Procurorii DNA și DIICOT, școliți pe bani europeni de firma unui fost ofițer SRI despre care chiar serviciul secret spune că și-a plagiat teza de doctorat!

Comentează
Arhiva foto

Firma Q-East Software SRL îl are ca acționar pe Marius Sticlaru, fost ofițer SRI, iar compania lui are multiple contracte în zona justiției, Poliției și SRI.

Un număr de 50 de procurori DNA, DIICOT și ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) urmează să se specializeze în percheziții informatice prin cursuri în valoare de 100.000 de euro, plătite de PÎCCJ din bani europeni. 

Marius Sticlaru, unul dintre patronii firmei care a câștigat contractul de formare profesională, este un fost ofițer SRI căruia i-a fost retras recent titlul de doctor, după ce Academia SRI l-a reclamat.

Curs online de 5 zile

La data de 25 septembrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a atribuit un contract pentru servicii de formare profesională format dintr-un singur lot, vizând specializarea în “domeniul efectuării perchezițiilor informatice”.

Conform descrierii din SICAP, “obiectul contractului îl reprezintă prestarea de servicii de formare profesională specializată necesare pregătirii profesionale a specialiștilor, respectiv - Curs privind formare profesională specializată în domeniul efectuării perchezițiilor informatice, respectiv curs DF210 Building an Investigation with OpenText EnCase Forensic, organizate on-line, în cadrul proiectului Întărirea capacității Ministerului Public de punere în executare a unor procedee probatorii vizând perchezițiile informatice - cod SIPOCA 54.”.

Valoarea totală a acestei achiziții este de 514.000 lei - un pic peste 100.000 de euro - bani proveniți din fonduri europene.

Conform invitației de participare publicate pe site-ul Ministerului Public, este vorba despre un singur curs, efectuat online, cu o durată de 5 zile.

Abilități pentru percheziții informatice

Cursul se adresează, potrivit aceluiași document, unui număr de 50 de specialiști din Parchetul de pe lângă Înalta Curte, Parchetele de pe lângă Curțile de Apel, DNA, DIICOT și se desfășoară într-o singură grupă cuprinzând numărul total de participanți.

Caietul de sarcini menționează contextul în care se realizează achiziția și motivele pentru care s-a ales organizarea acestor cursuri:

“Obiectivul principal al proiectului este, așadar, de a pune la dispoziția sistemului judiciar metodologii de lucru privind percheziția informatică ori constatarea asupra unor date informatice de interes pentru urmărirea penală, pregătirea profesională a specialiștilor, precum și echipamente hardware și aplicații software necesare desfășurării eficiente a perchezițiilor informatice”.

Prețul este prețul pieței

Potrivit unui răspuns al Parchetului trimis la solicitarea Libertatea, în prețul de 100.000 de euro intră și accesul, pentru o perioadă de 60 de zile, la o platformă de e-learning specializată.

“Cursanții urmează să aibă acces la platforma de e-learning EnCase pentru o perioadă de 60 de zile, unde vor găsi material și suporturi de curs, precum și secțiunea de testare, prin care cursul se va finaliza. În prețul contractului intră și livrarea unui modul de pregătire în teme orizontale, așa cum impune obligația contractuală asumată de Ministerul Public în raport cu Autoritatea de Management Program Operațional Capacitate Administrativă (...)”.

Prețul de aproximativ 100.000 de euro pentru cele 5 zile de curs este, conform consultărilor noastre, unul care se încadrează în ofertele de pe piață.

Fostul ofițer SRI, “deconspirat” chiar de Academia Națională de Informații

Firma care a câștigat contractul se numește Q-East Software SRL și este deținută, în proporții egale, de fostul ofițer SRI Marius Sticlaru și de Tiberiu-Lorenzio Leta.

Marius Sticlaru | Foto qeast.ro

Firma a fost înființată în 2001, având drept obiect de activitate activități de consultanță în tehnologia informației și, în 2019, figura cu 12 angajați și o cifră de afaceri de 21.387.778 lei.

În același timp, tot în 2019, societatea lui Sticlaru a obținut contracte cu instituțiile de stat în valoare de peste 13 milioane de lei.

