Nicușor Dan: „Probabil că vom intra în turbulențe politice”
În cadrul declarațiilor de presă făcute la Academia de Studii Economice, Nicușor Dan a spus că speră în continuare să se găsească o formulă să continue o guvernare prooccidentală pentru România şi să fie una solidă. Şeful statului a mai spus că dacă va fi nevoie, va face consultări o dată, de două ori.
„Probabil că vom intra în turbulenţe politice, însă există consens pe PNRR, cele patru partide prooccidentale şi minorităţile”, a spus preşedintele României.
„Al doilea lucru, există consens că România are buget şi va rămâne pe acest buget şi îşi va păstra traiectoria financiară”, a mai spus Nicuşor Dan.
Președintele speră la o formulă de guvernare prooccidentală
„Avem consens că toate legile, actele normative care mai sunt necesare a fi date pentru PNRR, să treacă astfel încât România să încaseze banii pe care îi are de încasat din PNRR, până la sfârşitul lunii august, când se închide acest program. Şi al doilea lucru, există consens că România are buget şi va rămâne în acest buget, şi că România îşi va păstra traiectoria financiară”, a afirmat preşedintele.
„Eu sper în continuare să găsim o formulă să continuăm o guvernare prooccidentală pentru România şi să fie una solidă. Evident că, dacă avem două partide, PSD-PNL, fără de care nu se poate forma o majoritate în Parlament şi dacă ele sunt în dezacord, pentru moment nu există o formulă”, a arătat şeful statului, care a anunțat că, „dacă va fi nevoie, vor face consultări, o dată de două ori”.
„Probabil că vom intra, aşa cum am spus, în turbulenţe. În această ipoteză, vom avea una, două, trei, câte runde de consultări este nevoie, pentru a găsi o soluţie stabilă pentru România”, a spus el.
Întrebat dacă îl mai susţine pe premierul Bolojan, şeful statului a răspuns: „Legat de întrebarea cu domnul Bolojan, cum am mai spus, există aşteptări dintr-o parte sau alta. Este, cum să-i spunem, o tensiune socială. Eu încerc să-mi păstrez rolul de mediator, astfel încât să mă pot adresa şi unei părţi din societate, şi alteia”, a afirmat preşedintele.
Întrebat dacă Bolojan este condamnat să își dea demisia, Nicușor Dan a răspuns: „Nu am spus așa – am spus că trebuie să facem tot posibilul să guverneze împreună”.
Întrebat despre situația economică, președintele a spus: „Există tensiuni politice de mult timp, iar intensitatea a crescut. În pofida tensiunilor, am văzut o coerență pe OCDE, o să vedem pe PNRR și pe politica internațională a României. O să avem o criză politică, probabil”.
„Gândul meu este la calm și echilibru pentru toate părțile implicate. Nu suntem aproape de o moțiune de cenzură. Să nu mai facem scenarii. Cât despre a semna demisiile miniștrilor PSD – iar, să nu intrăm în scenarii. Alegerile anticipate nu cred că sunt o soluție”, a mai spus preşedintele Nicuşor Dan.
PSD s-a reunit luni dimineață, la ora 10.00, într-o ședință scurtă, online, în care s-a stabilit întrebarea-cheie la care urmează să răspundă cei 5.000 de membri ai partidului, în cadrul evenimentului intitulat „Momentul adevărului”, programat la ora 17.00 în Parlament. PSD va vota în privința ieșirii partidului din coaliția de guvernare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d8501e6c2fc1bf94ae489f8da6296e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_307d0da4def57a1a1da6462421fe075c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_59eac19d0552c65559b471bb5b7af90d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a9b494f3fc5b7c63e23e49518de7a859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9a31bef07ea926bd603fea423dcc29eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_56e6478e050e20f32fa4d8f9233754c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b871c244f23808e5a19e78c6980bbb73.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_dffee7bc71da2ccec76c46fb3785386d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6a6757712984ee78bb90b9bcc92885f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/oameni-strazi-deschise.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-va-fi-vremea-minivacanta-1-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/alexia-eram-andreea-esca-si-aris-eram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/09/alexandru-ciucu-despre-fetele-sale-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8a42b0ebbbc50cd0a03eeaf110bb96b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-si-ilie-bolojan-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776625060626.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/rujeola-complicatie-care-paralizeaza-sandra-alexiu-jumatate-din-copii-nevaccinati-ror-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta8705264.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/michele-morrone-este-in-bucuresti-maine-la-evenimentul-aniversar-hell-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-la-birou-tara-europeana-cauta-angajati-part-time-50-ani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-20-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-conduce-velier.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/moneda-colt-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/san-marino-obiective-turistice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/autostrada-bucuresti-alexandria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nava-mircea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vreme-paste-1-mai-prognoza-meteo-anm-e1775540559320.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-referendum-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-profimedia-1084720411.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/patriarhul-daniel-hepta74707171-scaled.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.