ANPC explică într-un comunicat că, potrivit experţilor în domeniul medical, riscul de a contracta noul coronavirus prin intermediul mărfurilor şi produselor având ca ţară de origine China este unul extrem de mic şi că, în urma studiilor efectuate, s-a demonstrat că durata de viaţă a virusului, în afara corpului uman, este de doar 24 de ore, în timp ce transportul port-to-port a unui container cu mărfuri, din China până în România, durează, în medie, între 30 şi 35 de zile.

ANPC precizează că participă periodic la consultările din cadrul grupului interministerial de lucru pe acest subiect, coordonat de Ministerul Sănătăţii – grup din care fac parte şi alte instituţii ale statului cu competenţe în domeniu.

Totodată, Eduardt Cozminschi, preşedinte ANPC, şi Mihaela Irina Ionescu, secretar general, au participat la întâlnirea de lucru a comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus.

Bilanțul morților de coronavirus a ajuns la joi 170, cu 38 de decese înregistrate în 24 de ore – ieri erau 132. În plus, sunt confirmate 7.711 de persoane infectate, față de 5.974 ieri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.