Femeia a văzut lumina zilei şi a crescut într-o familie normală, avându-i alături pe părinţii ei, dar şi pe un frate. Nu are rude pitice, dar spune că şi-a acceptat soarta încă din copilărie: “Aşa mi-a fost destinul”, spune ea cu zâmbetul pe buze.
Cu timpul, părinţii s-au prăpădit, iar singurul frate pe care îl are a luat drumul străinătăţii, în urmă cu câţiva ani. Aşa că e nevoită să se descurce de una singură. Îi place să croşeteze şi să aibă grijă de grădina din apropierea casei, iar la treburile mai grele sar să-i dea o mână de ajutor şi copiii vecinilor, în preajma cărora se simte din nou tânără.
“Am mulţi copii care mă iubesc şi mă ajută, mai ales iarna, când îmi este destul de greu să dau zăpada la o parte, să fac o cărare. E ca o curte cu pitici atunci. Trăiesc într-o lume a copiilor”, ne-a mărturisit cu emoţie suceveanca.
Viorica a făcut Şcoala Specială la Oradea, unde a terminat opt clase, iar ulterior a mers la Şcoala Profesională de Arte şi Meserii din Huşi, unde s-a specializat în meseria de tapiţer-plăpumar. A trudit la fabrica de perdele din Paşcani, iar în urmă cu câţiva ani s-a pensionat.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
GSP.RO
Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Scandal răsunător în gimnastică: Amalia, o sportivă de 15 ani, ar fi amenințat că se sinucide din cauza abuzurilor de la antrenamente
Observatornews.ro
Scandal răsunător în gimnastică: Amalia, o sportivă de 15 ani, ar fi amenințat că se sinucide din cauza abuzurilor de la antrenamente
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Știrileprotv.ro
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Scandalul Reghe – Prodan se mută în instanță. Suma colosală de bani care a fost solicitată ca daune
FANATIK.RO
Scandalul Reghe – Prodan se mută în instanță. Suma colosală de bani care a fost solicitată ca daune
Video complet! Ce se întâmplă cu câteva secunde înainte de bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Abia apoi totul a escaladat în violenţă: "Ai filmat?"
Orangesport.ro
Video complet! Ce se întâmplă cu câteva secunde înainte de bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Abia apoi totul a escaladat în violenţă: "Ai filmat?"
Horoscop 25 septembrie 2022. Berbecii au la dispoziție o zi care aduce un dinamism special, care îi invită la modificarea condițiilor de trai
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2022. Berbecii au la dispoziție o zi care aduce un dinamism special, care îi invită la modificarea condițiilor de trai
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi