Primii eroi care au murit în Piața Universității din Bucureşti, pe 21 decembrie ‘89. Cum l-au scuzat procurorii pe cel care i-a ucis
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ruxandra, Violeta, Florin, Vinerian, Mihai, Cristi şi Radu sunt şapte tineri care nu s-au cunoscut niciodată. Au murit împreună, în faţa Sălii Dalles din Bucureşti, iar de atunci, ei sunt pomeniţi laolaltă în toate actele de cercetare ale procurorilor. Fără folos, căci după 30 de ani de anchete, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru uciderea lor.
Cuprins:
- Camionul care transporta soldaţi a intrat în mulţime
- Procurorii: „Şoferul a fost lovit de o cărămidă în cap”
- Clasarea cauzei, „întrucât a intervenit decesul”
- Vinerian Bădoi: „Cum poţi să tragi în nişte oameni, în femei şi copii?”
- Fiica lui Vinerian Bădoi: „Tu m-ai învăţat ce înseamnă LIBERTATEA!”
- Pe Ruxandra Marcu, camionul a smuls-o din mâna prietenului ei
- La 19 de ani, Florin Baban încercase să fugă din ţară
- Tatăl lui Cristi Stanciu: „L-am găsit la morga pe 26, avea ochii deschişi”
- Radu Ionescu: “Mamă, eu nu mai pot trăi în lumea asta plină de minciună”
- Violeta Brad şi Mihai Scurtu, eroi necunoscuţi
În după amiaza zilei de 21 decembrie 1989, după ce mitingul organizat de Ceauşeascu a fost spart, centrul de greutate al Revoluţiei s-a mutat în Bucureşti. Tinerii se adunau în grupuri pe străzi, în zonele Universităţii, Piaţa Romană şi Piaţa Unirii, unde manifestau împotriva regimului comunist.
Camionul care transporta soldaţi a intrat în mulţime
La orele 14:30 în zona Universităţii au ajuns primele subunităţi militare şi zece TAB-uri, cu misiunea de a forma un dispozitiv de blocare. În Piaţa Universităţii erau adunate câteva sute de manifestanţi.
La orele 16:15, şeful Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor, general locotenent Ion Hortopan, a ordonat trimiterea în zonă a încă 10 ofiţeri şi 100 de soldaţi în termen.
Militarii au fost aduşi cu 8 autocamioane de la Autobaza MApN. Unul dintre aceste camioane a intrat în plin în mulţimea de oameni din Piaţa Universităţii, secerând şapte vieţi. Au fost primii eroi care au murit la Revoluție în Bucureşti,
Procurorii: „Şoferul a fost lovit de o cărămidă în cap”
După Revoluţie, s-a dechis un dosar penal, nr. 6/S/1991. Dar în februarie 1991, maiorul Vasile Pantea de la Parchetul Militar Bucureşti a închis dosarul cu NUP (n.r. - neînceperea urmăririi penale”.
Motivaţia procurorului? A fost „un caz fortuit, iar moartea celor şapte s-a datorat unui incident care poate considerat ca un accident.”
„În fapt s-a reţinut că, în ziua de 21.12.1989, sold. Cismaru Nicolae, conducător auto la UM 01210 Bucureşti a primit ordin să se deplaseze cu autocamionul DAC 665T cu nr. A-4744 în zona centrală a municipiului Bucureşti”, se precizează în actele Prchetului.
În cabina acelui camion erau şi mr. Manea Gheorghe, şef de maşină, lt. Istrătescu Marius Dorel şi lt. Vlad Traian. În camion se aflau 30 de militari în termen.
„În zona Teatrului Naţional şi, mai ales, în apropierea hotelului Intercontinental, în direcţia camionului au fost aruncate diferite obiecte”, explică procurorii.
În aceste împrejurări, sold. Cismaru Nicolae a fost lovit de o cărămidă în cap, situaţie în care a scăpat camionul de sub control, intrând în masa de manifestanţi.
