrisoarea se află la Biblioteca Academiei Române din 1966.
În 1935 și 1936 inginerul s-a documentat, iar în decembrie 1936 a vizitat din nou Parisul. Artistul a stabilit ca miezul să fie din oțel, mărgelele (modulele) din fontă, iar metalizarea din alamă galbenă. Dimensiunile urmau să fie stabilite odată cu venirea lui Brâncuși în țară.
Pentru realizarea Coloanei, Societatea Petroșani a cheltuit peste 2,5 milioane de lei, iar Liga femeilor gorjene a contribuit cu 340.615 lei, conform documentelor.
Coloana s-a fabricat și montat în trei luni, între 15 august și 15 noiembrie 1937, iar în 1938 s-a realizat metalizarea monumentului.
Sorana Georgescu- Gorjan povestește că stâlpul de oțel pe care s-au montat modulele a fost făcut din trei tronsoane, pentru că era greu de transportat, ținând cont de serpentinele de pe Valea Jiului, între Petroșani și Târgu Jiu.
“Totul a fost gândit, lucrat și proiectat și în trei luni s-a făcut totul,” povestește fiica inginerului lui Brâncuși, amintind că “Brâncuși a stat o lună la Petroșani, în casa tatei.”
După întoarcerea lui Brâncuși la Paris, au păstrat legătura prin corespondență, urmând un șir de “scrisori ale lui Brâncuși către tata și ale tatei, mai multe, către Brâncuși, în română și franceză,” povestește doamna Gorjan, “trezoriera” acestor comori.
Relațiile s-au întrerupt după aceea, când a venit războiul.
După război și instalarea regimului comunist în România, inginerul Stefan Georgescu-Gorjan a făcut patru ani de închisoare “la Canal”, între 1949 și 1953, acuzat “economic”. Fiica spune că tatăl ei nu a făcut politică.
După eliberarea din închisoare, inginerul a fost folosit “pentru metalizările la Coloană - din 1966 și 1976. Când a murit, în 1985, totul era în perfectă stare,” precizează Sorana Georgescu-Gorjan. “În 1984, specialiștii INCERC au constatat că lucrarea era în perfectă stare,” spune ea, referitor la Coloană.
“Păzitorii” memoriei Coloanei lui Brâncuși
Atelierele Centrale din Petroșani, rememorează cu amărăciune în glas doamna Gorjan, au fost distruse, iar “în locul atelierelor unde s-a făcut Coloana de către oameni extraordinar de pricepuți, s-a ridicat un mall...”
Discuția ne poartă, firește, și la documentele – scrisori , schițe, manuscrise, fotografii originale – pe care le deține Sorana Georgescu-Gorjan.
Manuscrisul “Am lucrat cu Brâncuși”, predat în 1977 de inginerul Gorjan Editurii “Scrisul Românesc” din Craiova, a apărut postum în 1988, cu titlul schimbat – “Amintiri despre Brâncuși”. A fost cenzurată jumătate din carte, referitoare la “Templul din Indor”, un proiect brâncușian nematerializat. Textul despre Templu a apărut abia în 1996, la Editura Eminescu.
Volumul “Am lucrat cu Brâncuși” a văzut lumina tiparului în 2004, la Editura Universalia a Doinei Uricariu, incluzând și corespondența dintre Sidney Geist și inginerul Gorjan, în engleză și română. Tirajul a fost foarte mic.
Doamna Gorjan a publicat în 1995 “The Wonderful Story of the Endless Column”, lansată la Retrospectiva Brâncuși de la Philadelphia. Visează la o nouă ediție a cărții tatălui său.
Odată cu vremea, devine tot mai greu de reeditat lucrarea monografică a tatălui său, despre anii și felul în care a lucrat cu Brâncuși.
“Scriu mai încet cu vârsta, la calculator, mă chinui să rezolv problemele tehnice” legate de manuscrisul tatălui.
Am impresia că Brâncuși nu mai interesează marile edituri... Apar biografii romanțate, eseuri despre femeile din viața lui.Sorana Georgescu- Gorjan:
“Documentele originale, schemele tehnice, partea care se referă la Coloană sunt elemente importante, care ar trebui mai bine cunoscute...”, adaugă doamna Gorjan.
