– Anul acesta pot fi casate autoturisme vechi de cel puţin opt ani, iar valoarea tichetului de casare este de 6.500 de lei.
– Tichetele sunt acordate prin sistemul informatic (nu mai există o versiune tipărită).
– Tichetul de casare se acordă nominal şi nu mai poate fi tranzacţionat ulterior.
– Casarea se face la orice unitate REMAT autorizată.
– Procesul de casare este simplificat: începe în momentul în care îţi alegi viitorul autoturism şi continuă cu următorii şase paşi:
1 Consulţi lista producătorilor validaţi şi îl alegi pe cel de la care doreşti să achiziţionezi noua maşină.
2 Te prezinţi la dealerul ales, în vederea înscrierii în program (în această etapă declari dacă tu vei fi beneficiarul direct al tichetului electronic sau dacă cedezi acest drept altei persoane).
3 Dealerul introduce în sistemul informatic datele tale şi ale vehiculului uzat pe care îl deţii şi îţi eliberează nota de înscriere în program.
4 După confirmarea corectitudinii datelor de către Administraţia Fondului pentru Mediu, dealerul te anunţă să mergi la un colector autorizat pentru a casa maşina uzată (în vederea obţinerii certificatului de distrugere) şi la Poliţie (pentru radiere).
5 Revii la dealer pentru a completa dosarul de participare cu certificatul de distrugere şi cu certificatul de radiere (din acest moment, ai la dispoziţie 25 de zile pentru a finaliza contractul de achiziţie pentru noua maşină şi a pentru a achita avansul; dacă nu respecţi termenul, tichetul este redirecţionat către alt beneficiar). 6 În termen de 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzarecumpărare, dealerul emite factura de livrare a noii maşini.

Atenţie!

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu este 1 septembrie 2014
Află mai multe din Auto Bild, cea mai vândută revistă auto. Grăbeşte-te la chioşcuri!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.