Mergi direct la conținut »
Povestea Sorinei, fetița de 8 ani luată cu mascații de la familia de asistenți maternali. 5 ani n-a vrut-o nimeni, acum  două familii se bat pe ea!
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Povestea Sorinei, fetița de 8 ani luată cu mascații de la familia de asistenți maternali. 5 ani n-a vrut-o nimeni, acum două familii se bat pe ea!

Povestea Sorinei, fetița de 8 ani luată cu mascații de la familia de asistenți maternali. 5 ani n-a vrut-o nimeni, acum două familii se bat pe ea!

Sorina a fost dată spre adopție când avea 3 ani. 122 de familii din România au refuzat să o adopte pe motiv că este de etnie romă.Anul trecut, un cuplu de români stabiliți în SUA și-a exprimat intenția să o adopte.După un lung proces și multe ședințe de potrivire, instanța a decis definitiv ca Sorina să meargă în familia lui Gabriel și a Ramonei Săcărin.Mariana Șărămăt, fosta asistentă maternală în grija căreia a stat Sorina de la vârsta de 3 ani, nu a mai vrut să o dea, acuzându-i pe părinții adoptivi că vor să facă trafic de organe.Timp de mai bine de jumătate de an, două familii s-au luptat pentru fetiță prin instanțe.Vineri, Sorina a ajuns la soții Săcărin, după ce a fost luată de polițiști din casa familiei din Baia de Aramă, județul Mehedinți.Opinia publică s-a revoltat în urma apariției imaginilor în care se vede cum fetița este luată, în ciuda protestelor ei. Libertatea a fost în localitatea Baia de Aramă, precum și în Craiova, unde a stat de vorbă cu ambele familii, și vă prezintă povestea completă a unui copil discriminat de unii și dorit de alții.

De Cristina Radu,

de Cristina Radu

Sorina

Au luat doi copii în plasament, au adoptat unul

Soții Șărămăt au deja doi copii, dar, spun ei, și-au dorit să mai aibă unul. S-au gândit ca Mariana Șărămăt să obțină atestat de asistent maternal pentru a ușura procedura de adopție. Asistentul maternal are prioritate la adopția copilului pe care îl ia în grijă.

S-au întors acasă de la centru cu două fetițe, Andreea și Sorina. Cea din urmă a ajuns într-un centru de copii din județul Mehedinți când avea aproape 3 ani, după ce mama sa a fost decăzută din drepturi.

Șase luni mai târziu, asistenta maternală depunea cerere de adopție pentru Andreea, care i-a fost acceptată. Nu și pentru Sorina.

“Nu aveam posibilități să le luăm pe amândouă. Ne-au spus că nu avem suficiente condiții”, spune Mariana Șărămăt.

Vasile și Mariana Sărămăt

Peste 120 de familii au refuzat să o adopte pe Sorina, pentru că este de etnie romă

Când a fost dată în plasament la familia Șărămăt, procedura de adopție pentru Sorina era în curs.

Copiii dați spre adopție sunt introduși într-o bază de date, la fel și familiile care obțin atestate de adoptator. În mod aleatoriu, ținând cont de niște criterii pe care le cer adoptatorii (vârstă, sex, culoarea părului etc.), este prezentată unei familii fotografia unui copil. Aceasta spune dacă vrea să îl cunoască sau nu și dacă merge mai departe cu procedura de adopție. Dacă refuză din varii motive, îi este dată o altă opțiune, adică un alt copil.

Așa a fost refuzată Sorina. De 122 de familii. Motivul: este de etnie romă.

Inclusiv familia Șărămăt și-a dat refuzul în scris, în 2013 și în 2017. Prima dată după ce o familie din România a dorit să o cunoască pe Sorina, însă s-a răzgândit, și o dată când a început procedura de adopție internațională.

Fosta asistentă maternală dă vina pe DGASPC Mehedinți, care nu ar fi informat-o cu privire la adopția Sorinei și care ar fi obligat-o să semneze cele două documente.

“Da, am văzut ce semnez, dar m-a obligat să fac asta managerul de caz. Eu voiam să o adopt pe Sorina. La momentul în care am luat-o pe Andreea, nu am putut să o iau și pe ea”, susține femeia.

Timp de patru ani, însă, familia nu a făcut alte demersuri, în sensul depunerii unei cereri de adopție.

Povestea românilor din SUA

Procedura de adopţie internaţională a unui copil din România se face în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale. Pot adopta însă doar cetățeni români stabiliți în străinătate.

Copilul devine adoptabil internațional dacă timp de un an nu a fost acceptat de nici o familie din România.

Singura familie care a dorit-o pe Sorina când i-a văzut fotografia locuiește în SUA.

Gabriel și Ramona Săcărin s-au stabilit în New York de 20, respectiv 15 ani. Acolo s-au cunoscut, s-au căsătorit și au împreună doi copii, Ava și Adam, de 11 și 4 ani. Lucrează amândoi în domeniul medical și în urmă cu câțiva ani s-au gândit să adopte un copil.


Ramona și Gabriel Săcărin

“Am plecat pe ideea că acceptăm pe oricine ne-ar da. Am vrut să dăm o șansă unui copil din țara în care venim. Avem și un istoric de adopții în familia noastră și am vrut să mulțumim cumva prin asta, să răsplătim ceva bun cu ceva bun. Iar fiica noastră, Ava, după ce a jucat la un moment dat la școală într-o piesă de teatru în rolul unei orfane, ne-a spus că și-ar dori o surioară și că ar trebui să ajutăm un copil fără familie”, au mărturisit pentru Libertatea soții Săcărin.