Rezoluţia din 07.02.1991 emisă de Parchetul Militar Bucureşti:
Atunci şi-au pierdut viaţa Marcu Ruxandra Mihaela, Bădoi Vinerian, Ionescu Radu-Alexandru, Scurtu Mihai, Baban Florin-Corneliu, Stanciu George-Cristinel şi Brad Violeta-Dorina.
Singurul cercetat de procurori a fost un soldat, faţă de care procurorii au dispus acel NUP. Dar soldatul care conducea camionul primise ordin să se deplaseze în piaţa Universităţii.
Clasarea cauzei, „întrucât a intervenit decesul”
În aprilie anul acesta, în ultimul rechizitoriul al Parchetului General din „Dosarul Revoluţiei”, se spune că, după ce „a fost lovit în cap cu o cărămidă de către un revoluţionar”, soldatul Cismaru „şi-a pierdut pentru scurt timp cunoştinţa şi astfel controlul asupra autocamionului, intrând în plin în manifestanţi şi forţele de ordine, deopotrivă”.
Procurorii spun că incidentul s-a soldat cu 7 decedaţi şi 7 răniţi grav din rândul revoluţionarilor, dar şi cu rănirea unui elev militar.
În ce-l priveşte pe generalul care a dat ordin ca acel camion să vină în Piaţa Universităţii, ultimul rechizitoriu precizează că Parchetul General a dispus clasarea cauzei „cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii constatate în sarcina lui Hortopan Ion, fost comandant al Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (pentru conduitele din intervalul 17-31 decembrie 1989) întrucât a intervenit decesul acestuia”.
Generalul Hortopan a murit în aprilie 2000, la zece ani după Revoluţie, A fost înmormântat cu onoruri militare.
Cei şapte tineri care au murit striviţi de camionul militar au fost duşi la groapă în zilele acelui decembrie însângerat, sub focuri de gloanţe.
Vinerian Bădoi: „Cum poţi să tragi în nişte oameni, în femei şi copii?”
„Numitul Bădoi Vinerian, fiul lui Toma şi Elena, născut la data de 15.07.1960 în Poiana, jud. Gorj, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă, în ziua de 21.12.1989, unde a decedat, prezentând un politraumatism cranio-toraco-abdominal prin compresie vehicul greu.”
Atât se scrie despre viaţa şi despre moartea lui Vinerian în actele de urmărire penală ale procurorilor.
Vinerian Bădoi avea 29 de ani şi era mecanic auto. Căsătorit, tată al unei fetiţe de 4 ani. Cu doar câteva zile înainte să fie ucis, Vinerian nota în jurnalul lui: „M-am întrebat în sinea mea de mai multe ori, dacă merită să-ţi dai viaţa pentru ceva în lumea asta.” şi „Dictatorii nu au curaj, au tupeu.”
Asemănare perfectă cu Procesul de la Nürenberg: Eram soldaţi şi trebuia să executăm ordinele...!!! De ce toţi cei care puteau să facă ceva au stat cu mâinile în sân, de frică? Cum poţi să tragi în nişte oameni, în femei şi copii?.
20 decembrie ‘89, Jurnalul lui Vinerian Bădoi:
Fiica lui Vinerian Bădoi: „Tu m-ai învăţat ce înseamnă LIBERTATEA!”
Pe 22 decembrie 1989, soţia lui l-a găsit într-o sală plină cu morţi din Spitalul de Urgenţă. Femeia spune că el „avea în tâmple o gaură mică şi una mai mare: pe unde a intrat şi a ieşit glonţul, semn că s-a tras de aproape”.
La 15 ani după ce a rămas orfană, fiica lui Vinerian, Olivia Bădoi, i-a scris câteva rânduri tatălui ei.
„Dragă tată, ce n-aș da să-ţi pot spune aceste cuvinte, nu doar să le aştern pe hârtie... La început, la cei patru ani pe care îi aveam când ai plecat de lângă mine, nu mi-am dat seama că plecarea ta era pentru totdeauna. (...) Abia acum pot cu adevărat să înţeleg imensitatea sacrificiului tău şi doare când văd că nu e preţuit îndeajuns”, scria Olivia Bădoi.
