Angajații au anunțat că își încetează activitatea, joi, între orele 10 și 12, pentru a participa la protestul organizat în fața sediului Ministerului Tinereului și Sportului. La miting sunt așteptate 400 de persoane din București și din țară, care ulterior vor porni în marș spre Guvenr, unde vor depune revendicări.
Sindicaliștii invocă lipsa de personal, supraîncărcarea cu sarcini a angajaţilor existenţi, cumulul de funcţii dus la extrem, fără beneficii salariale, dar cu toată răspunderea presupusă de gama integrală de atribuţii.
„MTS este imun la orice propunere de corectare a situaţiei salariaţilor şi respinge dialogul constructiv; puţinele întâlniri se produc cu greu şi fără finalizare concretă. 70% dintre salariaţi au venituri de 1.300 de lei net, fără diferenţiere în funcţie de studii, funcţii, răspundere sau complexitatea muncii. Funcţiile specifice (medic, asistent medical, kinetoterapeut, psiholog, maseur, şofer, recepţioner, cameriste, profesor – antrenor) sunt încadrate incorect şi neunitar. Marea majoritate a salariilor este aproape de minimul brut pe economie”, conform unui comunicat al SNST, citat de Agerpres.
Marian Drăgulescu protestează în fața MTS. Gimnastul și-a expus toate cupele și medaliile pe trotuarul din fața instituției
De asemenea, membrii Sindicatului Național Sport și Tineret spun că nu li se acordă sporul sau gradația de vechime. Așa se face că între angajații cu un an să aibă un salariu mai mare decât cei cu 35 de ani vechime, generând astfel situații de inechitate. Totodată, nu sunt plătite zilele de muncă de sâmbătă, duminică, sărbătorile legale și nici munca suplimentară. Sindicaliștii afirmă că pontajele nu reflectă situația reală, iar Ministerul Tineretului și Sportului refuză să rezolve această problemă.
„Dacă s-ar efectua pontarea corectă, conform Codului muncii, ar fi evidenţiate sute de mii de ore suplimentare prestate anual”, spun sindicaliștii SNST.
Ministrul Ioana Bran, despre diurna de 25 de lei, primită de sportivi. „Poate că nu reuşeşti de aceşti 25 de lei să îţi iei cea mai bună hrană”
Întrebat ce poate mânca un sportiv român cu o diurnă de 25 de lei pe zi, ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, a oferit un răspuns ulutior, după o pauză de câteva secunde până când s-a încumetat să răspundă.
„Poate că nu reuşeşti de aceşti 25 de lei să îţi iei cea mai bună hrană. Un oficial al statului român, când pleacă în delegaţie, primeşte 17 lei diurnă. Un sportiv este îndrumat de un medic, un nutriţionist pentru a-şi face mesele în aşa fel încât să aibă ce îi trebuie şi organismul să nu aibă lispuri. Eu nu spun că situaţia e uşoară, ci că au nevoie de o dietă, în funcţie de ce spune medicul. Din ce ştiu, ei trebuie să se păstreze la o anumită greutate, nu au voie să oscileze. Pentru că altfel riscă să dezechilibreze puţin şi modul cum s-a obişnuit pe partea de antrenament”, a precizat Ioana Bran, conform Mediafax.ro.
Alte probleme invocate de protestatari sunt: neacordarea sporului de 25 la sută pentru antrenorii care au sportivi în lotul naţional, astfel că, începând cu 1 ianuarie 2018, antrenorilor cu sportivi la lotul naţional le-au scăzut veniturile. În MTS, în afara salariului de bază, nu se acordă niciun spor prevăzut de lege (nu se aplică noul regulament de sporuri pentru condiţii de muncă la nivelul MTS şi al unităţilor subordonate, din motive bugetare; MTS nu confirmă solicitarea fondurilor necesare la rectificarea bugetară), ministerul de resort impune o salarizare inechitabilă în federaţiile sportive naţionale, respectiv salariul minim pe economie, fără diferenţiere după funcţie, studii, vechime etc., nu se acordă voucherele de vacanţă în toate structurile subordonate MTS, iar impozitarea a fost realizată neunitar, conform sursei citate.
O grevă japoneză a avut loc joi, 19 iulie și o altă grevă de avertisment a fost organizată de SNST pe 27 iulie 2018.
Totodată, miercuri, 8 august 2018, va fi o organizată o grevă generală, cu încetarea totală a activităţii în Sport şi Tineret, până la soluţionarea revendicărilor.
Citește și Scandal „cu cântec” la Operă: Ștefan Ignat este contestat după concursul de manager
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_af8bc36e6ec455f95861a8c8747aa862.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e88152f8e1949f759462d899afaf9a2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d5e3f8ab9426a389875bbd2e60fdaafd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b346ce03f60e8279c7d460153c1a5d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9ddd3380ffad68fb9ec328acd095a3a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_66aa927dbdd5823eb221c2a79fa7a018.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/07/protest-in-bucuresti-fata-de-codul-administrativ-1-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gratar-1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/asf-reguli-noi-pensii-pilon-iii-fara-90-retragere-bani.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/mihaela-bilic-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/juriul-romanii-au-talent.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/deputat-pnl-cristian-buican-primit-ordin-mobilizare-armata-daca-nu-ma-prezint-risc-inchisoare-e1776494446924.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ministru-florin-barbu-valiza-louis-vuitton-mii-euro-cadou-nu-cunosc-marca-e1776486308886.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/judecatoare-cornelia-olteanu-foto-arhiva-personala-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/benzinarie-romania-25-martie-2026-e1776490307525.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dana-chera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.