Remarcile făcute de Putin în timpul unei convorbiri cu Macron au reprezentat ecou al unor comentarii anterioare adresate cancelarului german.
Aleksandr Lukaşenko, liderul Belarusului, a acordat marţi şefilor forţelor de ordine medalii pentru „serviciul impecabil”, recunoscând astfel ajutorul primit în înăbuşirea protestatarilor care îi cer demisia.
Lukaşenko, la putere din 1994, este acum supus presiunilor interne, dar şi internaţionale. Rezultatele scrutinului din 9 august sunt considerate eronate şi oponenţii lui cer reluarea votului.
De cel puţin zece zile protestele la adresa preşedintelui au luat amploare, iar cel puţin 2 oameni au murit în confruntările violente cu forţele de ordine şi mai multe mii au fost reţinuţi.
Uniunea Europeană se pregăteşte să impună noi sancţiuni Minskului în urma represiunii. O discuţie în acest sens va avea loc miercuri.
Angela Merkel i-a spus lui Putin, marţi, că Berlinul şi-a dorit ca Guvernul din Belarus să se abţină de la folosirea violenţei, să elibereze deţinuţii politic şi să înceapă discuţiile cu opoziţia.
Putin i-a replicat, potrivit Kremlinului, că orice încercare externă de a interveni în problemele naţionale ale Belarusului va fi de neacceptat.
Rusia, aliat tradiţional al Belarusului, urmăreşte îndeaproape situaţia, mai ales că ţara vecină găzduieşte conducte prin care Moscova exportă energie spre Vest şi este considerată zonă-tampon faţă de NATO.
Marţi, mii de protestatari s-au adunat în faţa unui teatru din Minsk pentru a fi solidari cu directorul instituţiei, demis pentru că a vorbit în sprijinul opoziţiei. Ei vor ajunge apoi în apropierea închisorii unde se află, din luna mai, soţul liderului opoziţiei Svetlana Tikhanouskaya.
Sute de mii de oameni au cerut plecarea lui Lukașenko de la putere, în timp ce președintele Belarusului a replicat sec: „Nu vom da țara nimănui”.
Mii de oameni s-au adunat în apropierea stației de metrou Pushkinskaya din capitala Minsk, în memoria lui Alexander Taraikovsky, manifestant de 34 de ani care a murit acolo pe data de 10 august. Oamenii au ținut în mâini flori și au ridicat pumnii în timp ce țineau un moment de tăcere.
Peste 2.000 de lideri din domeniul noilor tehnologii din Belarus au semnat recent o scrisoare deschisă prin care cer stoparea violențelor și organizarea de noi alegeri. Ei previn că în lipsa unor schimbări politice radicale, industria tehnologică va fi sufocată și prevăd un exod al personalului calificat.