14 Iul. 2018 12:39

Primele declarații ale băieților salvați din peștera din Thailanda: Ce și-au dorit să mănânce odată ajunși la lumină

Distribuie

Cei doisprezece băieți thailandezi care au fost salvați după 17 zile petrecute într-o peșteră, în urma unei operațiuni de salvare dramatică, au făcut primele declarații într-un clip video transmis de autorități presei. În filmuleț copiii spun ce și-ar dori să mănânce fiecare, acum că au ieșit la suprafață, scrie Daily Mail.

Tinerii și antrenorul echipei de fotbal din Wild Boar au mulțumit echipei de scafandri care i-au adus în siguranță și milioanelor de persoane din toată lumea care le-au oferit sprijinul.

Vorbind de pe paturile de spital, băieții, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, au spus că se află într-o stare bună de sănătate și au enumerat preparate tradiționale din bucătăria thailandeză pe care doreau să le mănânce.

Între timp, producătorii de la Hollywood se pregătesc deja să facă un film bazat pe o saga captivantă.

„Mulțumesc că m-ați salvat”, a spus Prajak Sutham, cunoscut sub numele de „Nota”. 'Mă simt bine, sănătatea mea este bună', a mai spus băiatul.

Adul Sam-on, care i-a întâmpinat pe scafandrii britanici Rick Stanton și John Volanthen, cei care i-au descoperit pentru prima dată băieții prinși, a vorbit în limba engleză într-un film lansat de Spitalul Chiang Rai Prachanukroh unde sunt internați copiii. „Sunt foarte bine. Mulțumesc foarte mult'.

La fel ca ceilalți băieți, el a enumerat felurile de mâncare pe care își dorea să le mănânce: „Aș vrea să primesc KFC'.

Un alt băiat, Sompong Jaiwong, „Pong”, a spus: „Vă mulțumesc oamenilor din întreaga lume pentru că ne-au ajutat. Sunt sănătos. Îmi place carnea de porc cu busuioc și cu un ou prăjit'.

Și ceilalți băieți salvați din peșteră au declarat că își doresc să primească diferite mâncăruri tradiționale thailandeze și au transmis că sunt bine din punct de vedere fizic.

Ekkapol Chantawong, antrenorul în vârstă de 25 de ani, care i-a condus pe cei 12 băieți în peștera Tham Luang, a mulțumit liderului militar din Thailanda și tuturor agențiilor de salvare implicate în evacuarea dramatică. „Vă mulțumesc prim-ministrului, tuturor agențiilor, Marinei thailandeze și tuturor medicilor”. El a adăugat: „Sunt bine, sănătos și pot mânca alimente normale'.

„Vreau să mănânc orez prajit de Est cu carne de porc crocant.”

Cei 12 băieți și antrenorul lor vor fi eliberați din spital la sfârșitul săptămânii viitoare, a anunțat ministrul sănătății din Thailanda, Piyasakol Sakolsatayadorn.


Citește și: EXCLUSIV/ Dealerii le-au păcălit pe vedete și le-au vândut droguri 'botezate': paracetamol + cofeină + cocaină!


Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, sâmbătă, 22 septembrie 2018. Taurii au reacții exagerate
Loading...
Comentarii