Polițiștii au fost sesizați, sâmbătă, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că într-o locuință din Sectorul 4 al Capitalei, se află o persoană decedată. Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, cadavrul femeii a fost găsit în dormeza patului, într-un sac de plastic.
UPDATE 6 iunie, ora 11.30: Procurorii au anunțat că persoana găsită decedată sâmbătă, 3 iunie, în lada canapelei, într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, este o fetiță de 12 ani, potrivit concluziilor medicilor legiști.
***
Femeia a fost găsită de proprietarul apartamentului în care locuia cu chirie, situat într-un imobil de pe strada Aleea Gorneşti. Bărbatul a alertat autoritățile.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, dar și un echipaj medical care a constatat decesul femeii.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, iar trupul neînsufleţit a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.