Psihiatrul de copii Luminița Mihai a explicat, pentru Libertatea, ce se poate întâmpla în mintea unui copil ca la vârsta de 9 ani să-și omoare bunica. Medicul spune că șase lovituri de cuțit înseamnă enorm, este dovada unei agresivități extreme. Specialistul atenționează că, dacă acum copilul nu-și dă seama de fapta lui, în viitor s-ar putea să sufere, de aceea trebuie supravegheat. ”Cu ceilalți copii se comportă normal pentru că el a devenit furios în urma unei interdicții. Nu ar putea ascunde regretul sau suferința, dacă ar exista aceste sentimente. Nu s-ar putea preface la 9 ani”, a mai spus medicul.
”Este un lucru foarte grav ceea ce s-a întâmplat, dar trebuie să ne uităm în mai multe planuri. Este o familie monoparentală, locuind cu mama și bunica, dintr-o dată discutăm de un copil care nu are parte de afecțiunea tatălui, care trăiește, probabil, într-un medicu mai restrictiv, iar mama, respectiv bunica nu au reușit să gestioneze situația de furie în aceste condiții”, a explicat Luminița Mihai, medic neurolog, psihiatru de copii, sociolog , șef de secție la Spitalul de Psihiatrie Titan ”Constantin Gorgos” din București.
Dacă vorbim despre agresivitate din partea tatălui, dacă exista agresivitate între adulți, copiii imită comportamentele pe care le văd la aceștia.
”Întâi, copilulul învață ceea ce vede și atunci repetă cuvinte, atitudini, loviri cu palma sau ceea ce se poate vedea în familie, dar, sigur, un comportament agresiv poate fi și rezultatul unei moșteniri genetice”, a mai spus medicul.
Întrebată în ce măsură poate mediul influența comportamentul unui copil, medicul Luminița Mihai a spus că părinții care vin la consultație îi spun despre copiii lor că sunt foarte cuminți când stau la calculator, pentru că se uită la acele jocuri.
”Vedeți, iar vine un model pe care ei îl văd în acele jocuri cu agresivități, cu împușcături, oamenii care mor și înviază în nivelul următor al jocului. Ei nu reușesc să facă diferența între viața lor reală și cea din calculator. Deci, vedem iarăși un model învățat cu agresivitate verbală, agresivitate fizică care se perpetuează și în viața de zi, respectiv în relația cu mama, relația cu bunica”, a adăugat neuro-psihiatrul de copii.
Medicul a spus că șase lovituri de cuțit înseamnă ”enorm”, care arată o furie extremă a acelui copil în vârstă de 9 ani.
”Trebuie să ne gândim că la vârsta aceasta există o reacție disproporționată între interdicție și modul cum răspunde copilul. La lucruri minore, ei răspund cu lucruri maxime. A se ajunge până la cuțit este mai mult decât disproporționat. Mă gândesc, necunoscând copilul, că acolo s-au adunat furii legate, poate, de foarte multe interdicții și atunci, chiar una minoră, precum «nu te mai joci la calculator!», a ajuns să declanșeze această furie extremă”, a explicat specialistul.
Potrivit medicului Luminița Mihai, atunci când un copil stă zilnic cinci-șapte la calculator, aceasta este deja dependență.
”În momentul când îi iei substanța care lui îi produce plăcere, calculatorul, iarăși apare o furie. Vorbim de o furie extremă, care poate fi cauzată de lucruri aparent minore”, a adăugat medicul.
Medicul Luminița Mihai atrage atenția părinților că vârsta de 9 ani este critică, atât pentru fete, cât și pentru băieți, pentru că de atunci cer să fie independenți.
” La 9 ani este o vârstă critică și pentru băieți, și pentru fete. Este perioada când ei încep să intre în prepubertate, este acea perioadă în care ei își doresc să fie independenți și chiar să-și controleze viața lor. Părinții trebuie să tempereze aceste stări. Impulsivitatea este frecventă la această vârstă, dar trebuie să învățăm să o gestionăm. Este o generație care a învățat că violența îi dă forță și putere, și este singurul mod în care ei se pot impune. Acest lucru l-au putut învăța de la televizor. Acolo sunt acele emisiuni unde persoane mai violente, mai agresive pot să și conducă”, a mai spus specialistul de la Spitalul de Psihiatrie Titan ”Constantin Gorgos”.
În centrul unde a fost cazat temporar, băiatul se comportă normal, ceea ce denotă că nu are conștiința faptei comise.
”Că este cuminte arată că nu are discernământ, nu are conștiința gravității faptei. De aceea vorbim de discernământ abia la 14 ani. El a anunțat la 112, din ceea ce am văzut la TV, că bunica sângerează, nu că el a comis fapta. El s-a speriat de sânge, el nu conștientizează gravitatea faptei. Apoi, cu ceilalți copii se comportă normal pentru că el a devenit furios în urma unei interdicții. Nu ar putea ascunde regretul sau suferința, dacă ar exista aceste sentimente. Nu s-ar putea preface la 9 ani. Dar va conștientiza ceva mai târziu ceea ce a făcut, atunci s-ar putea să sufere. Cei care îl au în grijă trebuie să îl urmărească, poate fi o tulburare de personalitate”, a adăugat medicul Luminița Mihai.
Citește și: