Revoltaţi că nici veniturile lor nu vor scăpa de “coasa” cea lungă şi necruţătoare a premierului Boc, sute de pensionari şi-au ieşit din minţi în timpul manifestaţiei de ieri din faţa Palatului Cotroceni, din Bucureşti. Mulţi au strigat cu lacrimi în ochi: “Mai bine ne omorâţi! Vrem să fim eutanasiaţi. Aşa, mai rău ne chinuim”. Intrigaţi că ţipetele lor disperate nu au stârnit reacţii de dincolo de gardul de la Palatul Cotroceni, bătrânii au rupt cordonul de jandarmi şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine.
«Vom avea proteste ca în Grecia»
Numai în Bucureşti, 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fel s-a întâmplat şi la Galaţi, unde o bătrână de 75 de ani a ajuns la Urgenţe cu un traumatism la şold. Specialiştii avertizează că valul de proteste nu se va termina aici. “O să ajungem cu siguranţă la manifestări în stradă ca-n Grecia. Țara e în faliment. Vor urma şi alte măsuri mai dure”, ne-a declarat Ilie Şerbănescu, analist economic.
fotografii: Mediafax, Gabriel Miron
– Pensionarii. Toţi bătrânii vor avea pensiile mai mici cu 15%. În plus, a fost redusă pensia minimă de la 350 de lei la 300 de lei.
– Proprietarii. Cei care deţin şi o a doua proprietate vor plăti un impozit mai mare.
– Şomerii. Ajutorul de şomaj se va diminua cu 15%.
– Bugetarii. Câştigul salarial al angajaţilor de la stat va scădea cu 25%, dar fără ca acesta să ajungă sub 600 de lei.
– Mamele şi bebeluşii. Valoarea indemnizaţiei de creştere a copilului scade. Aceasta va fi fixată la 600 de lei. Proaspetele mămici au făcut deja o petiţie online prin care cer modificarea acestei măsuri. De asemenea, sute de mame vor să se întâlnească luni în faţa Ministerului Muncii, aducând cu ele pamperşi folosiţi de bebeluşi. O altă măsură este eliminarea trusoului nounăscutului, care valora până acum 150 de lei.
– Beneficiarii de subvenţii. Ajutoarele de căldură şi subvenţiile din agricultură vor dispărea.
– Pensionarii de lux. Toate veniturile catalogate ca fiind speciale vor fi impozitate cu 90%.
– Angajaţii cu contract de drepturi de autor. Artiştii, arhitecţii, scriitorii, precum şi toţi cei care lucrează în baza unui contract de drepturi de autor vor fi impozitaţi cu 16%.
– Copiii. Alocaţiile de stat pe care le primesc toţi copiii vor scădea, de la 1 iunie, cu 15%.
– Angajaţii companiilor cu capital majoritar de stat. Aceşti salariaţi vor avea şi ei venituri mai mici cu 25%.
– Veteranii de război. Veniturile veteranilor de război, ale văduvelor de război, ale invalizilor, eroilor, şi ale persoanelor persecutate politic se vor d i m i – nua cu 15%.
Profesorii intră în grevă. Adio Bac în acest an?
Au început să apară primele efecte al crizei sociale în care se găseşte ţara noastră. Profesorii vor declanşa, începând cu 31 mai, grevă generală pe o perioadă nedeterminată. Cele patru federaţii sindicale din educaţie au hotărât, ieri, ca protestul să se desfăşoare atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel universitar. Mai mult, profesorii nu mai trec de ieri notele elevilor în catalog, iar cadrele didactice ameninţă cu boicotarea examenelor naţionale, printre care şi bacalaureatul. Şi sindicatele din sănătate s-ar putea alătura profesorilor, declanşând grevă generală tot din 31 mai.
Averile românilor, luate la puricat!
În curând, bogătaşii României vor avea conturile verificate “la sânge” de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Una dintre cerinţele Fondului Monetar Internaţional este reducerea evaziunii fiscale, astfel că Guvernul promite FMI că va acorda ANAF atribuţii sporite în ceea ce priveşte accesul şi controlul bancar. Potrivit lui Sebastian Vlădescu (foto mic), citat de Pro Tv, inspectorii Fiscului vor putea verifica şi conturile bancare ale persoanelor fizice care au venituri mari, nespecificând însă ce înseamnă venituri mari, urmând ca acest aspect să se stabilească. Mai mult, Vlădescu spune că se intenţionează inclusiv verificarea provenienţei maşinilor de lux ale românilor. În acest sens, legislaţia fiscală urmează să fie modificată, pentru a permite o mai bună monitorizare a averilor mari.
PC vrea impozitarea revoluţionarilor
Vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu îi cere premierului desfiinţarea Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluţionarilor, întrucât acest organism cheltuieşte inutil peste 3 milioane de euro anual. Mai mult, Diaconu vrea ca şi indemnizaţiile revoluţionarilor să fie reduse cu 25% şi impozitate. “În acest moment facilităţile oferite acestei categorii (indemnizaţii, scutiri de impozite etc.) se ridică la 400 de milioane de euro anual, bani ce ar putea fi daţi pensionarilor”, a spus Diaconu.
Se grăbesc să prindă pensia!
Mai mulţi poliţişti din Constanţa, aflaţi aproape de sfârşitul carierei, s-au grăbit să-şi depună actele pentru pensionare, atât cât mai au posibilitatea. Oamenii legii au luat această decizie din cauza declaraţiilor făcute de ministrul muncii, cum că pensionările anticipate vor fi îngheţate. Unul dintre aplicanţi e chiar comandantul Poliţiei municipiului Constanţa, Radu Ungureanu.
Iată bancnota de… 0 lei
Pe internet circulă o nouă bancnotă românească. Aceasta este asemănătoare celei de 10 lei, doar că pe ea este trecută suma de… 0 lei. Denumită “Noua bancnotă pentru plata salariilor, pensiilor şi a alocaţiilor”, aceasta îl înfăţişează pe preşedintele Traian Băsescu şi reprezintă o ironie la adresa ultimelor măsuri luate de Executiv pentru ieşirea ţării din criză.
Tot se mai ridică biserici
Patriarhia Română a anunţat că, în ciuda crizei, nu va opri lucrările la bisericile aflate în construcţie. Preoţii susţin că “prin edificarea unui lăcaş de cult se întăreşte solidaritatea şi cooperarea între credincioşi” şi că acest lucru “permite oamenilor să depăşească orice fel de criză”.
Citeşte şi: Iată cum îşi fac de cap politicienii cu banii publici