Povestea de succes a unui român: 2011 - absolvent al Politehnicii București, 2016 - își vinde start-upul în Canada, 2021 - de la capăt cu o idee de firmă de educație în San Francisco
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Andrei Soare a plecat din România, imediat după ce și-a terminat studiile la Universitatea Politehnica, în 2011. El și doi prieteni români visau să-și deschidă propria companie și au făcut asta cu ajutorul investitorilor din Canada. În 2022, 11 ani mai târziu, Andrei și Octav au fondat al doilea start-up, o platformă de educație online pentru adolescenți, în Bay Area, unde locuiesc acum.
Cuprins:
- Spunem povestea lor, pentru că arată cum drumul până la a-ți face visurile realitate înseamnă nu doar 10.000 kilometri departe de casă, ci și multe sensuri giratorii la care trebuie să știi ce ieșire să iei. Cum să te recalibrezi, cum să te adaptezi, când să oprești o idee și să cauți alta.
- Articolul face parte din ciclul „Români competenți”, lansat de Libertatea pentru a oglindi, împreună, și aspectele pozitive ale felului în care, în țară și în străinătate, există extrem de mulți români care știu și-și fac meseria.
E o dimineață cu nori și ceață în San Francisco. Nu e atipic. Dimpotrivă. Ceața din San Francisco e personaj, e botezată Karl și are propriul cont de Twitter plin de autoironie. Iau feribotul către Tiburon, un oraș apropiat de Mill Valley, acolo unde locuiesc Andrei Soare, soția și copilul lui.
Sunt pe apă, dar suntem și în turbionul efectelor prăbușirii Silicon Valley Bank, după cum îmi explică efectele Andrei în mașină, când ne îndreptăm spre casa familiei, din cea mai verde zonă a Bay Area.
Criza bancară
„E un adevărat sh*t show”, spune despre falimentul instituției bancare. E îngrijorat pentru că mulți dintre prietenii lui, alți IT-iști români, își țin banii acolo. El și Octav Druță, partenerul lui la Capybara, au ales să pună banii start-up-ului la altă bancă, „unde teoretic erau condiții mai riscante”. Totuși, e vizibil preocupat de cum se va reverbera în industrie ceea ce, în această dimineață, pare o veritabilă criză. Guvernul american a soluționat criza, dar reverberațiile continuă.
Cel mai verde orășel de lângă San Francisco
Mill Valley este un oraș din comitatul Marin, California, Statele Unite ale Americii, situat la aproximativ 23 de kilometri nord de San Francisco, dincolo de podul Golden Gate. După o vreme în care au locuit chiar în miezul agitației urbane din San Francisco, Andrei și Diana au căutat un oraș micuț și verde, potrivit pentru o tânără familie. Îl aveau deja pe Oli, băiețelul lor, când au cumpărat casa de-aici, în urmă cu doi ani.
Pădurea de sequoia
Orașul este înconjurat de sute de hectare de parcuri naturale, în care Andrei face des drumeții, uneori chiar în mijlocul zilei de muncă, pentru că lucrează de-acasă. Simte frecvent nevoia să iasă la aer și să se piardă câte o oră printre copacii impresionanți. Preferații lui sunt arborii de sequoia. La fel ca ei, crede că aici are „mai multe oportunități de creștere” decât ar fi avut dacă rămânea în București, unde a terminat studiile, la Politehnica.
„Nu trebuie să fii best of the best”
„Dacă muncești foarte mult și ești superdeterminat, o să crești. Trebuie să te ducă un pic capul, dar nu trebuie să fii best of the best (cel mai bun din cei mai buni) neapărat. Lucrezi cât vrei și ești răsplătit accordingly (pe măsură)”, îmi explică în romgleză felul în care înțelege el meritocrația americană.
„Nu știu cum mai e în România, dar aici nu merge cu vrăjeală și relații. Dacă nu ești bun, nu ai ce să cauți. Până la un anumit punct, că apoi, la niveluri mai senior - de directori, vicepreședinți, încep să conteze foarte mult și politica, și relațiile”. A văzut cum au fost afectați de asta mai mulți prieteni de-ai lui și soția sa, Diana.
