Pensie majorată de la 1.900 de lei la peste 10.000 de lei. „Când am văzut o sută de milioane acolo, să mi se facă rău"

 3 comentarii
Arhiva foto

La aproape o săptămână de când a început distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către beneficiarii din ţară, mulţi dintre pensionari s-au plâns că acestea sunt mai mici decât cele aflate în plată. În replică, autorităţile promit că pensionarii nu vor primi pensii mai mici. Există şi cazuri când o pensie de 1.900 de lei a crescut de peste cinci ori, după recalculare.

„Mi-a greșit acolo, să vă spun, și ce credeți că mi-a trecut? Că am de primit o sută de milioane – eu când am auzit că am de plătit o sută de milioane, m-am speriat. Bă primesc o sută de milioane, de unde dau banii înapoi", a spus Zoica Gheorghe pentru Ştirile ProTV.

Potrivit sursei citate, femeia a mers la Casa de Pensii pentru a lămuri situaţia, având în vedere că a lucrat 35 de ani, însă anii de vechime nu sunt trecuți corect, iar calculul este greșit.

„Eu când am văzut o sută de milioane acolo, să mi se facă rău. Mi-a calculat numele la altă persoană. La mine spune aici – 10 ani pe care nu i-am cotizat – care eu nu am avut întrerupere. De unde suma asta să o primesc eu? Cât e aici? 10.284? A văzut domnul și a zis: da, e recalculat greșit, faceți cerere și așteptați să vină alta acasă", a mai spus Zoica Gheorghe.

Alţi pensionari au primit doar câteva zecei de lei în plus la pensie. „Cât aveam înainte? 2.611 lei și să vă arăt cât a venit acum. 2.654 lei. Da. Un sac de cartofi, v-am zis, atât. Și câți or fi ca mine. Sunt foarte mulțumită am venit să le redau lor cartofii pe care mi i-au dat mie, să îi restitui înapoi", a spus o altă pensionară, conform sursei citate.

Joi, ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat că pensia nu scade şi pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării.

Anunţul Simonei Bucura-Oprescu vine la o zi după ce premierul Marcel Ciolacu a cerut ministrului muncii şi preşedintelui Casei de Pensii să trimită, până la finalul acestei săptămâni, o informare legată de recalcularea pensiilor, în condițiile în care mai mulți pensionari s-au plâns că, după recalculare, s-au trezit cu pensii mai mici pe hârtie.

Citeşte şi:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    gigiladrea 22.08.2024, 22:18

    haos, nervi si bataie de joc ! s-au grabit cu recalcularea si sunt milioane de greseli ca sa aiba escrocul de ciolacu cu ce se lauda in campania ptr prezidentiale si mafia psd in campania ptr parlamentare; mafia psd ne fura de 34 de ani si continua sa o faca si cu legea asta care ii nedreptateste grav pe cei care au avut grupe de munca si pe cei cu handicap iar la anul vin cresteri uriase de taxe si explozia preturilor la energie de la 1 aprilie 2025 iar acestea vor arunca in aer toate celelate preturi tara condusa de hotii psd numai ptr hoti ca ei nu ptr oameni cinstiti

  • Avatar comentarii

    K476 23.08.2024, 01:19

    Halal reforma. Cum poti sa ai doar cresteri, fara scaderi si fara creșterea fondului de pensii. Total aeconomic. Bah guvernantilor, cartile trebuiau citite, nu favute cornete pentru seminte. Nu suntem toti manelisti, chiar daca ne dispretuiti si ne talhariti.

  • Avatar comentarii

    Eva09 23.08.2024, 16:12

    Cred ca va fi greva pensionarilor !!!. In loc sa le mărească pensile li s-au luat din bani. Cei cu pensia mică au mai puțin cu 60-100 lei . Au spus ca doar e o calculare ,dar bani sunt aceas . Sa vedem in Septembrie . Statul nu se gândește ca unele medicamente costa ,nu sunt decontate ;analize ca nu sunt fonduri ,;probleme medicale la care ajungi la doctor peste 2-3 luni asa ca mergi cu plata , CT , RMN îți vine rândul la sfântul așteaptă , deci tot cu plata . De ce noi cu pensia mică suntem oropsiți ? Am muncit si ce-am făcut .? Am plătit la stat din salariu impozit atât cât a mers , nu mi-am cumpărat vila si nici mașini luxoase ,am o amărâtă de pensie de invaliditate . Daca m-am îmbolnăvit trebuie sa mi se dea in cap .!!Imi aștept rându la calculare . Doamne Ajuta sa fie bine!!

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
Analiză
14:00
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
13:43
În 2001 era printre cei mai buni 50 de șahiști ai lumii, deși aproape nimeni nu-l vedea jucând. Cum a fost demascat „Escrocul din Carpați” într-un singur turneu
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală