La Constanţa, localnicii au ieşit în număr mare pentru a admira marea, cu apa limpede şi albastră, aşa cum rareori poate fi văzută. Pentru copii a fost cea mai mare bucurie, ei putând să iasă şi să se joace în voie după mult timp de vreme mohărâtă şi ploioasă.
Meteorologii anunţă că vremea va fi schimbătoare zilele următoare. Vom avea parte atât de ploi cât şi de soare, vestea bună este însă că temperatura va creşte, iar dacă maxima zilei de astăzi a fost de 9 grade Celsius, spre sfârşitul săptămânii viitoare va ajunge până la 14- 15 grade Celsius.
 
Jucătorul român care l-a fermecat pe Mihai Bendeac: „Mie mi-a plăcut !”
PARTENERI - GSP.RO
Jucătorul român care l-a fermecat pe Mihai Bendeac: „Mie mi-a plăcut !”
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro

VIDEO O fetiţă de 6 ani din Iaşi, traumatizată de prieteni: au ucis un pui de păsare şi au forţat-o să se uite cum se joacă fotbal cu cadavrul
Observatornews.ro
VIDEO O fetiţă de 6 ani din Iaşi, traumatizată de prieteni: au ucis un pui de păsare şi au forţat-o să se uite cum se joacă fotbal cu cadavrul
Horoscop 12 iunie 2021. Peștii au ocazia să ajungă la concluzii deosebite despre valoarea eforturilor depuse
HOROSCOP

Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
Știrileprotv.ro
Ce va trebui să faci ca să poți ieși din țară de la 1 iulie. Toți românii trebuie să știe asta
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Telekomsport
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE