Povestea unui cuplu de femei LGBT în România: „Legea nu te vede ca familie. Noi ne-am făcut procură și testamente”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cristina Săracu și Mihaela Marcu s-au cunoscut la o ieșire cu un prieten comun, în septembrie 2006, la o cafenea din Timișoara. 11 ani mai târziu, zburau în Islanda să se căsătorească. Islanda este una dintre cele 29 de țări din lume care recunosc căsătoriile între persoanele de același sex. State printre care România nu se află. „În fața statului român, noi suntem doi străini care locuiesc împreună”, afirmă cele două femei.
Cuprins:
- „În suflet era o mare prăpastie”
- Au cumpărat verighete după câteva luni de relație. Apoi s-au căsătorit în Islanda
- „Pandemia ne-a dat ocazia să ne bucurăm de ce înseamnă o familie”
- „Unde te duc diseară? La Pescăruș? Nu, la notar!”
- România, dată în judecată la CEDO
- Parlamentul European cere recunoașterea cuplurilor LGBTIQ
- Ministerul Familiei, nimic în plan pentru minoritățile sexuale
„Nu aveam nicio șansă să ne întâlnim”, spune Cristina despre momentul în care a cunoscut-o pe Mihaela, râzând de pe ecranul laptopului. Distanța dintre București și Timișoara, acolo unde locuiește cuplul, ne obligă la un interviu prin video call.
„Și totuși, ne-am întâlnit. Ziua aia mi-a schimbat viața”, continuă ea.
„În suflet era o mare prăpastie”
Cristina și Mihaela sunt una dintre cele patru familii LGBTQIA+ care vorbesc, în campania Asociației Accept #ProtejațiToateFamiliile, despre relațiile lor și despre piedicile legale pe care le întâlnesc în România. Campania se derulează în cadrul unui proiect internațional în toate cele șase țări UE care nu oferă protecție legală minorităților sexuale: România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Polonia.
Cristina avea 39 de ani atunci când a cunoscut-o pe Mihaela, cu 8 ani mai mică decât ea, și locuia în București. După o relație de 13 ani care s-a rupt, a urmat o perioadă în care Cristina și-a concentrat întreaga energie pe carieră. Nu mai căuta o relație, nici nu se mai gândea să o ia de la capăt.
„Dar am avut un moment în care am realizat că aveam tot, dar de fapt nu aveam nimic. În suflet era o mare prăpastie. Apoi am cunoscut-o pe Mihaela, în 27 septembrie 2006”, povestește Cristina Săracu.
„Și ne-am dat seama că suntem suflete pereche”, o completează Mihaela.
Au cumpărat verighete după câteva luni de relație. Apoi s-au căsătorit în Islanda
Au urmat cinci ani de relație în care au făcut naveta între București și Timișoara, cu rândul. Până în 2011, când și-au cumpărat un apartament în Timișoara și s-au mutat acolo.
După alți șase ani, s-au căsătorit.
Pentru că România nu acceptă căsătoria între persoanele de același sex și nici parteneriatul civil, cele două au căutat alternative. Au găsit Islanda, una dintre cele 29 de state ale lumii care recunosc căsătoriile gay. Au zburat acolo în 2017.
„Din facultate mi-am imaginat, seară de seară, cum ea vine spre mine în rochie de mireasă”, povestește Cristina.
S-au căsătorit în biserica luterană. Cristina a purtat un costum negru și papion roșu, asortat cu pantofii. Mihaela a purtat o rochie de mireasă cu mânecă lungă, pe care și-a croit-o singură.
„Pandemia ne-a dat ocazia să ne bucurăm de ce înseamnă o familie”
Anul trecut, când a început pandemia, lockdown-ul a venit mai degrabă cu plusuri decât cu minusuri.
A fost prima dată când mâncam mic dejun, prânz, cină împreună. A fost o ocazie de a ne bucura de ceea ce înseamnă de fapt o familie.Cristina Săracu:
„Unde te duc diseară? La Pescăruș? Nu, la notar!”
Pentru statul român, Cristina și Mihaela nu formează o familie.
„În fața legii nu ești acoperit în niciun fel. La puțin timp după ce ne-am cunoscut, i-am spus, mai pe ocolite, că vreau să ne facem testamentele. Unde te duc diseară? La Pescăruș? Nu, la notar! Noi avem testamentele reciproce făcute la o lună după ce ne-am cunoscut”, spune Cristina.
