Aproximativ 12.000 de abonaţi din 36 de localităţi din judeţul Alba, majoritatea din zona Munţilor Apuseni, nu au, nici duminică, energie electrică, din cauza ninsorilor abundente. Echipele operative ale DEER - Sucursala Alba anunță că vor continua intervenţiile pentru remedierea situaţiei.
În paralel, 180 de consumatori sunt afectaţi de oprirea pompelor de apă, deoarece staţiile de tratare şi pompare nu sunt alimentate cu energie electrică. „Sprijinim depăşirea situaţiei prin mobilizarea de generatoare de mare putere”, au transmis autorităţile locale.
Pentru a sprijini eforturile, ISU Alba a pus la dispoziţia DEER două generatoare de mare putere (450 KVA şi 250 KVA), alături de alte cinci generatoare similare aduse din judeţele Sibiu, Arad, Mureş, Bihor şi Cluj.Echipele de intervenţie lucrează neîntrerupt pentru a restabili alimentarea cu energie electrică în zonele afectate.