Brădești, 20 de kilometri de Craiova, comună cu șase sate în componență, situată pe Drumul European 70, cu 4.500 de locuitori, se află sub incidența măsurilor antidepidemice.

”Din cauza incidenței cumulate a cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile, mai mare de 1,5 la mia de locuitori, organizarea de evenimente private în saloanele de evenimente este interzisă”, scrie în hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dolj.

Primarul PSD dintr-o comună doljeană a organizat o aniversare la restaurantul său, deși evenimentele sunt interzise din cauza ratei de infectare ridicate
Hotărârea prin care e interzisă organizarea oricărui tip de eveniment privat în saloanele de evenimente.

Primarul Ion Răcăreanu, în funcție din 2008 și ales și în 2020, cu 94,29% din voturi, care a cochetat și cu scaunul de prefect, nu a ținut cont de restricții și a organizat în restaurantul său, Vatra Romană, o zi de naștere pentru fetița unui cunoscut.

Primarul PSD dintr-o comună doljeană a organizat o aniversare la restaurantul său, deși evenimentele sunt interzise din cauza ratei de infectare ridicate
Restaurantul Vatra Romană, din Brădești.

Evenimentul nu a fost perturbat de forțele de ordine, dar Poliția Dolj s-a autosesizat, după ce pe rețelele sociale au curs imagini de la eveniment.

Libertatea l-a contactat pe primarul din Brădești, care n-a răspuns inițial, scuzându-se, printr-un mesaj, că nu poate vorbi. Ulterior, după ce a aflat despre ce e vorba, Răcăreanu a oferit explicații.

Primarul: „Efectiv, a fost ceva foarte intim”

„Nu are treabă cu restaurantul meu, Vatra Romană, care e deschis, oricum, doar pe terasă. Totul e fost organizat acasă, în familie, pentru o fetiță de 15 anișori, care are o boală foarte rară! Nu am greșit cu nimic, ce, dumneavoastră nu vă puteți întâlni acasă cu nașii, finii, moșii? În total, cred că am fost vreo 10 persoane. Efectiv, a fost ceva foarte intim”, a spus primarul Răcăreanu.

„Am și fost vizitați de polițiști, n-au constatat nimic în neregulă”, adaugă edilul din Brădești.

Primarul PSD dintr-o comună doljeană a organizat o aniversare la restaurantul său, deși evenimentele sunt interzise din cauza ratei de infectare ridicate
Primarul Răcăreanu, stânga, cu un invitat.

„Mai avem două zile și vom ieși de sub incidența acelei Hotărâri a Comitetului pentru Situații de Urgență”, a conchis Răcăreanu.

Conform acestuia, „fiindcă foarte mulți craioveni și-au luat terenuri de case la noi, că sunt condiții bune, avem cam 7.000 de oameni pe teritoriul comunei”.

Inspectoratul Județean de Poliție Dolj, prin purtătorul de cuvânt, a anunțat că face verificări.

Premierul Ludovic Orban a declarat chiar azi, într-o conferință de presă, că evenimentele private sunt o sursă de îmbolnăvire cu COVID-19 și nu exclude interzicerea acestora sau limitarea numărului de participanți.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.