O româncă trăiește de un deceniu în Coreea de Sud, într-o lume complet tehnologizată. “În telefon ai toată viața: permisul auto, buletinul, CNP-ul și datoriile la bănci”. Cum e viața în pandemie

Comentează
Arhiva foto

Într-o țară în care “bărbatul e cerul, iar femeia e pământul”, dictonul după care se ghidează viața în Coreea de Sud, Teodora Suciu a reușit. Românca în vârstă de 41 de ani a demonstrat că și femeia poate fi și “cer”. Plecată din Oradea acum mai bine de un deceniu, românca e acum director de dezvoltare la o organizație guvernamentală aflată în subordinea Ministerului Agriculturii sud-coreean, postură din care intermediază exportul de ginseng la nivel mondial.

Aventura Teodorei în “Țara dimineților liniștite” a început în urmă cu aproape zece ani. La sfârșitul lunii martie 2011, românca lăsa în urmă Oradea și se stabilea în Seul, a doua metropolă ca mărime, dar și ca importanță economică a lumii.

Pășea pe tărâmul unei noi culturi, al unor noi mentalități total diferite față de cele europene, cu care crescuse în România. Alături i-a fost, ca și acum, soțul ei Bobby Heo, care este director executiv la aceeași firmă a Ministerului Agriculturii.

Teodora Suciu, îmbrăcată în haine tradiționale coreene

“Am ajuns în altă lume, într-o țară supertehnologizată”

“În Coreea de Sud fusesem doar de vreo două ori, cu treburi de serviciu. Dar nu știam mare lucru despre țară și tradiții. Despre viața de zi cu zi a coreeanului. La Seul am avut un șoc. Nimic nu semăna cu viața pe care eu o trăisem până atunci. Ajunsesem în altă lume”, povestește Teodora Suciu care a fost primul impact cu societatea sud-coreeană.

E o țară supertehnologizată, în care universul central este telefonul mobil. În el ai absolut toată viața și identitatea, care îți sunt comprimate în softul aparatului. Permisul auto, buletinul, codul numeric personal, informații legate de serviciul de Imigrări, datoriile la bănci, plățile lunare, posibilitatea de a face tot felul de comenzi on-line, de la bilete la teatru la mâncare. Ba chiar și un cod de bare care îți permite accesul în instituții”.Teodora Suciu:

Ca orice prim pas făcut meleaguri străine, printre cei aproape 25 de milioane de locuitori ai capitalei seculare a Coreei de Sud, și începuturile noii vieți a Teodorei au fost grele.

A fost nevoită să învețe coreeana, pentru că cele cinci limbi străine pe care le vorbește fluent - engleză, maghiară, spaniolă, italiană și franceză -, nu o puteau ajuta la nimic dacă voia să obțină un serviciu și să aspire la un statut social ridicat.

De aceea, s-a înscris la cursuri intensive și s-a folosit de orice ajutor venit din partea soțului ei, a rudelor acestuia și a prietenilor de familie, care i-au fost, la rându-le, profesori.

Cât costă un apartament în suburbiile orașului

Prima casă în care Teodora a stat cu soțul ei în Seul a fost una luată într-un soi de leasing. Amândoi au depus o garanție de 100.000 de dolari care le-a asigurat șederea pentru doi ani în respectivul apartament, timp în care au achitat doar utilitățile, nu și chiria.

La finalul contractului, proprietarul le-a dat banii înapoi, pentru că a beneficiat de dobânda produsă în cei doi ani de contract. Acum, și-au cumpărat o casă în Seul.

Un apartament normal, în suburbiile Seul-ului costă 250.000 de dolari. Un preț normal pentru Coreea, dar mare pentru foarte multe familii. De aceea, puțini își permit să cumpere o casă și cei mai mulți stau în chirie. Chiar dacă se câștigă bine, venitul se împarte la toți membrii de familie, pentru că în general doar bărbații lucrează și în casă poate fi doar un salariuTeodora Suciu:

“Coreeana e grea, e o limbă complexă, care se bazează pe foarte multe cuvinte chinezești care se întrepătrund în conversații. Mai ales atunci când vorba de numere. Am crezut că nu o să o învăț niciodată, a fost cumplit, dar am reușit. Am făcut cursuri, un an de școală, am învățat de la soțul meu, de la prieteni... Am vrut neapărat să știu limba, ca să pot să obțin un serviciu. Să le arăt coreenilor că și femeia poate fi și «cer», nu numai «pământ». Dacă vrei să trăiești, înveți, nu ai ce să faci. Și, uite, mi-am depășit limitele și am reușit, m-am adaptat...”, spune Teodora.

Teodora Suciu, aici purtând portul popular românesc, le vorbește coreenilor despre România și frumusețile ei

La rându-i, românca a fost profesoară pentru coreenii din anturajul ei. Le-a explicat multe despre cultura și tradițiile României, o țară despre care asiaticii știau doar că i-a dat pe Ceaușescu, pe Nadia Comăneci, dar și pe Dracula. O țară pierdută în Europa, confundată adesea cu Ungaria.