Și Andrei a fost o vreme manager într-o companie tech, Udemy, dar a demisionat în vara lui 2021, ca să pornească din nou un start-up. Îl atrăgea mai mult ideea de a construi iar ceva de la zero decât să continue în mediul corporatist, mult mai rigid și mai puțin liber.
Plecarea în Canada
Ajungem la locul din care începe Dipsea Race, cel mai vechi eveniment de alergare pe traseu din SUA. Prima cursă între Mill Valley și Stinson Beach a avut loc în 1905. Apoi, tradiția s-a păstrat în fiecare an, mai puțin în 2020. La începutul alergării trebuie să urci 700 de trepte și apoi urmează alți 12 km obositori, dar peisajele merită. Andrei plănuiește să participe în curând, dar mai are de aranjat niște detalii logistice.
Pentru el, cea mai lungă cursă a plecat din România în 2011. Nu a pornit singur și nici nu recomandă asta. E aproape imposibil să pornești pe cont propriu o companie, chiar și în locuri precum SUA și Canada, pline de incubatoare de idei.
El a emigrat în Canada alături de doi prieteni: Vlad Berteanu, cu care a fost și coleg de liceu, și Octav Druță, pe care l-a cunoscut în timpul facultății. Toți sunt IT-iști, dar cu înclinații diferite.
Andrei și Vlad sunt concentrați pe partea de inginerie, Octav e focusat mai mult pe „product și design, dar se pricepe și la marketing. Puteam construi cam tot ce voiam doar cu abilitățile noastre, nu depindeam de alții, măcar la început”, spune Andrei.
Știau din start că vor să pornească un business. Aveau niște prieteni deja care fondaseră o companie în Vancouver și aceștia le-au făcut cunoștință cu investitorii lor, chiar înainte ca Andrei și Vlad să-și dea licența la Poli. (Octav e mai mare cu câțiva ani). „Le-a plăcut de noi și au zis: «haideți aici». Noi eram: stai, unde e Vancouver pe hartă? A, OK, trebuie să mergem în Canada”.
De ce sunt importante recalibrările
Prima idee pentru start-up era un produs de raportare financiară, dar au trecut rapid la o aplicație de marketing. După încă două recalibrări, au ajuns la produsul câștigător în 2013: Talentbuddy, o comunitate online de ingineri software. Era locul unde aceștia rezolvau probleme ca să învețe, să-și dezvolte mai bine competențele și să se pregătească pentru interviuri tehnice.
Faptul că au schimbat de patru ori produsul pe care îl dezvoltau în primii doi ani din Vancouver e normal în domeniu, oricât de straniu pare pentru cineva cu altă meserie.
„Tu strângi bani și apoi lucrezi acolo să dovedești, să validezi ceea ce faci, dar la un moment dat îți dai seama: OK, nu merge, hai să schimbăm. Ideal, schimbi în aceeași piață, dar câteodată se întâmplă să schimbi complet: altă piață, alt produs”. Cam asta s-a întâmplat cu ei, când au făcut tranziția de la un produs financiar la unul educațional. E nevoie nu doar de adaptabilitate, ci și de capacitatea de a ști când să renunți la o idee.
„Un soft bun trebuie să rezolve o problemă reală pentru utilizatori”
„Investitorii de capital, când investesc în companii la început de drum, nu prea se uită la ce faci. Se uită mai mult la fondatori, la echipă. Trebuie să aibă încredere că echipa o să figure things out (o să se descurce)”, explică Andrei.
Ca un produs software să fie bun, întâi trebuie să rezolve o problemă reală pentru utilizatori. „Asta vezi din usage (gradul de utilizare): dacă chiar sunt oameni pasionați de produsul tău sau nu”. Al doilea criteriu e măsura în care poți monetiza o idee. „Dacă nu poți, degeaba ai valoare, că e gratis. Și tot schimbi acolo până ajungi și la valoare, și la monetizare”.