Vreau să ştii însă că eu sunt mândră. Sunt mândră să am un tată extraordinar. Alţi copii pot spune că tatăl lor i-a învăţat să meargă pe bicicletă, însă eu spun: «Tu m-ai învăţat ce înseamnă LIBERTATEA!».
Scrisoare semnată de fiica eroului martir Vinerian Bădoi:
Pe Ruxandra Marcu, camionul a smuls-o din mâna prietenului ei
Din dosarele procurorilor rezultă că, „potrivit raportului medico-legal nr. A.3/208/1989 din 15.04.1991, moartea numitei Marcu Ruxandra - Mihaela (născută la data de 25.03.1968 în Bucureşti) a fost violentă şi s-a datorat fracturilor de bază şi boltă craniană, cu dilacerare cerebrală”.
Ruxandra s-a născut la Bucureşti şi a mers la Şcoala Generală nr. 150 din cartierul Cotroceni. A fost un copil studios, lua lecţii de vioară la şcoala de muzică şi făcea meditaţii la limba germană.
A studiat la liceul „Spiru Haret”, iar apoi a dat examen la Facultatea de Energetică. N-a intrat şi s-a angajat contabilă.
Joi, 21 decembrie 1989, era ziua ei liberă. Plecase în oraş împreună cu prietenul ei, să-şi cumpere haine de gală pentru petrecerea de revelion. Dar pe bulevardul Magheru au văzut grupuri de tineri care scandau şi s-au alăturat lor. Ruxandra ura comunismul şi ştia ce se întâmplase la Timişoara.
Ultimul refugiu e moartea. Un loc mai retras decât toate. Un loc unde plouă cu vise.
Eroul martir Ruxandra Marcu:
Camionul care a lovit-o a smuls-o din mâna prietenului ei. A murit la jumătate de oră după ce a fost dusă la spital.
La 19 de ani, Florin Baban încercase să fugă din ţară
„Conform raportului medico-legal nr. A.3/5/1989 din 15.02.1990, moartea numitului Baban Florin - Corneliu (fiul lui Emil şi Elena, născut la data de 21.11.1967 în Tecuci) a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne consecutive comprimării toraco-abdominale.”
Florin a învăţat la Şcoala Generală nr. 84 din Bucureşti, apoi a urmat cursurile şcolii profesionale de chimie.
Dimineaţa muncea ca operator chimist la Întreprinderea de Articole de Cauciuc „Jilava”, iar seara mergea la Liceul de Artă „N. Tonitza”, unde învăţa la seral.
La 13 august 1987, Florin a încercat, împreună cu un prieten, să fugă din ţară. Au fost prinşi, acuzaţi de trecere frauduloasă a frontierei, şi multă vreme familiile lor n-au ştiut nici măcar dacă mai trăiesc.
Atunci, povestesc prietenii lui, Florin a spus că el nu mai poate trăi decât liber şi că va face tot ce poate pentru asta.
„Acum, când scriu rândurile acesea, gândesc că poate el se uită peste umărul meu şi-mi spune: «La ce bun toate astea, bătrâne, că oricum nu îmi va ridica nimeni statuie». Iar eu gândesc «şi chiar dacă ţi-ar ridica, la ce ţi-ar mai folosi?»... Tac şi plâng”, scria despre Florin cel mai bun prieten al lui.
Şi ştiu că eu şi toţi ai lui aveam nevoie de el, mai mult decât o infinitate de «democraţii originale» şi sunt sigur că toţi cei care au pierdut pe cineva drag în decembrie ‘89 gândesc ca mine.
Mihai Negoi, prietenul eroului martir Florin Baban:
Tatăl lui Cristi Stanciu: „L-am găsit la morga pe 26, avea ochii deschişi”
„Conform raportului medico-legal nr. A.5/3105/18.05.1990 moartea numitul Stanciu George Cristian (fiul lui Ilie şi Marghioala, născut la data de 28.12.1960 în Bucureşti) a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne consecutivă unor leziuni de comprimare toracică şi abdominală.”
Cristi a absolvit Liceul de Filologie - Istorie nr. 1 din Bucureşti. A încercat să devină student la Facultatea de Medicină, apoi a urmat Şcoala Sanitară.
