Ce este tehnologia LED?

LED este acronimul de la „Light Emitting Diode”, adică dioda ce emite lumina și încă de la început, Nick Holonyak, cel care a descoperit tehnologia în 1962, a avut în minte înlocuirea becurilor incandescente cu această nouă sursă de lumină.

Evoluția nu a fost atât de rapidă precum și-a dorit Holonyak, însă încet, încet, a apărut primul calculator de buzunar LED, primele proiectoare LED, primul ceas cu tehnologie LED și chiar pantofii sport cu LED-uri, atât de îndrăgiți de cei mici.

Din 2010 cei de ia Audi au introdus farurile LED iar tot din acea perioada, LED-urile au început să facă parte din locuințe, înlocuind iluminarea clasică.

Ce aduce diferit iluminatul LED într-o casă modernă?

Spre deosebire de alte tipuri de iluminat, iluminatul LED reușește să genereze o mulțime de avantaje, cel mai mare fiind eficientă energetică. Instalarea unor spoturi pe LED poate să ducă la o reducere a consumului de energie cu până la 80%, fără a se face niciun rabat la intensitatea luminoasă. Economia este însoțită de o mulțime de alte puncte convingătoare:

Cine e femeia care a murit săracă și cu datorii, dar cu 1,5 milioane de euro în casă
Recomandări

Cine e femeia care a murit săracă și cu datorii, dar cu 1,5 milioane de euro în casă

  • Fluxul luminos al unor aplice LED poate să fie reglat, în așa fel încât să se poată trece cu ușurință de la lumina pentru citit la o lumina de veghe;
  • Durata de viață a becurilor LED este mai mare decât a becurilor incandescente;
  • Există mai multe nuanțe ce pot fi folosite. Astfel, se poate opta pentru lumina albă caldă sau pentru lumina albă rece. Lumina albă caldă este relaxantă și intimă, fiind ideală pentru living și dormitor, în timp ce lumina rece stimulează concentrarea și oferă energie, fiind perfectă pentru birouri sau băi;
  • Aprinderea becurilor LED este instantanee.

Există o dezvoltare continuă a tehnologiei LED, în așa fel încât astăzi se poate opta pentru foarte multe variante de iluminare, atât pentru utilizarea casnică, cât și pentru industrie. Deși nu au reușit să înlocuiască în totalitate becurile incandescente, becurile LED sunt din ce în ce mai populare, dat fiind și costul lor din ce în ce mai accesibil.

Cum au ajuns neonaziștii din SUA să citeze din Corneliu Zelea Codreanu
Recomandări

Cum au ajuns neonaziștii din SUA să citeze din Corneliu Zelea Codreanu

Iluminatul de acest fel reușește să revoluționeze inclusiv iluminarea stradală, care este foarte puternică, poate să fie programată în funcție de lumina ambientală și generează economii serioase pentru primării.

Ce lucruri interesante mai trebuie știute despre tehnologia LED?1. Insectele nu sunt deloc prietenoase cu aceste becuri, ceea ce le face ideale pentru terasă;
2. Sursele de iluminare LED nu emit radiații UV sau IR;
2. Tehnologia LED este din ce în ce mai inteligentă, asigurând inclusiv controlul de la distanță sau adaptarea instantanee în funcție de lumina naturală.

Poza cu amanta, din farfuria de ciorbă. Un mare fotbalist al României, prins în fapt de soție. „Nesimțitule, taci din gură!”
GSP.RO

Poza cu amanta, din farfuria de ciorbă. Un mare fotbalist al României, prins în fapt de soție. „Nesimțitule, taci din gură!”

Horoscop 21 ianuarie 2020. Peștii se găsesc dominați de gânduri negre
HOROSCOP

Horoscop 21 ianuarie 2020. Peștii se găsesc dominați de gânduri negre