Românca participă la negocieri cu importante firme din lume

Într-o lume guvernată de bărbați, o societate conservatoare în care femeile nu muncesc, de regulă, Teodora este director de dezvoltare. O femeie, într-un post important în cadrul unei societăți aflate în subordinea Ministerului Agriculturii sud-coreean.

Este “doamna director” și, dacă cineva cu aceeași funcție mai este în încăpere, poziției sale sociale i se alătură și numele. Obligatoriu cel de familie, niciodată cel de botez. Din respect.

Româncei îi trec prin mâini contracte extrem de valoroase încheiate cu companii care caută ginsengul coreean.

Întâlniri, videoconferințe, protocoale ale căror reguli de conduită extrem de stricte, dictate de mentalitatea asiatică, trebuie respectate “la milimetru”: cine și când ia cuvântul, cum trebuie întâmpinați oaspeții, salutul prin înclinare care îl înlocuiește, nu numai pe timp de pandemie, pe cel prin strângere de mână.

Participarea la mesele de protocol, obligatorii după încheierea negocierilor.

Refuzul de a bea un pahar după negocieri poate fi ofensator

“După ședințe, masa - că e vorba de prânz sau de cină - este obligatorie. E parte din protocol. Eu trebuie să fiu acolo, după negocieri. Sunt anumite reguli extrem de stricte care trebuie respectate. E precum la protocoalele de stat, totul e scanat, totul se derulează în cea mai mare siguranță. Vorbim de reprezentanții celor mai mari companii producătoare de ginseng din lume”, explică Teodora cum stau lucrurile cu mesele de protocol de după negocieri.

Coreenii țin mult să închine un pahar cu partenerii lor de afaceri. Ei spun că dacă au mâncat împreună, trebuie să și bea ceva tot împreună, ca într-o familie. Iar refuzul ar putea fi considerat ofensatorTeodora Suciu:

Vârsta copilului, socotită de când e în pântecul mamei, nu de la naștere

Viața Teodorei Suciu - care, conform obiceiurilor sud-coreene își poate păstra numele de familie românesc -, s-a îmbogățit cu venirea pe lume a micuței Evelina-Ajin. Fetița are 4 ani, dar pentru coreeni e mai mare cu un an. Asiaticii socotesc ca vârstă a copilașilor și perioada intrauterină, aceea în care a fost făt.

Aici așa se socotește vârsta copiilor. Nu de la naștere, ci de la momentul procreerii. Până pe la doi ani, când îi întreabă cineva vârsta copiilor lor, coreenii răspund în luni care includ și perioada în care copilul s-a aflat în pântecul mameiTeodora Suciu:

Ca să învețe în paralel atât coreeana, cât și limba română, micuța Evelina-Ajin se folosește de ambele alfabete, pe care mama ei, Teodora, i le-a lipit pe un perete al sufrageriei locuinței. Foto: arhiva personală

Fetița merge la grădiniță, unde copiii sunt familiarizați, de la vârste fragede, cu tainele taikwondo-ului, cu cele ale baletului, ale picturii sau învață să cânte la sogo (un fel de tobă, un instrument tradițional coreean).

Alegerea este a părinților, care se orientează în funcție de aptitudinile copilașului. Dar pentru a cunoaște viața nu numai din cărți, prichindeii au și activități educaționale, care se traduc prin în excursii la ferme de animale, la sere sau în livezi.

Pandemia de coronavirus nu a speriat pe nimeni în Coreea de Sud. Deja, autoritățile vorbesc de al doilea val, dar respectarea tuturor regulilor de distanțare socială, dublate de încrederea în autoritățile de la Seul - care și-au sprijinit cetățenii -, sunt argumente puternice împotriva virusului.

Și, cum era de așteptat, în lupta cu COVID-19, tehnologia și-a făcut loc.

Dronele sunt folosite la dezinfectat, există spații moderne de testare mobilă. Sunt instituții unde nu poți să intri decât cu codul de bare pe care îl ai în telefon, cod unic, obținut în baza datelor personale introduse în aplicație. În școli sunt roboței care pot lua temperatura, care verifică portul corect al măștii, peste nas și gură, și care interacționează cu copiii. Iar în zonele aglomerate au fost montate scanere performante care observă orice persoană care ar putea avea febră. Chiar și așa, lumea nu e speriată. Este extrem de disciplinată.Teodora Suciu:

Masca, parte din viața coreenilor

Masca medicinală este, parcă dintotdeauna, un accesoriu obligatoriu în Coreea de Sud, oriunde te-ai afla din momentul în care ieși din propria locuință.

Pe stradă, în mașini, în magazine. La început, dușmani erau praful purtat de vânturi dinspre China și poluarea excesivă. Acum e și coronavirusul. Și coreenii o poartă fără să facă nazuri.

Cum nu se supără nici atunci când personalul magazinelor le ia temperatura cu termometre-pistol de ultimă generație, pe care le îndreaptă înspre ei. Nu înainte însă de a se înclina cu respect, în semn de salut, în fața oricărui client.

Unui copil sud-coreean i se ia temperatura. Foto: Hepta
Coreenii poartă cu strictețe masca în magazine. FOTO: Hepta
Premierului sud-coreean Chung Sye-kyun îi este luată temperatura în timpul unei vizite la o academie din Seul. Foto: EPA
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!