Putin mizează pe relația cu Trump pentru a anihila o eventuală reacție militară a NATO, după doborârea dronelor rusești din Polonia, spune Naumescu

Comentează

Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, crede că Vladimir Putin mizează pe relația cu Donald Trump pentru a anihila o eventuală reacție militară a NATO, după dronele rusești din Polonia.

Naumescu crede că Putin i-a transmis o „avertizare rusească” președintelui Nawrocki

Valentin Naumescu, expert evaluator al Comisiei Europene, consideră că dronele rusești care au pătruns în spaţiul aerian al Poloniei ar putea reprezenta și un mesaj al lui Putin pentru președintele polonez Karol Nawrocki.

„Mesajul lui Putin pentru Nawrocki, după declarația din Finlanda? Nu știm, dar ceva știm, totuși, cu siguranță... Rusia a atacat Polonia cu drone. Nu e vorba de una accidentală, ci de mai multe (peste 10) și pe o arie destul de largă. Armata poloneză a doborât imediat o parte din dronele rusești”, a spus Naumescu, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat: „Acum două zile, noul președinte al Poloniei, conservatorul Karol Nawrocki, spunea la întâlnirea cu președintele Finlandei că «Putin este gata să invadeze și alte țări». A primit o avertizare rusească?”.

Profesorul Valentin Naumescu vorbește și de faptul că urmează din partea Rusiei o testare a NATO.

„...Ei bine, se apropie momentul de care vorbim de mult, testarea NATO prin agresiuni la început interpretabile, la limita între incidente și atac deliberat, între eroare și manevră deliberată, greu de încadrat ca invadare propriu-zisă a teritoriului, dar în același timp imposibil de neglijat”, spune profesorul.

Vladimir Putin ar miza pe relația sa cu Donald Trump

El mai afirmă că Putin mizează pe relația cu Trump pentru a anihila o eventuală reacție militară a NATO.

„Cel mai probabil, Putin mizează pe relația cu Trump pentru a anihila o eventuală reacție militară a NATO împotriva Rusiei, în caz de agresiune asupra unui stat membru al Alianței. Sperăm să fie o miză greșită, ca și cea de la începutul lui 2022, legată de invadarea Ucrainei cu speranța că o va ocupa în câteva zile și nu va întâmpina rezistențe semnificative”, subliniază profesorul.

Naumescu spune că „reacția militară promptă și fermă” a Poloniei, cu doborârea aparatelor militare de zbor ale Rusiei intrate în spațiul său aerian, însoțită de cea politică de condamnare, atât la nivel național cât și din partea aliaților săi, reprezintă o primă formă de descurajare pe viitor a altor încercări similare.

„S-ar putea să nu fie suficientă această reacție pentru a opri Rusia, dar cu siguranță absența sau slăbiciunea acestei reacții ar «invita» Moscova la următoarea agresiune, să vină mai repede și să fie mai mare...”, adaugă expertul român.

El mai consideră că „testul nu este doar pentru NATO și capacitatea armatei poloneze de a reacționa prompt și ferm, este și pentru autoritățile politice ale țării agresate, pentru societate, pentru întreaga regiune”.

Situația din România

Valentin Naumescu face referire și la discuțiile din România despre doborârea de către forțele armate a dronelor care violează spațiul aerian al țării.

„Când vedem intensitatea războiului hibrid al Rusiei în Europa, scandalurile de trădare și spionaj din regiune, dezvăluirile privind rețeaua pro-rusă care acționa în Republica Moldova și România, parcă ne vine să-i căutăm mai bine pe cei care se opuneau cu ipocrizie apărării țării în fața Rusiei și să realizăm că avem de a face nu cu «suveraniști», ci cu trădători ai României”, a conchis expertul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
14:19
Euro și dolarul american, în scădere în raport cu leul. Cursul BNR, vineri, 9 octombrie 2026
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături?
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...