14 Iul. 2018 11:14

Salvatorii copiilor din peșteră, noi dezvăluiri privind operațiunea: „Am mirosit copiii înainte să-i vedem”

Distribuie

Cei 12 copii și antrenorul lor de fotbal, care au fost blocați timp de 17 zile într-o peșteră din Thailanda, au fost găsiți "după miros". Asta susține scafandrul britanic John Volanthen, care a fost unul dintre experții străini care au luat parte la operațiunea de salvare, urmărită cu sufletul la gură de întreaga lume.

Cazul micilor fotbaliști din Thailanda încă este în centrul atenției. Povestea a impresionat întreaga lume, având elemente desprinse parcă dintr-un film de la Hollywood. De astfel, chiar se va realiza un lungmetraj despre acest incident. cei 12 copii și antrenorul lor au fost blocați timp de 17 zile într-o peșteră, după ce calea de acces a fost inundată în urma ploilor torențiale.

Ei au fost găsiți după nouă zile, iar acest lucru nu a fost tocmai ușor. Scanfadrul britanic John Volanthen a oferit, într-un interviu acordat BBC News, mai multe informații despre cum salvatorii au dat de urma celor 13.
„S-a scris că a fost vorba de noroc, dar aș spune că nu e cazul. Procedura în aceste de situații este următoarea: înotăm prin pasajul subacvatic, iar unde este un gol de aur ieșim la suprafață și strigăm, iar în acest caz am mirosit copiii înainte să-i vedem”, a povestit acesta.

Bărbatul a fost numit un erou de presa britanică, însă acesta spune că nu este cazul. Operațiunea ar fi putut chiar să aibă un final tragic, căci, la scurt timp după ce ultimul copil a fost scos din peșteră, pompele de apă au cedat. Operațiunea de salvare a durat trei zile, perioadă în care copiii au fost scoși pe rând de scafandri din subteran.


Citește și: EXCLUSIV/ Dealerii le-au păcălit pe vedete și le-au vândut droguri 'botezate': paracetamol + cofeină + cocaină!


Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, sâmbătă, 22 septembrie 2018. Taurii au reacții exagerate
Loading...
Comentarii