În 2016, 40.000 de ingineri foloseau platforma TalentBuddy, creată de Vlad, Andrei și Octav. Acela a fost momentul când Udemy, o uriașă platformă online de învățare și predare online, cu 52 de milioane de utilizatori la nivel global, a decis să o cumpere.
Udemy dorea să integreze pe propriul site tehnologia TalentBuddy pentru exercițiile de codare pentru programatori. Din motive personale, Vlad a rămas în Canada, dar Andrei și Octav s-au mutat în San Francisco, unde au început să lucreze pentru Udemy. Asta a facilitat mult procesul de obținere a vizelor.
Udemy i-a angajat întâi la firma din Canada, apoi le-a făcut transferul, ceea ce le permitea și soțiilor lor să lucreze în SUA. Cu cealaltă viză de muncă, soțiile nu ar fi avut voie să se angajeze în State, înainte de a obține cartea verde - deci aproximativ 5 ani.
Coordona două echipe de manageri
Andrei și Octav au rămas la Udemy 5 ani. „E foarte mult să stai atât în tech”, evaluează acum Andrei.
La început, i-a plăcut mult să lucreze acolo, pentru că era un mediu mai liber. Compania se afla în plină creștere. Apoi, a început să crească mult mai lent, ceea ce a generat „mare panică” și „nu mai era fun”. Firma începuse să-și concentreze resursele, să lucreze doar pe ce era esențial și să elimine restul.
El era senior engineering manager și coordona două echipe de ingineri. „Trebuia să explic echipelor de ce trebuie să facem aceste proiecte care nu sunt fun, dar care sunt foarte importante pentru business, și apoi să zic la business ce rău se simte echipa că trebuie să lucreze la asta”, își definește Andrei rolul în corporație.
Cel mai mare proiect la care a lucrat în acei cinci ani a fost legat de algoritmul care generează prețurile pentru cursurile vândute de companie, pe baza geolocației, codului poștal și altor criterii. Prețul e astfel foarte personalizat pentru utilizator încât compania poate maximiza profitul. Andrei simțea că își pierdea motivația, că nu mai învăța mare lucru și se plictisea. A vorbit cu Octav - și lui i se întâmpla același lucru. Au decis să o ia din nou de la capăt. Și nu aveau niciun plan.
Nici măcar ideea în jurul căreia să facă un plan nu exista. Știau doar că nu mai e locul lor acolo. Au făcut un brainstorming, în funcție de ce oportunități știau că sunt pe piață, dar și ce-i pasiona pe ei. Știau că vor tot ceva pe educație, și că le-ar plăcea să facă ceva pentru copii. Și Andrei, și Octav deveniseră tați după mutarea în San Francisco.
Continuăm să vorbim în camera de oaspeți, care e și biroul de acasă. Aici e locul unde lucrează mai mereu Andrei. Oli, fiul lui, un băiețel cu părul creț și o moacă serioasă, intră să ia ceva de la imprimantă. Și-a printat câteva contururi pe care vrea să le coloreze. Cere politicos hârtiile, în engleză.
„Let’s see. Is this what you want to colour? This looks so nice”, îi răspunde și Andrei tot în engleză, după care trece la română: „O să fie fiecare cu o culoare diferită?”. „Îhîm”, răspunde Oli, care se deschide mai greu cu străinii și mă știe de doar 20 de minute.
Când vin bunicii
Andrei și Diana încearcă să-l obișnuiască să vorbească și limba română. Nu e ușor, pentru că, la grădiniță, se comunică doar în engleză, iar în România nu au mai fost deloc de când el avea câteva luni.
Când una dintre perechile de bunici îi vizitează, câte o lună pe an, româna lui Oli se îmbunătățește substanțial. Ceva face identic în ambele limbi: își alege cuvintele, răbdător, ca un om mare, fie că-ți povestește de muzeul din Mill Valley sau cât de mult îi place să se dea cu tramvaiul tradițional din San Francisco.
