După despărțirea părinților, Anamaria, fetița care a fost găsită moartă și ascunsă în canapea, se împărțea între domiciliul mamei și al tatălui. Vasile Constantin, tatăl fetiței, a observat că fiica lui lipsește și a anunțat poliția.

„Nu am nevoie de bani. Nu am nevoie de nimic. Eu nu-mi vând copilul pe bani. Legea să-și facă datoria. Să fie pedepsiți amândoi, și el, și mama. Copilul nu mi-l mai aduc înapoi!”, a spus Vasile Constantin.

Marcel Şerbuc, bărbatul dat în urmărire internaţională, principalul suspect în cazul crimei din cartierul bucureștean Berceni, a fost prins sâmbătă, 10 iunie, în Țările de Jos, unde plecase la muncă.

Digi24 a publicat o fotografie cu Marcel Șerbuc în custodia autorităților olandeze. Au fost demarate procedurile de extrădare, care vor dura câteva zile, după care bărbatul va fi adus în România și prezentat instanței.

Mama fetiței a fost adusă joi seara, 8 iunie, în România, după ce a fost reținută marți în Spania, unde se afla la muncă. A fost audiată timp de aproape 11 ore, însă, ulterior, a fost eliberată. Are calitate de martor.

În fața reporterilor, femeia a susținut că nu i-a făcut rău fiicei sale, dar nu poate spune același lucru despre concubinul ei.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Cadavrul copilei a fost găsit în apartamentul care fusese închiriat de cei doi adulți în sectorul 4 al Capitalei, băgat într-un sac de plastic și ascuns în lada canapelei.

Inițial, anchetatorii au crezut că este vorba despre trupul unei femei, dar trei zile mai târziu, au anunțat că victima este o fată de 12 ani.

Concubinul femeii fusese dat miercuri în urmărire internațională, după ce Tribunalul București a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă. El este considerat principalul suspect în dosarul de omor.

Libertatea a relatat că Ilie Marcel Șerbuc a fost cercetat 4 ani de procurori pentru că a bătut o altă fată până a băgat-o în spital și a scăpat necondamnat.

Foto Marcel Șerbuc: Digi24

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

GIANNI_   •   11.06.2023, 07:35

Aveți mare dreptate. Problema este că nu este un caz singular. Nici vorbă. Lumea este plină se asemenea "mame" care în afara faptului că au conceput copii, nu au nimic de a face cu creșterea și educația lor. Și statul NU face absolut nimic. Doar atunci când se întâmplă o nenorocire ca acesta, toți cei responsabili, sunt cuprinși de remușcări și compătimire. Atât. În rest. Timpul trece, se uită, și din nefericire vor urma alte nenorociri.

Cristina1   •   10.06.2023, 22:43

“Mama” denaturata are calitate de complice pentru ca a tainuit crima, nu de martor. A declarat ca a venit in tara pentru ca este nevinovata, in loc sa spuna ca este devastata de moartea fetei. Dupa ranjetul tamp, are nevoie de testare psihiatrica…nu-ti trebuie neuroni sa faci copii (cazul de fata), dar iti trebuie ca sa-i cresti. Geme prostia in ea.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI