O româncă trăiește de un deceniu în Coreea de Sud, într-o lume complet tehnologizată. “În telefon ai toată viața: permisul auto, buletinul, CNP-ul și datoriile la bănci”. Cum e viața în pandemie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-o țară în care “bărbatul e cerul, iar femeia e pământul”, dictonul după care se ghidează viața în Coreea de Sud, Teodora Suciu a reușit. Românca în vârstă de 41 de ani a demonstrat că și femeia poate fi și “cer”. Plecată din Oradea acum mai bine de un deceniu, românca e acum director de dezvoltare la o organizație guvernamentală aflată în subordinea Ministerului Agriculturii sud-coreean, postură din care intermediază exportul de ginseng la nivel mondial.
Cuprins:
- “Am ajuns în altă lume, într-o țară supertehnologizată”
- Cât costă un apartament în suburbiile orașului
- Românca participă la negocieri cu importante firme din lume
- Refuzul de a bea un pahar după negocieri poate fi ofensator
- Vârsta copilului, socotită de când e în pântecul mamei, nu de la naștere
- Masca, parte din viața coreenilor
Aventura Teodorei în “Țara dimineților liniștite” a început în urmă cu aproape zece ani. La sfârșitul lunii martie 2011, românca lăsa în urmă Oradea și se stabilea în Seul, a doua metropolă ca mărime, dar și ca importanță economică a lumii.
Pășea pe tărâmul unei noi culturi, al unor noi mentalități total diferite față de cele europene, cu care crescuse în România. Alături i-a fost, ca și acum, soțul ei Bobby Heo, care este director executiv la aceeași firmă a Ministerului Agriculturii.
“Am ajuns în altă lume, într-o țară supertehnologizată”
“În Coreea de Sud fusesem doar de vreo două ori, cu treburi de serviciu. Dar nu știam mare lucru despre țară și tradiții. Despre viața de zi cu zi a coreeanului. La Seul am avut un șoc. Nimic nu semăna cu viața pe care eu o trăisem până atunci. Ajunsesem în altă lume”, povestește Teodora Suciu care a fost primul impact cu societatea sud-coreeană.
E o țară supertehnologizată, în care universul central este telefonul mobil. În el ai absolut toată viața și identitatea, care îți sunt comprimate în softul aparatului. Permisul auto, buletinul, codul numeric personal, informații legate de serviciul de Imigrări, datoriile la bănci, plățile lunare, posibilitatea de a face tot felul de comenzi on-line, de la bilete la teatru la mâncare. Ba chiar și un cod de bare care îți permite accesul în instituții”.Teodora Suciu:
Ca orice prim pas făcut meleaguri străine, printre cei aproape 25 de milioane de locuitori ai capitalei seculare a Coreei de Sud, și începuturile noii vieți a Teodorei au fost grele.
A fost nevoită să învețe coreeana, pentru că cele cinci limbi străine pe care le vorbește fluent - engleză, maghiară, spaniolă, italiană și franceză -, nu o puteau ajuta la nimic dacă voia să obțină un serviciu și să aspire la un statut social ridicat.
De aceea, s-a înscris la cursuri intensive și s-a folosit de orice ajutor venit din partea soțului ei, a rudelor acestuia și a prietenilor de familie, care i-au fost, la rându-le, profesori.
Cât costă un apartament în suburbiile orașului
Prima casă în care Teodora a stat cu soțul ei în Seul a fost una luată într-un soi de leasing. Amândoi au depus o garanție de 100.000 de dolari care le-a asigurat șederea pentru doi ani în respectivul apartament, timp în care au achitat doar utilitățile, nu și chiria.
La finalul contractului, proprietarul le-a dat banii înapoi, pentru că a beneficiat de dobânda produsă în cei doi ani de contract. Acum, și-au cumpărat o casă în Seul.
Un apartament normal, în suburbiile Seul-ului costă 250.000 de dolari. Un preț normal pentru Coreea, dar mare pentru foarte multe familii. De aceea, puțini își permit să cumpere o casă și cei mai mulți stau în chirie. Chiar dacă se câștigă bine, venitul se împarte la toți membrii de familie, pentru că în general doar bărbații lucrează și în casă poate fi doar un salariuTeodora Suciu:
“Coreeana e grea, e o limbă complexă, care se bazează pe foarte multe cuvinte chinezești care se întrepătrund în conversații. Mai ales atunci când vorba de numere. Am crezut că nu o să o învăț niciodată, a fost cumplit, dar am reușit. Am făcut cursuri, un an de școală, am învățat de la soțul meu, de la prieteni... Am vrut neapărat să știu limba, ca să pot să obțin un serviciu. Să le arăt coreenilor că și femeia poate fi și «cer», nu numai «pământ». Dacă vrei să trăiești, înveți, nu ai ce să faci. Și, uite, mi-am depășit limitele și am reușit, m-am adaptat...”, spune Teodora.