Marius Sticlaru este absolvent al studiilor doctorale de la Academia SRI, cu titlul de doctor obținut în 2013, după susținerea tezei intitulate: “Securitatea informatică - factor determinant în buna funcționare a infrastructurilor critice”, realizată sub coordonarea profesorului Gheorghe Toma.

Conform pressone.ro, în 2018, chiar instituția care i-a acordat titlul de doctor l-a reclamat pe acesta la CNATDCU pentru o suspiciune de plagiat.

Ulterior, în procesul-verbal întocmit de CNATDCU, membrii comisiei au stabilit un coeficient de similitudine - adică partea plagiată - de 38,8%, motiv pentru care au propus retragerea titlului de doctor.

În acest an, patronul Q-East Software a dat în judecată CNATDCU, Ministerul Educației - care i-a retras titlul de doctor în baza constatărilor specialiștilor -, dar și Academia Națională de Informații. Soluția se lasă încă așteptată.

În cadrul firmei lui Sticlaru a lucrat și colonelul SRI Eugen Mazilu, fost consilier la cabinetul lui Sorin Grindeanu.

Sticlaru și asociatul lui sunt președinte, respectiv vicepreședinte la Camera de Comerț și Industrie România- Republica Coreea și, conform informațiilor publicate de pressone.ro, fostul ofițer SRI a fost și președintele Fundației Colegiului Național de Apărare, condusă în anii ‘90 și de Gabriel Oprea.

A sponsorizat SRI, dar și Poliția Română

Q-East Software SRL a avut contracte, în ultimul an, cu: DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Înalta Curte, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Finanțelor, UM0296 - SRI.

În noiembrie 2019, tot Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a atribuit, către Q-East Software, un contract pentru furnizare de pachete software și sisteme informatice în valoare de 7.595.954 lei.

Ce spune firma

Libertatea a încercat să ia legătura și cu Marius Sticlaru, prin intermediul angajaților firmei sale care ne-au recomandat să îi trimitem, într-un e-mail, întrebările noastre.

În urma solicitării noastre, reprezentanții Q-East Software ne-au transmis că firma dispune de specialiști care să asigure instruirea tehnică a procurorilor, dar, în cazul contractului de față, aceștia vor beneficia de formare din exteriorul companiei.

“În ceea ce priveşte contractul la care faceţi referire, prin natura voucherelor de training şi certificare de la producător, nu ne regăsim în situaţia ca această formare să fie prestată de specialiştii Q-East Software”, a răspuns firma.

”Distincţia dintre cele 2 tipuri de instruire este că voucherul de training de la producătorul internaţional al soluţiilor include, pe lângă transferul de cunoştinţe şi examenul formal de certificare, certificarea oficială a producătorului recunoscută la nivel internaţional, pe când instruirea tehnică, pe care Q-East Software o poate pune la dispoziţia clienţilor, cu specialiştii certificaţi ai companiei, este menită să asigure atât transferul de cunoştinţe, cât şi elemente generale de utilizare a soluţiilor, ca parte a portofoliului de servicii profesionale pe care îl punem la dispoziţia clienţilor noştri, dar care nu include obţinerea unei certficari formale de la producătorul soluţiei în cauză”, a mai zis Q-East Software.

”Ca detaliu relevant, prin această procedură de achiziţie publică, autoritatea contractantă beneficiază de vouchere de training distincte ce permit atât accesul specialiştilor proprii la resursele de instruire ale producătorului – resurse unde se regăsesc suporturi de curs, elemente digitale de învăţare, exerciţii practice, cât şi la modulul de testare şi certificare”, se arată, de asemenea, în răspunsul firmei.

În ce privește situația academică a patronului firmei, reprezentanții Q-East Software susțin că este una “care îl privește pe domnul Sticlaru în plan personal. De asemenea, considerăm că atât gradul de pregătire al personalului Q-East Software, cât și activitatea pe care acesta o desfășoară în cadrul companiei nu pot fi impactate de această situație academică personală a domnului Sticlaru”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
10:49
Cel mai înalt baraj din lume va avea 335 de metri. Proiectul început în 1976 mai are nevoie de 6,29 miliarde de dolari
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!