Testamentele și le-au făcut ca măsură de precauție. Pentru că parteneriatul între persoanele gay nu este recunoscut, un astfel de cuplu nu este acoperit juridic. Familia unei partenere poate reclama pretenția unor bunuri, precum locuința, dacă aceasta pățește ceva, în detrimentul celeilalte partenere, care poate rămâne pe dinafară.
De asemenea, în cazul în care un partener se va îmbolnăvi grav, până la stadiul de inconștiență, celălalt nu va avea drept de decizie.
Cristina și Mihaela au găsit însă o soluție și în această situație: procura.
„Singura măsură de protecție este să ai în permanență în casă o procură prin care să-l desemnezi pe celălalt ca persoană de contact, să-l desemnezi să îți administreze situația. E un document care e valabil trei ani, îl poți reînnoi”, explică Mihaela, care e de profesie avocat.
România, dată în judecată la CEDO
„Trăind în România și venind din această comunitate te obligă să-ți iei toate măsurile de precauție”, punctează Cristina.
„Și să te rogi să nu te întâlnești cu persoane răuvoitoare”, o completează Mihaela.
Ele au fost, până acum, cel puțin, un caz fericit și nu au dat de astfel de persoane. Nici atunci când Cristina a avut o scurtă întâlnire cu cancerul la sân, în 2017. A trecut cu bine de el, după o perioadă de tratament cu citostatice.
„Am avut bunăvoința medicului, care a înțeles fără să-i spunem textual că suntem un cuplu. Și-a dat seama că suntem împreună și a avut o atitudine de a ne susține și mi-a permis să intru cu Cristina la tratament”, povestește Mihaela.
22 de state din cele 28 ale Uniunii Europene acordă o formă de protecție juridică pentru familiile gay, prin căsătorie sau parteneriat civil. România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Polonia sunt singurele state pentru care familiile gay nu există.
În 2019, 21 de familii gay sprijinite de Asociația ACCEPT, care s-a ocupat și de cazul Coman-Hamilton, au dat în judecată statul român la CEDO pentru nerespectarea dreptului la viață de familie. Ele au reclamat că sunt discriminate de statul român, pentru că, în mod repetat, autoritățile au refuzat reglementarea parteneriatului civil și nu recunosc căsătoriile care au loc în alte state.
Parlamentul European cere recunoașterea cuplurilor LGBTIQ
În septembrie anul acesta, Parlamentul European a adoptat cu majoritate de voturi Rezoluţia privind drepturile LGBTIQ în Europa. Rezoluția cere respectarea dreptului la viaţă de familie şi căsătorie, recunoaşterea statutului parental pentru persoanele LGBTI şi protejarea acestora de discriminare şi violenţă. România este și ea vizată.
Parlamentul European a cerut Comisiei Europene „să ia măsuri împotriva României pentru eşecul său repetat de a respecta hotărârea CJUE în speţa Coman, Hamilton şi Asociaţia ACCEPT şi pentru lipsa remediilor legale care au obligat reclamanţii să se adreseze la CEDO”.
Adrian Coman şi Clai Hamilton au fost recunoscuţi ca soţi şi ca familie, de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi de Curtea Constituţională a României în vara anului 2018. Sunt două decizii importante din punct de vedere juridic, stabilite în ultimul deceniu pentru egalitatea persoanelor LGBTI în Uniunea Europeană şi în România. Dar țara noastră a refuzat să-i recunoască pe cei doi ca familie.
Ministerul Familiei, nimic în plan pentru minoritățile sexuale
Proaspăt înființat, Guvernul a inclus în portofoliu un nou minister, cel al Familiei. Este condus de Gabriela Firea, singura femeie din actualul Executiv. Planul ministerului abundă de ajutoare pentru familiile tinere, sub diverse forme: scutiri de la contribuții și impozite, indemnizații sau finanțări pentru achiziția de mașini de familie.
Gabriela Firea promite că nu va fi doar un minister „al voucherelor”.
Numit al Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, ministerul, prin coaliția PNL-PSD-UDMR, nu vorbește nicăieri în programul de guvernare despre minoritățile sexuale.
„Conform prezumției că doamna ministru va respecta jurământul depus, ne așteptăm să nu existe discriminare indiferent de tipul familiei. Din contră, acest minister nou înființat trebuie să susțină în mod concret modificările legislative pentru a oferi oricărui cetățean toate drepturile care decurg din legislația referitoare la familie”, spune Cristina Săracu.
