Povestea tulnicăresei Mariana Gligor din Țara Moților. ”Tezaurul uman viu” continuă tradițiile strămoșești

Dragostea cu care a păstrat datinile strămoșești i-a adus faima și peste hotarele țării. Pe lângă talentul recunoscut cu care cântă la tulnic, Mariana Gligor face adevărate opere de artă din costumele populare pe care le țese la război, precum făceau bunicii odinioară.

Mariana Gligor este una dintre puținele tulnicărese care mai există în țară. S-a născut în 1947, în comuna Vidra, într-o zonă idilică a Munților Apuseni. Încă de la vârsta de șapte ani, a deprins de la mama sa tainele cântatului la tulnic, o tradiție veche, păstrată încă de pe vremea dacilor, după cum spun bătrânii satului. Dragostea pentru acest instrument popular i-a fost insuflată și tatăl ei, unul dintrei cei mai renumiți meșteri de tulnice din Țara Moților, notează Ziarul Unirea.

Odată cu trecerea anilor, Mariana Gligor a transformat cântatul din tulnic într-o adevărată artă. Spune că tehnica de interpretare este una aparte. După obiceiul moștenit din moși-strămoși, chemările din tulnic anunțau primejdia. Străvechiul instrument muzical este considerat un adevărat simbol al Țării Moților.

„Am două nepoate, care au învăţat să cânte la tulnic. Pe lângă ele mai sunt şi alte fete, mai mărişoare, care cred că vor ajunge bune tulnicărese. Mă rog bunului Dumnezeu să-mi dea sănătate să mai pot cânta măcar până voi putea înregistra pe casetă toate cântecele/poveştile pe care le ştiu. Pe lângă cele douăzeci şi două de cântece înregistrate, mai cunosc încă vreo patruzeci. Pe unele le ştiu de la tulnicăresele vidrence, pe altele le-am cules de la bătrânele tulnicărese din satele de pe Valea Arieşului”, a mărturisit Mariana Gligor, care vrea să ducă mai departe tradiția cântatului la tulnic.

Povestea tulnicăresei Mariana Gligor care țese straie populare la război

Meșterii, care făuresc aceste instrumente populare, spun că tulnicul face parte din zestrea culturală a poporului român. Instrumentul cu formă tubulară este unul dintre cele cinci tipuri de buciume din România și are lungimi care variază între 1,5 și 3 metri. Fiecare tulnic are un sunet aparte. Totul depinde de lungimea și de calitatea lemnului din care este confecționat instrumentul. Cei care acordează tulnicele spun că trebuie să taie segmente din trunchiurile instrumentelor pentru a obține tonalități diferite. Astfel, tulnicăresele pot cânta în grup chemările străvechi.

Totodată, tulnicăreasa Mariana Gligor se numără printre puținii meșteri populari din zona Munților Apuseni care încă realizează cosume populare la războiul de țesut. La cei aproape 70 de ani ai săi, femeia muncește la cot la cot alături de tinerele cărora le împărtășește din tainele realizării de ii brodate cu mătase.

„De la vecinele din sat și de la mama am învățat să țes, însă ea a făcut doar desagi, covoare, pânză de in pentru ii, învârtitori, pantaloni de iarnă pentru bărbați, albi și negri. Atunci se țesea cânepa, inul și lâna. Încă de mică am început a deprinde meșteșugul, deoarece mama ne punea să facem, la socală, «țede» pentru suveică, iar eu voiam să țes, dar atunci făceam multe prostii lucrând și țeseam greșit. După ce m-am întors acasă de la bunica, unde am stat câțiva ani, am învățat să țes singură, aceasta întâmplându-se când aveam cam 15 ani. Apoi am învățat singură să croiesc hainele, pe unele le-am desfăcut să văd cum sunt făcute și apoi le-am cusut la loc”, și-a amintit Mariana Gligor.

Mariana Gligor a văzut aproape toată lumea, cântând la tulnic

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Așa a învățat să facă ii țesute în război și cusute cu multă migală, pentru rapsozii populari. De la cămăși de bărbați, cusute cu mătase aurie, la brâuri, la păpuși croșetate, toate au fost făurite de celebra tulnicăreasă.