Capybara
„Am vrut să facem ceva pentru copiii noștri”, îmi spune Andrei, când se întoarce cu gândurile la lunile din 2021 când au conceput noul proiect: Capybara. De aici a început o întreagă aventură. Continuarea, în Libertatea din zilele următoare.
***
Din ciclul de articole Români competenți puteți citi și:
- Corespondență din San Francisco. Ce spune Ion Stoica, al patrulea cel mai bogat român, despre cum a creat sistemul care învață ChatGPT și cum vede România politicienilor de azi: „Ceva absolut reprobabil, nu este admisibil”
- CORESPONDENȚĂ DIN CALIFORNIA. Românul cu cea mai înaltă funcție în școlile de medicină din SUA, Daniela Bota, povestește cum i s-a sugerat să mai dea o dată doctoratul în România, ca să poată ajuta pacienți cu cancer la creier
- Acasă, în California, la doctorul român cu cea mai importantă funcție în școala de medicină americană: „Au trecut mulți ani până n-am mai avut coșmaruri cu minerii veniți în București!”
- REPORTAJ DIN CALIFORNIA. Doi medici români din SUA, recunoscători facultății din țară și programelor dure de rezidențiat din SUA, povestesc cum astăzi „și aici, în America, noua generație de rezidenți a început să rupă ușa la ora 5”
- EXCLUSIV. În vizită la tânăra din România cu doctorat la MIT care a rezolvat una din cele mai importante probleme ale securității cibernetice și și-a fondat al doilea start-up în San Francisco
- Mesaj de încredere în țară de la tânăra din Sibiu cu două start-upuri în SUA: „Văd enorm de mult progres în România. Știu că românii văd în continuare partea negativă. Și eu, aici, văd partea negativă din California”
MAMIRA 28.04.2023, 14:07
Toate exemplele pe care le publicati dovedesc ca in Romania sistemul nu functioneaza pe valori ...Cu toate ca valori exista dar ele sunt recunoscute doar in sistemul altor tari...
corectorul 28.04.2023, 14:28
In primul rand, baietii astia merita felicitati pt ce realizeaza. Este clar ca sunt priceputi in ce fac. Insa, in al doilea rand, secundar este adevarat, nu putem sa nu fim obiectivi si sa observam ca cel in speta are ceva incoerente in prezentarea realitatii. Spune ca acolo nu merge cu vrajeli si relatii, ca imediat apoi sa se contrazica vehement, recunoscand ca de la un nivel mai important (sefi, directori manageri) merge tot pe relatii si acolo. Ba chiar exemplifica cu spete personale (prieteni si sotia sa, care s-au lovit de aceasta situatie, in esenta aceleasi „vrajeli si relatii” si in SUA). Concluzia este cea pe care o cunoastem si noi, cei care am mai umblat si lucrat si in extern. „Vrajelile si relatiile” sunt peste tot in lume si de ele depinde in buna masura evolutia profesionala a multora. Si in Romania este la fel, la nivelul de jos al profesiilor are acces cea mai mare parte a plebei, fara relatii, pt ca e nevoie de mana de lucru pt a tine in spate sefimea (in toate sectoarele, stat sau privat). Insa, de la nivelul functiilor superioare (sefi, directori, manageri), se intampla in Romania ca si in SUA sau in alte zari, relatiile conteaza decisiv (asa cum recunoaste expressis verbis si personajul acestui articol). Asta daca vrem sa fim realisti si obiectivi, altfel vom fi subiectivi si incorenti logic si, ca personajul din articol, desi suportam pe pielea noastra practici asemanatoare si in afara tarii, le criticam doar pe cele din Romania.
fany 28.04.2023, 16:10
Este foarte bine că valorile noastre sunt recunoscute de state potente din punct de vedere material , că altfel le-am produce că proștii, pe stoc, ca-n vremea lu' Ceașcă. Piața muncii vine și rezolvă problema, fie ea și externă. Și creierele sunt tot o marfă.