Avea 29 de ani şi lucra ca muncitor la Întreprinderea „Microelectronica” de pe platforma Pipera. Era căsătorit şi avea o fetiţă, Irina Cristina.
„De Moş Nicolae - în decembrie ‘89 – Cristina, fetiţa lui, i-a sărit de gât: tată, tată, ce mi-a adus Moşul?”, îşi amintea tatăl lui Cristi Stanciu. „Şi, ca în multe, prea multe familii, răspunsul a fost de neînţeles pentru un copilaş: de data asta nimic, dar îţi va aduce Moş Crăciun”.
Atunci, de Moş Nicolae, Cristi i-a dăruit fetiţei lui o bărcuţă făcută din hârtie. Iar de Crăciun, el n-a mai fost.
L-am găsit la morga pe 26, avea ochii deschişi! Ce-o fi vrut să vadă? Lumina zile, fetiţa, soţia, părinţii sau călăul cum îi lua viaţa, lipsit de apărare...
Tatăl eroului martir Cristian Stanciu:
Radu Ionescu: “Mamă, eu nu mai pot trăi în lumea asta plină de minciună”
„Numitul Ionescu Alexandru-Radu, fiul lui Vintila şi Ioana, născut la 14.06.1972 în Bucureşti a fost transportat, decedat, la Spitalul Clinic de Urgenţă, constatându-se «plăgi împuşcate, traumatism cranio-toraco-abdominal».”
Radu avea 17 ani şi era elev în clasa a XII-a la Liceul „Dante Aligheri” din Bucureşti. De opt ani, practica yachtingul şi era în lotul naţional.
În acea zi de joi, 21 decembrie 1989, Radu a plecat de acasă cu o jumătate de pâine la el. Era hotărât, pregătit să rămână pănă la sfârşit. În buzunarul de la piept avea o scrisoare de dragoste pe care o primise în acea zi de la o admiratoare din liceu.
Radu a murit în Piața Universității cu o garoafă albă în mână. Se împărţiseră flori, manifestanţilor din piaţă şi forţelor de ordine, iar băiatul vroia să ducă garoafa mamei lui, ca dovadă că a avut curaj şi că a fost acolo.
Când îi spuneam «nu vă împotriviţi stăpânirii», el îmi răspundea «mamă, eu nu mai pot trăi în lumea asta plină de minciună. Trebuie să ieşim, mamă. Trebuie! Toţi, mamă, toţi!» Mama eroului martir Radu Ionescu:
Violeta Brad şi Mihai Scurtu, eroi necunoscuţi
„Moartea numitului Scurtu Mihai (fiul lui Ion şi Ana, născut la data de 03.09.1953 în Mărgineni) a fost violentă şi s-a datorat zdrobirii craniului, cu dilacerarea cerebrală consecutivă comprimării.”
Mihai avea 36 de ani şi era muncitor de profesie. Căsătorit, tată al unui copil. Nu există decât o poză neclară cu chipul lui.
„Conform certificatului medico-legal nr. A.1/1989/15.02.1990, moartea numitei Brad Violeta-Dorina (fiica lui Ioan şi Sabina, născut la data de 26.08.1970 în Mărgău, judeţul Cluj – angajată a ziarului Informaţia) a fost violentă şi s-a datorat zdrobirii craniului, cu dilacerarea cerebrală consecutivă comprimării.”
Violeta avea 19 ani şi era necăsătorită. Lucra la tipografia ziarului „Informaţia”, unde se angajase imediat după absolvirea liceului.
Fata locuia în cartierul Chitila, împreună cu mama şi cu sora ei, Camelia. A avut o copilărie grea, fiind crescută, de la vârsta de 10 ani, doar de mamă.
Joi, 21 decembrie 1989, Violeta a plecat de la lucru, împreună cu colegii ei, direct în Piaţa Universităţii.
În murit în faţa Sălii Dalles, sub roţile camionului militar. Astăzi, după 30 de ani de la Revoluţie, nu există nici măcar o fotografie care să ne amintească de chipul şi de jerfta ei.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
