Potrivit sursei citate, guvernul pregătește noi măsuri pentru revenirea cât mai în siguranță la cursuri din luna septembrie, care vizează atât școlile, cât și universitățile.

Astfel, pe lângă tăierile din salariu, profesorii titulari riscă și suspendarea fără plată până se vaccinează. De asemenea, angajații cu contracte temporare s-ar putea trezi cu ele suspendate dacă nu se vaccinează.

Câți profesori s-au vaccinat în România

În România, ultima statistică datează din luna mai, când Ministerul Educației a centralizat raportările unităților de învățământ și datele din platforma de vaccinare.

Până pe 21 mai, din cei peste 266.000 de angajați în învățământul preuniversitar de stat, se vaccinaseră circa 151.000. Doar puțin peste 112.000 erau profesori, restul fiind peronal didactic auxiliar sau personal nedidactic. Rata de vaccinare în rândul cadrelor didactice era de 58%.

În învățământul universitar de stat și privat, era vorba despre 34.000 de persoane, corespunzător unei rate de 76,5% în rândul cadrelor didactice.

Rata generală de vaccinare în sistemul de învățământ era de 60%. Următoarea centralizare a datelor va fi făcută în prima săptămână din septembrie, cu puțin înainte de începutul noului an școlar, potrivit ministrului educației, Sorin Cîmpeanu.

Acesta a anunțat că pe 13 septembrie ar urma să fie deschise centrele de vaccinare din cabinetele medicale școlare.

Citeşte şi:

Dezastrul provocat de flăcări. Turcia, Grecia, Italia și Spania se luptă cu incendii catastrofale. „Am trecut prin iad”

Buletinul electronic a fost lansat astăzi la Cluj. Cum arată noile cărți de identitate

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Observatornews.ro
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră