Pentru a fi mai eficient, creierul prezice percepțiile. Care sunt argumentele oamenilor de știință
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Rezultatele cercetării rețelelor neuronale susțin ideea că creierele sunt „mașini de predicție” și că funcționează în acest fel pentru a conserva energia, notează revista de știință Quanta Magazine.
Modul în care creierul nostru, o masă de 3 kilograme de țesut înglobat într-un craniu osos, creează percepții din senzații este încă un mister. Decenii de cercetări susținute sugerează că creierul nu adună pur și simplu informații senzoriale, ca și cum ar fi pus cap la cap un puzzle, pentru a percepe împrejurimile sale.
Acest lucru este dovedit de faptul că creierul poate construi o scenă bazată pe lumina care intră în ochi, chiar și atunci când informațiile primite sunt ambigue.
Cum se creează imaginile din mintea noastră
În consecință, cercetătorii din domeniul neuroștiinței se orientează către o interpretare a creierului drept o „mașină de predicție”. Prin procesarea predictivă, creierul își folosește cunoștințele anterioare despre lume pentru a face inferențe sau pentru a genera ipoteze despre cauzele informațiilor senzoriale primite.
Aceste ipoteze - și nu intrările senzoriale în sine - dau naștere la percepții în ochiul minții noastre. Cu cât input-ul este mai ambiguu, cu atât este mai mare dependența de cunoștințele anterioare, explică revista de știință.
Cu toate acestea, dovezile neuroștiințifice pentru această idee au fost în principal circumstanțiale și sunt deschise explicațiilor alternative, notează aceeași sursă.
Cercetătorii apelează la calculatoare pentru a înțelege și a testa ideea creierului predictiv. Asta înseamnă că oamenii de știință au construit rețele neuronale artificiale, cu design inspirat de comportamentul neuronilor biologici, care învață să facă predicții despre informațiile primite.
Aceste modele arată niște abilități ciudate, care par să le imite pe cele ale creierului real. Unele experimente cu aceste modele sugerează inclusiv faptul că creierul a trebuit să evolueze ca o „mașină de predicție” pentru a satisface constrângerile energetice.
Iluzia iepure-rață
Medicul german Hermann von Helmholtz a expus, încă din 1860, acest concept de „inferență inconștientă” pentru a explica percepția bistabilă sau multistabilă, în care o imagine poate fi percepută în mai multe moduri.
Acest lucru se întâmplă, de exemplu, cu bine-cunoscuta imagine ambiguă pe care o putem percepe fie ca o rață, fie ca un iepure: percepția noastră continuă să se răstoarne între cele două imagini ale animalelor.
Unii dintre psihologii de la mijlocul secolului al XX-lea au folosit această imagine pentru a studia percepția umană.
În timpul secolului al XX-lea, psihologii din sfera terapiei cognitive au continuat să demonstreze că percepția a fost un proces de construcție activă care se bazează atât pe inputuri senzoriale, cât și pe cele conceptuale.
Efortul a culminat cu o lucrare influentă din 1980, „Percepțiile ca ipoteze”, a psihologului și profesorului de neuroștiință Richard Langton Gregory, care a susținut că iluziile perceptuale sunt, în esență, presupuneri eronate ale creierului despre cauzele care produc impresiile senzoriale.
„În general, ideea de codificare predictivă, mai ales atunci când este aplicată la cortex, este că creierul are practic două populații de neuroni: una care codifică cea mai bună predicție actuală despre ceea ce este perceput și alta care semnalează erori în acea predicție”, conform neurologului olandez Floris de Lange, mai notează revista de știință.
Procesarea predictivă oferă un cadru unificator pentru a explica multe fenomene dintr-o singură mișcare. „Cred că dovezile (n.r. - care susțin această teorie) în acest moment sunt destul de convingătoare”, a spus psihologul Richard Langton Gregory. „Sunt dispus să pariez o mulțime de bani pe asta, de fapt”.
