„Pe 8 martie protestăm împotriva abuzurilor, agresiunilor sexuale și violenței normalizate!
Pe 8 martie spunem stop impunității de care beneficiază agresorii!
Mergem la Tribunalul București ca să atragem atenția că sistemul judiciar este complice cu agresorii.
Fetele și femeile supraviețuitoare ale agresiunilor sexuale nu sunt vinovate.
Indiferent cum arată.
Indiferent cu ce sunt îmbrăcate.
Indiferent de ora la care se plimbă noaptea.
Indiferent de mediile din care provin” afirmă Feminism Romania într-un comunicat difuzat pe Facebook.
Protestatarele au arătat drept exemplu cazurile tulburătoare de viol asupra unor minore, prezentate pe larg de Libertatea, în care judecătorii au stabilit că fetele, la vârste fragede, și-ar fi dat acordul!
„O investigație jurnalistică recentă arată că sunt judecători care consideră, în sentințele date, că hainele unor fete de 10 ani sunt o justificare pentru viol și încadrează violul asupra unei minore ca act sexual consimțit.
Cifre din 2017 obținute de jurnaliști arată că peste 500 de agresori sexuali au fost condamnați fără executare și sunt în libertate. 55% dintre români consideră violul justificabil în anumite circumstanțe, țara noastră situându-se pe primul loc din Europa.
În fiecare săptămână sunt înregistrate, în medie, la Poliție, 6 cazuri în care un bărbat este autorul unei fapte de viol, agresiune sexuală sau act sexual cu un minor” se mai arată în manifestul mișcării.
Feminism Romania consideră că în nici un caz judecătorii nu pot găsi circumstanțe atenuante pentru faptele de viol iar legea penală la acest moment determină victimele ca în multe cazuri să renunțe să facă plângere.
„Depunerea unei plângeri în contextul sistemului judiciar actual reprezintă o nouă agresiune și o nouă traumă căreia femeia trebuie să-i facă față. Pentru anumite grupuri de persoane – lucrătoarele sexuale, femeile cu dizabilități, rome, persoanele din comunitatea LBTQ, femeile sărace, sistemul de justiție precum și alte servicii de suport sunt cu atât mai puțin accesibile și mai opresive.
Sunt revoltătoare cazurile în care violurile sunt comise asupra minorilor, iar judecătorii chestionează victimele și găsesc circumstanțe atenuante agresorilor.
Sub nici o formă nu putem vorbi de consimțământ atunci când victima are sub 15 ani”.
Manifestul feminist
”CEREM:
– Să fie judecat fiecare caz ținând cont de gravitatea acestui tip de faptă, care lasă traume adânci. Toți judecătorii și procurorii să fie formați pentru eliminarea prejudecăților despre victime în analiza cazurilor de violență și pentru creșterea înțelegerii despre gravitatea faptelor de violență și violență sexuală comise asupra femeilor și fetelor;
– Să nu mai fie chestionat comportamentul victimelor (cu ce era îmbrăcată, că a acceptat să meargă acasă la el sau a băut alcool). Violența nu poate fi justificată de niciun context!
– Să se simplifice procedurile instituționale pentru a evita re-trăirea traumei. Relatarea repetată în cursul anchetei (începând cu persoanele de încredere, continuând cu specialiștii – medic, asistent social, polițist, procuror, iar în final judecătorul) echivalează cu a re-trăi evenimentul și, automat, cu accentuarea umilințelor la care au fost supuse victimele.
– Violatorii să nu fie cercetați în stare de libertate și să fie monitorizați ulterior ispășirii pedepsei. Este vitală implementarea unor programe de reabilitare în închisori care să creeze posibilitatea înțelegerii de către agresori a fenomenului violenței sexuale și prevenirii recidivelor. Să fie înființate centre de consiliere a agresorilor sexuali, pentru diminuarea riscului de recidivă;
– Să se înființeze centre de urgență pentru victimele violului și să se formeze personal specializat în problematica agresiunilor sexuale care să acționeze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică și consiliere legală;
– Să se ofere gratuitate la eliberarea certificatului medico-legal pentru cazurile de viol, violență domestică și alte forme de violență.
– Să fie formate echipe mobile de intervenție la nivel local în cazurile de violență domestică, care să intervină de urgență și să semnaleze posibilele cazuri de violență sexuală asupra minorilor. În majoritatea cazurilor agresorul este un membru de familie sau o persoană cunoscută victimelor minore, fapt pentru care multe agresiuni rămân neraportate.
– Cadrele didactice, consilierii școlari, mediatorii școlari să fie formați pentru a putea semnala imediat cazuri de violență sexuală și pentru a putea oferi elevilor informații despre cum pot recunoaște diferitele forme de violență și violență sexuală și care sunt pașii pe care ii pot urma.
Pentru un 8 martie al luptei împotriva violenței și impunității!”
Sursa foto: www.feminism-romania.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a5a84869f7851a0a414a770a120db6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_80ee0e43b5e18a3d7ec8756fa6f8b82c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/03/4-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/03/4-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imagini-din-apartamentul-in-care-gina-pistol-si-smiley-locuiesc-cu-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-confirma-libertatea--dan-motreanu-daca-psd-va-provoca-o-criza-guvernamentala-nu-mai-suntem-in-coalitie-cu-ei-e1776438653725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oana-gheorghiu-vicepremier-e1776443164134.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/simfonia-lalelelor-08-foto-denis-grigorescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.