Curtea de Apel Craiova a decis definitiv noua familie

După complicate proceduri, traininguri și întâlniri de potrivire, Curtea de Apel Craiova a decis definitiv adopția Sorinei de către familia Săcărin și i-a fost eliberat un nou certificat de naștere.

Părinții ar fi trebuit să o ia pe Sorina și să se întoarcă acasă.

Familia Șărămăt s-a împotrivit însă plecării ei și a intervenit parte în proces, depunând mai multe cereri de obținere a certificatului de adoptator, în timp ce procedura de adopție demarată de cealaltă familie era în desfășurare.

Certificatul de conformitate a adopției internaționale

“Traficanții de organe”

Familia din Mehedinți i-a acuzat pe soții Săcărin de trafic de organe, iar locuitori din Baia de Aramă au organizat un protest, reclamând că “americanii fură copiii și fac trafic de organe”.

“Ăsta este singurul lor interes, pentru că Sorina este sănătoasă și este compatibilă cu fata lor mai mare. Vor să-i dea ei organele Sorinei”, susține familia din Mehedinți.

La dosarul de adopție, familia Săcărin a depus acte medicale care arată că fiica lor, Ava, nu suferă de nici o boală.

Soții Șărămăt mai spun că fetița nu vrea să plece cu noua familie, pentru că aceasta nu a reușit să se apropie de ea. În același timp, soții Săcărin spun că puteau sta cu fetița la întâlnirile de potrivire doar dacă mai mulți angajați ai DGAPSC erau prezenți, astfel încât să-i țină departe pe cei care au avut-o cinci ani în plasament și care ar fi influențat-o pe Sorina. Tot ei reclamă că fosta asistentă maternală a învățat-o pe cea mică și cum să se comporte și i-au băgat în cap ideea că ei nu o iubesc, vor să o fure și să facă trafic de organe.

“Normal că fetița avea o oarecare respingere, nu voia să-i supere pe Șărămăți, care se uitau urât când Sorina era bucuroasă, râdea, se juca cu noi și cu copiii noștri. Mergeam cu câte patru angajați ai DGAPSC, doi doar ca să o țină pe asistenta maternală la distanță. Cât fata nu era în aria vizuală a femeii, era fericită, nu avea nici o problemă”, spun soții Săcărin.

Fosta asistentă maternală este acuzată de lipsire de libertate

Pentru că s-a împotrivit respectării unei decizii judecătorești, Mariana Șărămăt a fost dată afară de la DGASPC Mehedinți la sfârșitul lunii mai și i-a fost retras implicit certificatul de asistent maternal, nemaivând nici o autoritate asupra fetiței. De fapt, i-a fost anulată orice fel de calitate din 23 aprilie, de când Sorinei i-a fost eliberat un nou certificat de naștere. Nu mai putea semna pentru ea, ca tutore legal, nu-i putea obține o adeverință medicală, nu putea nici măcar să o înscrie la școală, întrucât actele vechi nu mai erau valabile.

Însă fetița tot la familia din Mehedinți a rămas. Soții Săcărin au avut mai multe încercări de a o lua pe Sorina de acasă, dar de fiecare dată, spun ei, s-a lăsat cu scandal.

Ramona Săcărin și Sorina

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a depus plângere împotriva Marianei Șărămăt, pe care o acuză de lipsire de libertate. Familia Șărămăt se arată consternată de acest lucru, spunând că fetița este îngrijită și iubită.

“Uitați-vă la ea, vi se pare că este legată cu lanțul de balustradă? Asta este familia ei, nu poate pleca de lângă familia care o iubește. Numai drogată ar putea să o facă acești Săcărin să uite de noi”, spune fiica cea mare a soților Șărămăt, Adelina.

Directoarea ANPDCA, Gabriela Coman, a explicat pentru Libertatea că întreaga procedură de adopție s-a desfășurat legal, așa cum a rezultat inclusiv din verificările Corpului de Control pe care l-a trimis la DGASPC Mehedinți.

“Părinții adoptivi, dezarmați și debusolați de situație, ne-au solicitat să facem ceva, iar noi am apelat la toate instituțiile competente. Am făcut plângere la Parchete, tribunale, chiar și la CSM și Inspecția Judiciară după ce am văzut că procurorii nu intervin pentru a respecta o decizie judecătorească. Am luat aceste măsuri pentru că, practic, era un caz de lipsire de libertate a unui minor, având în vedere că fosta angajată a direcției nu mai avea nici o autoritate asupra copilului”, a declarat Gabriela Coman.

“Am fost târâți în mocirlă pentru o faptă bună”

Ieri dimineață, o echipă a Poliției și mai mulți angajați ai DGASPC au luat-o pe Sorina de la familia asistentei maternale, ca soluție în dosarul deschis în urma plângerii depuse de Protecția Copilului.

“Noi suntem americanii traficanți, nu putem lua copilul”, spune familia adoptivă a copilului. “Când stăteam afară cu avocații la termenele de judecată, toți oamenii de acolo se uitau la noi ca și când am fi făcut ceva rău. Unii nu acceptă ideea că cineva chiar vrea să facă o faptă bună. Noi am fost târâți în mocirlă pentru asta”.

Citește și:

Imagini dramatice! Fetiță din Mehedinți luată cu forța de lângă asistenții maternali, pentru a fi dată familiei din SUA care a adoptat-o (VIDEO)

Ministerul Muncii explică situația fetiței din Mehedinți adoptată de o familie din SUA: „Asistentul maternal nu a vrut să o adopte. Copilul era ținut ilegal”

Procurorul acuzat că a bruscat fetița din Mehedinți: „Nici nu am vrut să o strâng. Am luat-o în brațe până la urmă”. Procurorul general al României a dispus o anchetă

 
 
Close
Close
Închide