“Tati, de ce te-ai întors dacă aici te-ai ars?”, a fost întrebarea nevinovată a unui frumos copil adresată tatălui său, unul dintre cei mai cunoscuţi promoteri concertistici din zona rockului, care a supravieţuit infernului de foc de acum o lună, de la Colectiv şi a fost internat trei săptămâni în spital, cu arsuri la nivelul mâinilor.
Părintele nu a ştiut ce să-i răspundă, a preferat să-şi privească lung fetiţa, să o sărute şi să o mângâie cu mâinile acoperite de pansamente, care tremurau de emoţie şi poate de durere, la comemorarea a fix 30 de zile de la tragedie.
Şi-a reîntâlnit salvatoarea
Precum toţi cei ce au supravieţuit nenorocirii de acum o lună, N.B. preferă să rămână anonim, căci i se pare imoral să celebreze viaţa în faţa camerelor de luat vederi în timp ce mulţi prieteni de-ai săi au pierit şi alţii sunt încă sub îngrijre medicală, fără să fi scăpat de pericol.
Alături de el şi cele câteva zeci de persoane care au venit ieri, la ora stabilită, pentru a se ruga pentru sufletele celor pierduţi la Colectiv au venit cadre militare, dar şi medicale, civili, care nu vor uita curând poate cea mai grea şi şocantă misiune din viaţa lor.
Tânărul şi-a întâlnit doctoriţa care l-a îngrijit după acea noapte, în spital, şi care, la rândul ei, a venit să aducă un omagiu celor ce s-au stins.
“S-au schimbat multe, însă gândul îmi zboară mereu la cei ce au plecat într-o altă lume, sper, mult mai bună. Sper să aflăm cât mai repede ce s-a întâmplat cu adevărat acolo, în Colectiv”, îşi doreşte acesta. În prezent, 31 de răniţi de la Colectiv se află în spitalele româneşti, 40 în străinătate, iar bilanţul morţilor a atins durerosul prag de 60.

Patru dosare penale, 11 persoane acuzate

Ancheta în dosarul Colectiv a adunat deja patru dosare penale deschise la DNA şi la Parchetul General. Primii arestaţi au fost cei trei patroni ai discotecii groazei, acuzaţi că au făcut rabat de la calitate şi au renovat clubul cu materiale ieftine, nu aveau ieşiri de urgenţă, extinctoare sau sistem de stingere a incendiului.
Ulterior, în spatele gratiilor au ajuns patronii firmei de artificii şi angajatul lor, însă cu toţii au fost mutaţi ulterior în arest la domiciliu. Mult mai îngăduitori au fost judecătorii cu primarul Cristian Popescu Piedone şi cu două subalterne ale sale, care au fost lăsaţi liberi, fără vreo măsură restrictivă de libertate.
La puşcărie sunt şi cei doi pompieri cu grad de căpitan George Matei şi Antonina Radu, care deşi verificaseră clubul Colectiv, nu l-au înregistrat în sistemul ISU.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.