La rându-i, românca a fost profesoară pentru coreenii din anturajul ei. Le-a explicat multe despre cultura și tradițiile României, o țară despre care asiaticii știau doar că i-a dat pe Ceaușescu, pe Nadia Comăneci, dar și pe Dracula. O țară pierdută în Europa, confundată adesea cu Ungaria.
Românca participă la negocieri cu importante firme din lume
Într-o lume guvernată de bărbați, o societate conservatoare în care femeile nu muncesc, de regulă, Teodora este director de dezvoltare. O femeie, într-un post important în cadrul unei societăți aflate în subordinea Ministerului Agriculturii sud-coreean.
Este “doamna director” și, dacă cineva cu aceeași funcție mai este în încăpere, poziției sale sociale i se alătură și numele. Obligatoriu cel de familie, niciodată cel de botez. Din respect.
Româncei îi trec prin mâini contracte extrem de valoroase încheiate cu companii care caută ginsengul coreean.
Întâlniri, videoconferințe, protocoale ale căror reguli de conduită extrem de stricte, dictate de mentalitatea asiatică, trebuie respectate “la milimetru”: cine și când ia cuvântul, cum trebuie întâmpinați oaspeții, salutul prin înclinare care îl înlocuiește, nu numai pe timp de pandemie, pe cel prin strângere de mână.
Participarea la mesele de protocol, obligatorii după încheierea negocierilor.
Refuzul de a bea un pahar după negocieri poate fi ofensator
“După ședințe, masa - că e vorba de prânz sau de cină - este obligatorie. E parte din protocol. Eu trebuie să fiu acolo, după negocieri. Sunt anumite reguli extrem de stricte care trebuie respectate. E precum la protocoalele de stat, totul e scanat, totul se derulează în cea mai mare siguranță. Vorbim de reprezentanții celor mai mari companii producătoare de ginseng din lume”, explică Teodora cum stau lucrurile cu mesele de protocol de după negocieri.
Coreenii țin mult să închine un pahar cu partenerii lor de afaceri. Ei spun că dacă au mâncat împreună, trebuie să și bea ceva tot împreună, ca într-o familie. Iar refuzul ar putea fi considerat ofensatorTeodora Suciu:
Vârsta copilului, socotită de când e în pântecul mamei, nu de la naștere
Viața Teodorei Suciu - care, conform obiceiurilor sud-coreene își poate păstra numele de familie românesc -, s-a îmbogățit cu venirea pe lume a micuței Evelina-Ajin. Fetița are 4 ani, dar pentru coreeni e mai mare cu un an. Asiaticii socotesc ca vârstă a copilașilor și perioada intrauterină, aceea în care a fost făt.
Aici așa se socotește vârsta copiilor. Nu de la naștere, ci de la momentul procreerii. Până pe la doi ani, când îi întreabă cineva vârsta copiilor lor, coreenii răspund în luni care includ și perioada în care copilul s-a aflat în pântecul mameiTeodora Suciu:
Fetița merge la grădiniță, unde copiii sunt familiarizați, de la vârste fragede, cu tainele taikwondo-ului, cu cele ale baletului, ale picturii sau învață să cânte la sogo (un fel de tobă, un instrument tradițional coreean).
Alegerea este a părinților, care se orientează în funcție de aptitudinile copilașului. Dar pentru a cunoaște viața nu numai din cărți, prichindeii au și activități educaționale, care se traduc prin în excursii la ferme de animale, la sere sau în livezi.
Pandemia de coronavirus nu a speriat pe nimeni în Coreea de Sud. Deja, autoritățile vorbesc de al doilea val, dar respectarea tuturor regulilor de distanțare socială, dublate de încrederea în autoritățile de la Seul - care și-au sprijinit cetățenii -, sunt argumente puternice împotriva virusului.
Și, cum era de așteptat, în lupta cu COVID-19, tehnologia și-a făcut loc.
Dronele sunt folosite la dezinfectat, există spații moderne de testare mobilă. Sunt instituții unde nu poți să intri decât cu codul de bare pe care îl ai în telefon, cod unic, obținut în baza datelor personale introduse în aplicație. În școli sunt roboței care pot lua temperatura, care verifică portul corect al măștii, peste nas și gură, și care interacționează cu copiii. Iar în zonele aglomerate au fost montate scanere performante care observă orice persoană care ar putea avea febră. Chiar și așa, lumea nu e speriată. Este extrem de disciplinată.Teodora Suciu:
Masca, parte din viața coreenilor
Masca medicinală este, parcă dintotdeauna, un accesoriu obligatoriu în Coreea de Sud, oriunde te-ai afla din momentul în care ieși din propria locuință.
Pe stradă, în mașini, în magazine. La început, dușmani erau praful purtat de vânturi dinspre China și poluarea excesivă. Acum e și coronavirusul. Și coreenii o poartă fără să facă nazuri.
Cum nu se supără nici atunci când personalul magazinelor le ia temperatura cu termometre-pistol de ultimă generație, pe care le îndreaptă înspre ei. Nu înainte însă de a se înclina cu respect, în semn de salut, în fața oricărui client.
